Desi nu la acelasi nivel ca anul trecut, cand s-a inregistrat un adevarat boom la vanzarile de aparate de aer conditionat, si anul acesta tot mai multi romani si-au achizitionat aparate de climatizare.

Astfel, vanzarile de aparate de aer conditionat au crescut in primele sase luni ale anului in curs cu aproximativ 10% fata de aceeasi perioada a anului trecut, sustin reprezentantii Patronatului Frigului din Romania. In vara lui 2003, fata de perioada similara a anului 2002, vanzarile de aparate de aer conditionat au inregistrat o majorare de aproximativ 30%.

„Cu toate ca vara aceasta nu a fost deloc favorabila pentru aerul conditionat, totusi oamenii s-au gandit ca o astfel de investitie merita, vanzarile crescand cu 10%“, ne-a declarat Iulian Nistor, membru al Patronatului Frigului.

De asemenea, reprezentantii patronatului estimeaza ca tendinta de crestere se va mentine pana la finele anului, ca urmare a cresterilor salariale si a faptului ca aceste aparate pot fi utilizate si pentru a incalzi imobilele. La nivelul anului trecut, in perioada mai-septembrie, romanii si-au achizitionat in jur de 60.000 de aparate de aer conditionat.

Piata acestor aparate s-a cifrat, in anul precedent, la 18-20 de milioane de euro. Cele mai semnificative vanzari de aparate de aer conditionat se inregistreaza in Bucuresti, in judetele din sudul tarii, in Galati, Constanta si Timisoara.

Pretul unui aparat de aer conditionat variaza intre 200 de euro si 850 de euro, in functie de tara importatoare si de firma. La aceasta suma se mai poate adauga suma de 1,5-2 milioane de lei pentru instalare in cazul in care in pretul aparatului nu este inclus si costul pentru montare.

De obicei aparatele care costa in jur de 9-10 milioane de lei cumparate din marile centre comerciale au si montajul inclus“, sustine Iulian Nistor.

Majoritatea aparatelor de pe piata autohtona provin din China, Japonia, Coreea de Sud, Germania, Italia si Franta. Aparatele de firma, mai piperate ca pret, dar mai bune din punct de vedere calitativ, provin din Japonia, Coreea si Europa. Un aparat de aer conditionat are o durata de viata de aproximativ 5 ani, iar consumul de energie electrica nu depaseste, in medie, 1,4 KW pe ora.

„In general, durata de viata este de 5 ani, indiferent de cine le produce, numai ca cele realizate de firme cunoscute sunt mai scumpe, dar mai bune“, ne-a mai declarat reprezentantul Patronatului Frigului.