Din cauza ca Razvan Lucescu nu indeplineste conditiile necesare pentru a antrena o echipa din Divizia A, in acte, pentru sezonul 2004/2005, Dan Apolzan va figura ca antrenor principal. "Din punctul de vedere al documentelor, antrenor principal la Rapid va fi Dan Apolzan, iar Razvan Lucescu va fi antrenor secund", a declarat ieri Dinu Gheorghe.

In ceea ce-l priveste pe Razvan Lucescu, acesta a incercat ieri sa justifice esecul formatiei sale in fata elvetienilor de la FC Sion, echipa clasata pe locul sapte in a doua divizie a fotbalului din Tara Cantoanelor. "Am facut o prima repriza foarte proasta, in care elvetienii ne-au supus unei presiuni pe care mi-as fi dorit sa o vad la noi.

Adversarii au fost mai proaspeti, au fost primii la minge. Pentru noi ar exista si unele circumstante, cum ar fi oboseala drumului facut pana aici. A doua zi, dupa sosire, am facut un antrenament de 90 de minute, netinand cont, intentionat, de faptul ca avem meci seara.

Una peste alta, este o lectie binemeritata pentru noi, venita, sper eu, la timp", a spus Lucescu, care s-a aratat dezamagit de nervozitatea excesiva a jucatorilor "alb-visinii". "M-a pus pe ganduri atitudinea foarte nervoasa a lui Maftei pe toata durata primei reprize, iar Constantin a fost gata sa injure arbitrul, lucru cu care nu pot sa fiu de acord", a precizat tehnicianul giulestean.

In alta ordine de idei, Dinu Gheorghe a mentionat si ieri ca formatia giulesteana vrea in continuare sa-si negocieze singura drepturile de televizare. "In functie de ce ne prezinta LPF la Adunarea Generala de vineri (n.r - azi), vom stabili ce pozitie vom adopta in problema drepturilor de televizare. FC Rapid nu a inaintat la LPF numarul de cont pentru a primi banii din drepturile TV.

Dorim sa negociem drepturile singuri. Dinamo, Steaua si Rapid au aceeasi atitudine fata de aceasta problema", a subliniat Dinu Gheorghe. Totodata, acesta a fost ales ieri in Comitetul Executiv al FRF in locul ramas vacant dupa demisia lui Ioan Becali din conducerea clubului Rapid.

Presedintele giulestean a mai subliniat ca este multumit de campania de transferari, dar isi mai doreste doi jucatori. "Mai avem nevoie de un fundas central si de un portar pentru a asigura un echilibru in toate compartimentele. Nu am renuntat la pista Eugen Baciu de la Bacau, dar purtam tratative si pentru portarul Catalin Grigore, de la Poli AEK Timisoara"', a spus Dinu Gheorghe.