Miercuri noaptea a fost cutremur. Mii de oameni s-au speriat, au incercat sa sune la Salvare, sa-si sune rudele si s-au repezit sa iasa din blocuri. La Gradina Zoologica din Bucuresti, elefantii, lupii si vulpile, intr-o stare de agitatie extrema, au inceput sa urle si sa se invarta prin custi. In timp ce li se zgaltaiau lustrele, multi si-au reamintit de seismul catastrofal din 4 martie 1977.

Atunci au murit 1.578 de persoane, alte mii au fost ranite, iar pagubele au trecut de 2 miliarde de dolari. Acum n-a murit nimeni, iar pagubele au constat in niste ziduri crapate. Dar, imediat, pe ecranele televizoarelor, a inceput sa se invarta o menajerie intreaga de ministri, prefecti, primari si tot soiul de specialisti care au analizat fenomenul.

Calarind valul de panica al cetatenilor precum niste surferi de top, toti s-au grabit sa spuna ce ar trebui sa facem ca sa limitam efectele unui viitor cutremur puternic. Si, din pacate, sunt foarte multe de facut.

In Romania, in cazul unui seism major, doua categorii de cladiri sunt cele mai amenintate: cele vechi, construite inainte de 1940 si subrezite deja de mai multe cutremure, si, paradoxal, unele constructii noi, inaltate dupa 1990. Identificarea bombelor imobiliare vechi nu e o problema.

De exemplu, in Bucuresti au fost fisate deja o suta si ceva de cladiri vechi cu "caracteristici de o vulnerabilitate extrema". Acum cativa ani, autoritatile au pus cate o bulina rosie pe cladirile respective. Apoi, au anuntat mai multe facilitati fiscale pentru proprietarii care vor sa inceapa consolidarile, de genul proiectelor de lucrare acordate gratuit si al creditelor fara dobanda.

Masurile erau perfect justificate, pentru ca, in cazul unui seism, nu sunt in pericol numai locatarii respectivi, ci si cei de pe strada care se pomenesc cu caramizile in cap. Dar, in timp, efectele au fost minime. Lumea a razuit bulinele rosii, ca scadeau preturile la chirii si si-a vazut de treburi.

Asa se face ca, in ultimii doi ani, in Capitala au fost consolidate doar cinci cladiri, mari si late. In acest ritm, consolidarea va dura cateva decenii. Cu cladirile noi lucrurile stau si mai grav. Dupa 1990, multi din cei care au avut bani au inceput sa construiasca in draci, fara sa se mai incurce in mici amanunte, cum ar fi autorizatiile de constructii.

Lipsa acestora presupune neplata unei taxe egale cu un procent din valoarea declarata a cladirii. Cum, in total, specialistii apreciaza ca vreo 20 la suta din imobilele construite dupa 1990 n-au avut autorizatii, un calcul simplu arata ca s-a produs o evaziune fiscala de zeci de mii de miliarde de lei.

Faptul ca unele cladiri au beneficiat de autorizatii acordate retroactiv nu ne incalzeste cu nimic pentru simplul motiv ca unele imobile tip bunker pot fi periculoase prin alegerea defectuoasa a amplasamentului. Cazul clasic in acest sens a fost angroul Europa, ale carui mii de tone de beton au fost trantite fix pe doua conducte de alimentare cu apa a Capitalei.

Si, in continuare, disciplina in constructii e un capitol ignorat cand e vorba de investitii majore. De exemplu, chiar in fata sediului Guvernului, o mare banca a ignorat senina toate avertismentele si interventiile Inspectoratului de Stat in Constructii si a trantit un turn urias, iesit din norme.

In aceste conditii, nici nu e de mirare ca doar unul din zece inconstienti care dau jos cate un zid de rezistenta ca sa-si faca living de vila la bloc se alege, in final, cu cate o amenda. Toata aceasta ineficienta se datoreaza faptului ca responsabilii in domeniu nu actioneaza constant in timp, ci doar reactioneaza la cate un eveniment.

A fost nevoie de dardora tipic romaneasca de dupa cutremur ca sa constatam ca la capitolul inlaturarea urmarilor dezastrelor stam la fel de prost ca la capitolul prevenire.

De abia acum am constatat ca am pus la punct un sistem telefonic de urgenta 112, dar sistemul asta, care a costat milioane de euro, e inutil din cauza suprasolicitarii liniilor telefonice din acele momente cand toti isi suna rudele.

De abia acum am descoperit ca unele tari, tocmai pentru a evita colapsul liniilor telefonice, blocheaza convorbirile intre persoanele particulare dupa producerea unei catastrofe. De abia acum ne-am reamintit ca Romania a ramas singura tara europeana care mai foloseste un sistem de comunicare neperformant destinat serviciilor de urgenta.

Tarile din jur, precum Cehia, Ungaria, pana si Serbia care a trecut printr-un razboi, au renuntat la acest sistem si au adoptat unul modern, cu o capacitate mult mai mare.

Dar, la noi, comunicarea intre diverse servicii publice e atat de proasta incat, dupa cutremur, o echipa de la Electrica a vrut sa taie curentul unei statii de Salvare din Bucuresti ca sa schimbe un transformator, "ca asa era planul de revizie".

Din acest punct de vedere, premierul Nastase, care a declarat ca seismul de intensitate medie de miercuri a fost "un cutremur util" pentru ca a folosit la antrenarea autoritatilor, are perfecta dreptate. Din pacate, o stire despre ce a mai tras Mutu pe nara va face uitat imediat acest cutremur.

De aceea, in acest moment, pentru a avea autoritati care sa lucreze coerent in flux continuu, Romania are nevoie de vreo zece cutremure medii pe an, de vreo 20 de incendii moderate, de cinci-sase inundatii si de doua-trei pandemii de gripa. Sau ar avea nevoie de politicieni, fie ca sunt din categoria iepurasilor, ursilor sau hienelor, care sa fie profesionisti in administratie.