Editura BrumaR lansează la Târgul de carte Gaudeamus, vineri 23 noiembrie, orele 17, volumul Trăind pe credit, carte de supravieţuire în criză. În cadrul acestui eveniment publicul va asista la un moment special în care Artanu’ şi Răzvan Moldovan „Suedezu” vor interpreta Banii, hit-ul formaţiei Partizan.

Traind pe credit, de Paul Tannacui Foto: Coperta carte

Trăind pe credit e cartea trăirilor autentice în care-ţi sunt oferite cu generozitate informaţiile esenţiale de la identificarea etapelor sărăcirii şi tehnicile de evitare a lor, până la tacticile de management a conflictelor în asemenea situaţii.

Aş putea oricând să scriu un manual de supravieţuire pe munte, în Himalaya sau pe gheţurile Groenlandei. Nu m-aş încumeta însă niciodată să scriu cum e să supravieţuieşti unei depresii financiare care te apasă zi de zi, pe parcursul mai multor ani, aşa cum a facut-o Paul Ţanicui autorul lui Trăind pe credit, fost săpător de fântâni în fosta Yugoslavie, comerciant ambulant de cârnaţi italieneşti, topitor de plumb într-un atelier de facut vitralii, copywriter şi actualmente scenarist şi regizor, mărturiseşte Ticu Lăcătuşu, primul român care a urcat pe Everest şi cel care semnează prefaţa acestei cărţi singulare în România.