Liderul retelei al-Qaida, Ussama bin Laden, il pregateste pe cel mai cautat terorist din Irak, aliatul sau Abu Musab al-Zarqawi, pentru eventuale atentate pe teritoriul Statelor Unite.

Inamicul public numarul doi, dupa liderul al-Qaida, Zarqawi, a fost implicat in mai multe atentate comise in Orientul Mijlociu, insa nu a operat sau vizat vreodata Statele Unite.

Departamentul american pentru Securitate Interna le-a prezentat unor oficiali un raport secret in care avertizeaza cu privire la aceasta informatie, descrisa drept "credibila" de catre purtatorul de cuvant al Departamentului, Brian Roehraksse. Informatia a fost obtinuta in cursul ultimelor saptamani, a precizat sursa citata.

Pentru moment, Administratia de la Washington nu intentioneaza sa ridice nivelul alertei teroriste, in pofida faptului ca datele detinute de Serviciile speciale "reitereaza determinarea retelei al-Qaida si a colaboratorilor sai de a ataca Statele Unite", a explicat Roehraksse, citat de Associated Press.

In ultimele doua luni, Bin Laden s-a aflat in contact cu Zarqawi, in incercarea de a-l determina sa comita astfel de atacuri, a comentat o sursa oficiala, sub protectia anonimatului.