O expozitie ce cuprinde o selectie de aproximativ 200 de piese, majoritatea provenind din patrimoniul Muzeului Sticlei si Bijuteriei din Jablonec nad Nisou va fi vernisata, joi, 11 septembrie, la Muzeul National de Arta al Romaniei. Piesele expuse sunt reprezentative pentru productia de cristaluri de Boemia de la mijlocul secolului al XIX-lea si pana in prezent.

Vor fi expuse piese din cele trei categorii reprezentative de cristaluri - flacoane de diverse tipuri, pandelocuri de candelabre si cristaluri de uz cotidian: obiecte ornamentale si utilitare, recipiente pentru bauturi, vaze, accesorii pentru birou etc. Exclusivitatea cristalurilor de Boemia se bazeaza pe echilibrul dintre productia manuala si cea tehnologica, dar si pe procedeul artistic unic. Expozitia deschisa in Salile Kretzulescu ale MNAR va contine si cateva piese dintr-o colectie particulara.

Din perspectiva productiei, cristalurile de Boemia se caracterizeaza prin doua aspecte fundamentale – calitatea sticlei si matritele metalice lucrate cu mare precizie. Cristalul care isi pastreaza claritatea in prezenta luminii era deja prelucrat in secolul al XIX-lea in zona muntoasa Jizera. Acesta putea fi prelucrat cu usurinta prin suflare, presare sau turnare in tipare de metal. Produsele erau taiate manual si, de regula, doar retaiate dupa presare, ceea ce facea ca pretul sa scada fara a afecta calitatea.

Inventivitatea metodelor dezvoltate in zona muntelui Jizera de ingineri, sticlari si matriteri, dar si viziunea antreprenorilor si investitorilor locali au facut ca recipientele de parfum, calimarile si accesoriile de masa produse in acest fel sa fie din ce in ce mai prezente pe piata mondiala.

Dupa o serie de crize de desfacere, determinate de productia excesiva si de capriciile modei, productia de cristaluri artistice a reusit sa se impuna la inceputul secolului XX ca una dintre cele mai importante ramuri ale industriei din Jablonec, recastigand interesul publicului. Aceste produse se bucurau de popularitate deoarece ofereau chiar si celor mai putin instariti sansa de a-si decora caminele cu obiecte accesibile dar de inalta valoare artistica. Multe intreprinderi au initiat colaborari cu scoli de arte decorative, designeri si creatori din afara tarii pentru a creea modele noi.

In prezent se deosebesc doua tipuri de cristaluri de Boemia, in functie de metoda de productie: prin taiere si prin presare. In vreme ce primul tip reprezinta, practic, sticla suflata, a carei forma este obtinuta cu ajutorul unei matrite, fiind apoi slefuita, al doilea tip se obtine prin presare in matrite, cu ajutorul unor unelte speciale. In ambele cazuri, creativitatea designului si experienta sticlarului reprezinta o componenta esentiala a procesului de productie, ceea ce face de fapt diferenta dintre cristal si sticla presata comuna.

Expozitia este organizata de Muzeul National de Arta al Romaniei in colaborare cu Muzeul Sticlei si Bijuteriei din Jablonec nad Nisou si Centrul Ceh Bucuresti. Curatorii expozitiei sunt dr. Petr Nový (Muzeul Sticlei si Bijuteriei din Jablonec nad Nisou) si Maria Bandarau (Muzeul National de Arta al Romaniei), specialisti in arta decorativa.