Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), unde Viorica Costiniu este presedinte de onoare, ii cere lui Traian Basescu sa revoce decretul de numire a lui Daniel Morar la Curtea Constitutionala, acuzandu-l de esecuri profesionale si abuzuri grave, precum si de necunoasterea normelor juridice internationale si a Constitutiei, scrie Mediafax.

Viorica Costiniu este sotia judecatorului Florin Costiniu, condamnat luni la 4 ani de inchisoare cu suspendare in dosarul Voicu.

AMR a trimis presedintelui Traian Basescu o plangere administrativa prealabila in care cere "revocarea in tot" a decretului nr. 326 din 25 martie 2013 privind numirea lui Daniel Morar in functia de judecator la Curtea Constitutionala, sustinand ca actul este "nelegal".

In opinia AMR, actul administrativ contestat este contrar articolului 143 din Constitutie si articolului 61 alineatul 3 din Legea privind organizarea si functionarea Curtii Constuitutionale, care stabilesc trei conditii de legalitate pentru numirea unei persoane in functia de judecator al Curtii Constitutionale, respectiv pregatirea juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica ori in invatamantul juridic superior.

AMR sustine ca aceste trei conditii sunt de legalitate, nu de oportunitate, care sa fie lasate la puterea de apreciere a organului care decide numirea. Astfel, numirea ca judecator al Curtii Constitutionale a unei persoane care nu are studii juridice superioare sau care nu are o activitate juridica ori in invatamantul juridic superior de cel putin 18 ani este nula.

Asociatia Magistratilor din Romania arata ca nerespectarea conditiilor de legalitate se sanctioneaza cu nulitate, iar in cazul refuzului autoritatii emitente de revocare in tot a actului administrativ, competenta de anulare apartine instantei de contencios administrativ.

Potrivit AMR, Daniel Morar nu indeplineste conditia de legalitate a inaltei competente profesionale.

"Sunt astfel de notorietate publica trei cazuri in care domnia sa, ca procuror, a incalcat grav normele juridice internationale conventionale si, prin acestea, dispozitiile constitutionale referitoare la raporturile dintre dreptul national si dreptul international", se mai arata in plangerea administrativa prelabila trimisa presedintelui.

AMR precizeaza ca cele trei cauze sunt Liviu Ciupe - arestat si trimis in judecata nelegal, fiind ulterior achitat si obtinand despagubiri de la instantele nationale, Viorel Burzo - arestat si interceptat ambiental ilegal, aspecte constatate printr-o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor Omului si Corneliu Barsan - caruia i-a fost negata imunitatea si fata de care s-au trimis informatii false in actele adresate Curtii Europene a Drepturilor Omului si semnate de Daniel Morar, aspecte constatate in decizia CEDO si in scrisoarea transmisa sefului Misiunii Permanente a Romaniei pe langa Consiliul Europei.

"Aceste esecuri profesionale si abuzuri grave ale domnului Daniel Morar dovedesc grava necunoastere a normelor juridice internationale conventionale direct aplicabile in dreptul intern roman si a Constitutiei Romaniei, prin urmare domnia sa nu indeplineste conditia de legalitate a numirii sale ca judecator la Curtea Constitutionala, constand in inalta competenta profesionala", se mai arata in documentul citat.

In 25 martie, Daniel Morar a fost numit de presedintele Traian Basescu in functia de judecator la Curtea Constitutionala, pentru un mandat de noua ani, incepand din 9 iunie.

In 5 aprilie, Daniel Morar anunta ca a decis sa se retraga din functia de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Morar spunea ca atunci cand presedintele si premierul iti spun ca este o problema mare de constitutionalitate si ca, ramanand in fruntea Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, impiedici numirile in Ministerul Public sau esti o problema pentru sistem, trebuie sa pleci.

In aceeasi zi, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, cu unanimitate de voturi, incetarea detasarii lui Daniel Morar in functia de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ incepand din 15 aprilie, la solicitarea acestuia. Tot atunci s-a decis detasarea lui Morar in functia de consilier al presedintelui CSM, Oana Schmidt Haineala, pana cand acesta va prelua functia de judecator la Curtea Constitutionala.

Daniel Morar declara, la sfarsitul lunii martie, ca numirea lui ca judecator la Curtea Constitutionala nu este tocmai ce si-a dorit, dar preciza ca oamenii mai fac si schimbari radicale in viata.

"Probabil si eu am facut. Opt ani anticoruptie, alti 14 ani urmarire penala si judiciara ca procuror, acum facem o schimbare radicala", spunea atunci Morar.

Intrebat atunci cum comenteaza acuzatiile ca nu ar fi pregatit pentru mandatul de la Curtea Constitutionala, Daniel Morar a raspuns: "O sa vedeti ca sunt pregatit".

Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, declara in 25 martie ca numirea de catre presedintele Traian Basescu a lui Daniel Morar ca membru al Curtii "indeplineste conditiile legale", el adaugand ca fostul sef al DNA "a dovedit ca este pregatit profesional".

Intrebat daca numirea unui procuror in functia de membru al Curtii Constitutionale nu incalca spiritul legii fundamentale, Zegrean a raspuns ca "mai sunt fosti procurori care au activat in cadrul Curtii si nu le-a pus nimeni nicio piedica". El a spus ca si procurorii sunt la fel de magistrati ca si judecatorii, adaugand din nou ca in Constitutie nu se face o delimitare la conditia pentru membrii Curtii privind experienta in justitie intre judecatori si procurori.