Regizoarea Carmen Vidu se intoarce la teatru dupa o perioada de arest preventiv in inchisoarea Rahova: “Cind te droghezi refuzi tot, in inchisoare iti doresti tot”
La sfirsitul anului trecut, politia se lauda cu anihilarea unor retele de traficanti de droguri din “lumea buna” a Bucurestiului. Capul de afis in comunicatele de presa ale IGP era la acea vreme “reteaua Vidu”, in urma arestarii regizoarei Carmen Vidu.
Considerata de multi o speranta dupa spectacolele de an puse in scena la UNATC, Carmen Vidu a purtat si poarta, si dupa ce a iesit din arest, stigmatul de “cercetata intr-un dosar de consum si trafic de droguri”.
In urma cu doua zile, cind ne-a acordat acest interviu, Carmen Vidu tocmai terminase lucrul la o noua piesa, “Sos amar”, de Eric Bogosian. Piesele pe care le-a montat pina acum se adreseaza mai ales unor spatii neconventionale: “Nu ma intereseaza pentru ca sint spatii neconventionale, ci vreau sa gasesc publicul care nu este conventional”, spune ea.
Cum procesul referitor la implicarea artistei in trafic si consum de droguri continua de la toamna, in acest interviu nu am putut discuta conditiile in care a fost acuzata si judecata si nici despre vinovatia sau nevinovatia ei. E treaba politiei sa descurce itele. Experienta ei din ultima perioada, impartita intre teatru si inchisoare, este insa una care merita povestita.
Cind ai fost arestata lucrai la o piesa despre droguri?
“Insomnia” este povestea mea personala. Actritele cu care am lucrat au simtit ca este ceva foarte sincer si adevarat si am lucrat 6 luni. A fost un fel de laborator. Lucram cu 12 colege si au fost actrite care ma sunau ca sa intre si ele in proiect.
Ce text foloseai?
Le-am pus intrebari unor fete care consumau droguri, le cerusem sa vorbeasca despre euforie, nostalgie, relatiile cu societatea si, mai ales, despre felul in care le-au afectat drogurile. Erau studente, consumatori, traficanti, am putut sa folosesc si paginile de jurnal ale unor fete aflate la dezintoxicare, consumatoare de heroina.
In perioada aceea citisem si romanul “Pizdet”, al lui Sandu Vakulovski, si simteam ca se poate spune foarte mult pornind de la acest subiect.
Cit s-a jucat?
Am repetat la inceput intr-o curte din Piata Lahovari, apoi i-am rugat pe politistii din Parcul Icoanei sa ne lase sa jucam acolo. Voiam sa le fac pe actrite sa se obisnuiasca cu alta lume decit publicul obisnuit de la teatru. Le-a fost foarte greu, faceau exercitii de concentrare... Doua au renuntat. Am incheiat piesa la UNATC intr-o sala a institutului.
Cind am terminat lucrul, trebuia sa fie jucat intr-un camion care sa mearga pe strada, sa opreasca prin tot felul de cartiere din Bucuresti si sa fie jucate fragmente din spectacol. Atunci am fost arestata. Fetele au vrut sa puna piesa la un teatru din Bucuresti, dar pentru ca eram inchisa nu au fost primite.
Cind ai fost arestata?
Anul trecut, pe 5 decembrie, si am fost tinuta la inceput doua luni in arestul Inspectoratului General si apoi la Penitenciarul Rahova. Dupa o perioada de cercetari am fost arestata si, atunci cind am ajuns la Rahova, eram deja acuzata de trafic. Nu-ti explica nimeni de ce unii acuzati sint liberi si altii sint judecati in stare de arest...
Ce ai resimtit cel mai acut in inchisoare?
Fiecare se loveste de alte probleme. Eu am realizat ca acolo nu mai puteam sa ma mint. Consumind droguri incepi sa-i minti pe cei din jurul tau, te feresti de parinti si rezisti un an sau doi. In inchisoare, mai ales in primele saptamini, pina primesti o carte nu poti decit sa te asculti pe tine si regreti tot: minciunile, euforia, nostalgia dupa starile pe care le cautai.
Cind te droghezi refuzi tot, societatea, situatia ta, adevarul pe care nu-l stii, dar il refuzi; cind esti inchis iti doresti toate lucrurile pe care le-ai refuzat si acum iti lipsesc atitea.
Cum au trecut cele doua luni?
Cind ma drogam aveam senzatia ca timpul trece altfel, opt ore se transformau intr-o secunda si trei minute deveneau o jumatate de ora. In inchisoare era la fel. Timpul se masura in functie de scrisoarea de la ora 4.00, cind se primeste corespondenta, si de cele trei rapoarte zilnice la care trebuie sa stai linga pat si sa spui cine esti si pentru ce ai fost inchis.
Cu cine ai fost inchisa?
Este un soc sa iti dai seama ca toti sint la fel acolo. Erau fete inchise pentru o bila si femei cu trei facultati care erau inchise pentru proxenetism. Multe m-au ajutat, m-au invatat cum sa-mi iau sandvisul in diminetile cind eram dusa la tribunal, cum sa ma spal cu apa pe care o incalzeam in camera...
