Peste 47.000 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar s-au inscris la examenul national de titularizare, care va incepe maine, informeaza Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC). Pe cele 34.964 de posturi vacante vor concura 47.196 de cadre didactice, incluzand absolventii din promotia 2004. Potrivit MEC, exista 14.994 de posturi titularizabile si 19.970 pentru suplinitori.

Rezultatele la examen vor fi afisate in perioada 17-18 iulie. Cei care nu vor fi multumiti de notele obtinute pot depune contestatii in perioada 19-20 iulie.

Repartizarea computerizata a candidatilor care au obtinut minimum media 7 la examenul national de titularizare va avea loc in doua etape (26 iulie si, respectiv, 28 iulie), posturile care vor ramane vacante fiind distribuite in sedinta publica.

MEC trece in revista, totodata, modificarile facute in metodologia de miscare a personalului didactic din invatamantul preuniversitar. Astfel, au fost respectate toate etapele de miscare a personalului didactic: pretransfer, restrangere de activitate si detasare in interesul invatamantului.

Lista celor aproape 35.000 de posturi vacante a fost publicata atat de inspectoratele scolare judetene, cat si de MEC, pe pagina web, fiind reactualizata in permanenta. Lista posturilor titularizabile a ramas neschimbata de la publicarea sa, in 15 mai. Potrivit aceleiasi surse, s-a hotarat pastrarea continuitatii pe post a cadrelor didactice suplinitoare, cat timp postul ramane vacant.

Suplinitorul va trebui sa obtina insa calificativul "foarte bine" pentru activitatea didactica si sa aiba recomandarea Consiliului Profesoral al unitatii de invatamant. Totodata, se va pastra continuitatea pe post a cadrelor didactice detasate la cerere, dar timp de numai doi ani consecutiv.

In ceea ce priveste plata cu ora si cumulul, acestea se acorda titularilor si personalului asociat numai dupa ocuparea catedrelor vacante, pentru a preveni situatii precum cea din 2003 cand, conform MEC, s-a permis ascunderea catedrelor vacante si ocuparea lor de persoane neindreptatite.

Lucrarile de examen vor fi evaluate de o comisie alcatuita din profesori universitari si din profesori metodisti din invatamantul preuniversitar.