O demonstratie unica in Romania de declansare controlata a unei avalanse, realizata cu un dispozitiv transportat cu un elicopter, a avut loc, marti, in Masivul Fagaras, "dar stratul compact de zapada nu a putut fi dislocat", transmite Mediafax.

Potrivit directorului Serviciului Public Salvamont Arges, Ion Sanduloiu, aparatul de zbor s-a ridicat de la sol si a utilizat dispozitivul Daisy Bell, format din butelii cu hidrogen si oxigen, dispuse intr-un ansamblu cu care se pot declansa 50-60 de explozii care destabilizeaza un strat de zapada instabil, ce poate "ameninta infrastructura din zonele mai joase".

"Precipitatiile sub forma de ploaie cazute au tasat zapada, care a devenit foarte stabila. Conditiile meteo au permis ridicarea elicopterului si utilizarea dispozitivului Daisy Bell, dar stratul de zapada foarte compact nu a permis declansarea avalanselor. Sistemul de lucru Daisy Bell, produs de firma franceza MND Group este format dintr-un ansamblu de butelii cu hidrogen si oxigen, transportat cargo de un elicopter, cu care se pot declansa 50-60 de explozii al caror suflu destabilizeaza stratul de zapada, in cazul in care acesta este instabil si ameninta infrastructura din zonele mai joase", a declarat directorul Serviciului Public Salvamont Arges, Ion Sanduloiu.

Potrivit reprezentantilor MND Group, sistemul de declansare controlata a avalanselor pentru eliberarea infrastructurii rutiere expuse acestui fenomen, in vederea dezapezirii si exploatarii in conditii de siguranta, nu necesita explozibili si este flexibil. Ei au mai precizat ca acesta este operat cu elicopterul in conditii variate, oriunde este nevoie, el fiind mult mai sigur decat solutiile utilizate in mod traditional, cu dinamita, fiind eliminate astfel riscul de accidente si autorizatiile speciale de transport si manipulare.

Demonstratia a avut loc intr-o zona recunoscuta cu risc mare de avalanse, situata la capatul superior al Transfagarasanului, pe versantul argesean, iar proiectul a fost initiat in urma colaborarii dintre salvamontistii din judetul Arges si cei din departamentul francez Savoia.

"Acest mod de lucru este deja implementat in mai multe tari europene care au drumuri alpine, fiind folosit pentru securizarea si exploatarea acestora in conditii de siguranta pe perioada iernii. In timpul ultimei vizite in Savoia, la Festivalul International al Meseriilor Montane din noiembrie 2012 s-a stabilit cu producatorul francez MND Group organizarea unei demonstratii de folosire a sistemului Daisy Bell, cu ajutorul unui elicopter, ale carui servicii sa fie achizitionate de catre Asociatia Nationala a Salvatorilor Montani din Romania", a mai precizat directorul Serviciului Public Salvamont Argess, Ion Sanduloiu.

Directorul S.P.S.Arges, a mai precizat ca implementarea sistemului in Romania va avea ca rezultat prelungirea perioadei in care drumuri montane ca Transfagarasan si Transalpina pot fi deschise si mentinute circulatiei si va asigura traficul rutier in conditii de siguranta maxima pe Valea Oltului si in Defileul Jiului, expuse avalanselor in cazul caderilor masive de zapada.