Mi s-a parut ca erau mult mai vii decit experientele pe care le intilnesti in cercurile inchise ale problemelor artistice.
Dupa ce ai fost eliberata ai reinceput sa lucrezi?
Am avut probleme cu multi dintre cei pe care ii cunosteam si, spre surpriza mea, am avut probleme si in teatru. Trebuia sa pun in scena o piesa contemporana suedeza, iar cei de la ambasada, cind au aflat ca am fost arestata, au spus ca nu lucreaza cu o infractoare. Alte proiecte au fost blocate, ironia sortii, abia dupa ce am iesit din inchisoare.
Ti se parea ca poti sa repari ceva din toate lucrurile pe care le credeau despre tine cei din jur?
Inainte sa fiu arestata am dus foarte multi consumatori de droguri la teatru. De foarte multe ori au adormit. Si ii duceam la piese contemporane, texte de Bogosian sau lucruri in care sa se fi putut regasi. Stiam ca drogul iti creeaza senzatii de asa o intensitate incit, atunci cind vezi un spectacol, astepti sa ai revelatii si trairi la fel de intense.
Probabil ca este si o problema a felului in care se face teatru azi.
Nu te-ai impacat cu “lumea teatrului”?
Cunosc actori care simt ca este fals ceea ce fac de cele mai multe ori pe scena. Practic nu au la ce sa se raporteze atita timp cit traiesc in cercuri inchise de pupincurism, fara sa faca nici un pas spre realitate, spre ceea ce se intimpla in afara teatrului, de parca s-ar fi nascut actori.
Sint multi oameni de teatru care refuza sa caute in ei, nu vorbesc cu vecinii lor, se chinuie numai sa devina personaje cu functii.
“Daca ceva nu era in regula, erai batuta”
Ai fost tratata preferential?
Cind am ajuns la Rahova eram deja resemnata. Stiam ca o sa fiu inchisa intre 10 si 20 de ani. O data cu mine au fost aduse trei tiganci care, atunci cind au vazut conditiile din camera, s-au dus in baie sa plinga. Era interzis sa plingi in camera. Eu nu ma mai asteptam la nimic.
Nu aveai voie sa plingi in camera?
Nu. Nu aveam lenjerie pe pat si nici perna, daca ceva nu era in regula, erai batuta. Daca nu spalai bine intr-un colt sau daca lasau ceva la uscat pe calorifer ori daca te uitai pe geam, comandanta se enerva si te lovea. Te lasau acolo batuta. Nu am vazut batai intre detinute, dar gardienele loveau de cite ori aveau ocazia. Arestul nu este pentru penitenta.
Acolo e o vorba: intri pentru ca ai furat un pachet de tigari si ramii pentru ca ai omorit pe cineva.
Ce te-a marcat cel mai mult din ceea ce se intimpla acolo?
Eu, fiind revoltata de la inceput de ceea ce mi se intimpla, nu am apucat sa imi asum situatia in care eram. Avind impresia unei justitii ca in evul mediu, in care nimeni nu asculta pe nimeni, aveam impresia ca traiesc viata altcuiva. Cel mai mult m-a impresionat sa simt ca toate cele cu care eram inchisa aveau nevoie sa se simta oameni.
Ma ascultau si eu le ascultam povestile, tigancile mai ales nu stiau sa vorbeasca, ele cintau. La un moment dat le scriam scrisorile si le aratam unde sa lipeasca timbrul pe scrisoare.
Te-ai imprietenit cu cele care erau inchise cu tine?
In inchisoare nu spui lucruri intime, nimeni nu-ti spune un cuvint frumos, nu esti alintat. Vorbesti de nevoie. Te simti vinovat pentru situatia in care i-ai pus pe cei din jurul tau, te simti vinovat pentru ca ai facut ceva si nu te-ai gindit ca ii afecteaza pe cei care iti sint dragi.
Toate scrisorile pe care le trimiti din inchisoare sint scrisori de dragoste, inveti sa-i iubesti pe ceilalti, pe cei pe care i-ai pierdut. Cind iesi si te intilnesti cu tot felul de artisti revoltati... ti se par cam... nu stiu... parca bat cimpii.
Te-au ajutat prietenii cit ai fost inchisa?
Da, cind esti inchis sint linga tine, spun ca te ajuta, dar eu, cind am iesit, m-am trezit ca spectacolul meu care era sustinut pentru finantare este dat la o parte. E un fel de ipocrizie de care te lovesti. In schimb, m-a sustinut foarte mult familia. Ai mei au vindut actiunile, firma, au vindut tot ca sa ma sustina.
Cel mai mult m-a durut faptul ca i-am transformat din oameni fara nici o vina in oameni umiliti.
Carmen Lidia Vidu a studiat regia de teatru la Cluj si la Bucuresti (UNATC), absolvind in 2002
Spectacole:
2000 - “Catre zei”, pe texte de Mircea Cartarescu - CIAC la Curtea Sticlarilor
2002 - “Fool for Love”, de Sam Shepard, la Teatrul ACT
2003 - “Insomnia”, piesa de teatru pentru strada
2004 - “Sos amar”, de Eric Bogosian - spectacol care este prezentat pentru petrecerile unui grup de oameni de afaceri si artisti straini din Romania
