Doua dintre spectacolele de succes din repertoriul stagiunii trecute revin pe scena Teatrul Naţional din Bucureşti in aceasta luna. Este vorba de spectacolul Un duel, in regia lui Alexandru Dabija programat duminica, 7 noiembrie, ora 19,30 la Sala Mica si spectacolul Sinucigasul, in regia lui Felix Alexa cu doua reprezentatii in zilele de 10 şi 11 noiembrie, ora 19.30, la Sala Mare a teatrului.

Potrivit site-ului institutiei teatrale, dramatizarea după nuvela lui Cehov cu acelaşi nume, Un duel este un spectacol captivant despre o lume în care relaţiile între oameni s-au degradat, întocmai ca şi astăzi. „Un duel" între marile teme cehoviene, citite într-o cheie modernă. O poveste despre cuplu, într-o atmosferă de capăt de lume, în care relaţia dintre bărbat şi femeie este tratată ca o romanţă, aşa cum şi-a dorit regizorul. Un spectacol cu care Alexandru Dabija şi Teatrul Naţional se redescoperă, reciproc.

Un spectacol de atmosferă, lucrat milimetric, rafinat în interpretare, din distributia caruia fac parte: Gavril Pătru, Diana Dumbravă, Vlad Ivanov, Ana Ciontea, Marius Rizea, Răzvan Oprea, Ioan Andrei Ionescu, Mihai Calotă, Dragoş Ionescu, Dan Tudor, Axel Moustache.

Sinucigaşul, spectacol care va împlini în actuala stagiune o sută de reprezentații, poartă de asemenea o semnătură regizorală bine cunoscută, Felix Alexa.

Piesa este un rechizitoriu tragicomic la adresa egoismului feroce, o farsă în care viaţa nu face nici două parale, iar moartea este speculată în folosul interesului propriu. Un spectacol de o actualitate şocantă şi dureroasă, despre criza unui om aflat pe valurile crizei societăţii. O piesă de un curaj nebun scrisă în plin totalitarism, un strigăt disperat pentru câştigarea dreptului la şoaptă.

Cu o distribuţie alcătuită din nume consacrate ale scenei, precum Dan Puric, Adela Mărculescu, Costel Constantin, Ileana Olteanu, Marius Manole, Tania Popa, Marius Bodochi, Lamia Beligan, Mihai Călin, Silviu Biriş, Andrei Finţi, Maria Buză, Răzvan Oprea, Rodica Ionescu, Tatiana Constantin, Vitalie Bichir, comedia amară scrisă de Nikolai Erdman şi interzisă la acea vreme de Stalin, se joacă astăzi peste tot în lume cu mult succes, şi relansează de fiecare dată, cu aceeaşi forţă dramatică, printre hohote de râs, întrebarea: viaţa are sens?