Multi s-or fi bucurat auzindu-l pe premierul Tariceanu ca majorarea de taxe si impozite, deja anuntata pentru 1 aprilie, s-ar putea amana cu o luna. Aparent paradoxal, bucuria acestora ar putea fi platita cu varf si indesat in lunile care urmeaza, pentru ca, vrand-nevrand, statul trebuie sa-si adune banii de care are nevoie pentru a acoperi gaurile pe care FMI-ul ni le tot arata cu degetul.

Asta ar putea insemna in perioada urmatoare posibile cresteri suplimentare de impozite pentru a recupera lipsurile de incasari, deoarece Fiscul va fi nevoit sa incaseze in opt luni cat intr-un an intreg.

In pofida unor executari silite, si cum e greu de crezut ca rau-platnicii vor navali sa-si achite datoriile istorice, nu e greu de ghicit ca cea mai simpla solutie va fi o crestere suplimentara a taxarii peste majorarea accizelor si a celorlalte impozite deja anuntate.

Anuntul premierului spune, cel putin printre randuri, ca expertii Fondului sunt inflexibili in cererile lor si ca scenariul cresterii taxelor mentionate nu i-a convins.

Intr-adevar, documentul trimis de la Washington autoritatilor romane la mijlocul acestei saptamani prezinta, pe vreo trei-patru pagini, insistentele FMI ca Guvernul sa majoreze TVA pentru a fi sigur ca isi va colecta veniturile necesare. Logica Fondului spune ca TVA este impozitul care se colecteaza si se administreaza cel mai usor si mai sigur.

Dar, intrand in profunzimea chestiunii, abordarea celor de la FMI este strict contabiliceasca, fara a tine cont de sensibilitatea mecanismului economic si de efectele asupra populatiei.

Din acest punct de vedere, este de inteles cerbicia cu care Guvernul refuza majorarea acestei taxe pe care o plateste orice roman si atunci cand cumpara paine sau apa minerala, si cand cumpara benzina sau cand isi plateste factura la apa, gaze sau curent electric. Orice crestere de TVA inseamna o scumpire a tuturor produselor si serviciilor, cu un impact negativ direct asupra inflatiei.

Pentru acest an, Romania si-a stabilit niste prioritati clare: reducerea in continuare a inflatiei, cresterea economica si reducerea deficitelor. Nimeni nu vrea sa se mai revina la preturi care cresc de la o zi la alta si nici nu poate fi vorba de intrarea in UE cu o inflatie de 7%-9%. Asa se explica de ce, din start, majorarea TVA este considerata inacceptabila.

Mai ales ca si eventualele rotunjiri in sus ale preturilor, dupa trecerea la leul greu, ar putea sa preseze asupra inflatiei. Chiar daca prin propunerile sale incearca sa-si asigure si o marja de siguranta ca economia romaneasca nu o va lua razna, problema nu o reprezinta, pana la urma, FMI. Lucrurile pe care le solicita sunt firesti.

Este vorba in primul rand de siguranta ca statul nu va cheltui prea mult peste ceea ce incaseaza. Este adevarat ca, pe termen scurt, introducerea cotei unice de impozitare produce un gol in portofelul statului. Dar haul care se casca la buget nu este neaparat rezultatul cotei unice, ci provine si din masurile fara acoperire in bani, luate deja sau promise de fostul guvern.

Chiar daca unii incearca sa speculeze acest lucru dand vina pe "greaua mostenire", problema ramane si trebuie rezolvata. Cresteti incasarile, inclusiv strangandu-i tare cu usa pe datornici, si reduceti cheltuielile publice, spune FMI-ul. Pana la urma este vorba de o decizie politica.

Iar balamucul ce a dat peste cap mediul de afaceri, care nu stie ce sa faca in continuare, ameteala romanului care nu stie inca ce impozit va plati pentru ca si-a scos banii de la saltea si i-a pus la banca, nu tine neaparat de negocierile Guvern-FMI.

Este vorba mai degraba de targuiala de taraba intre ministrii din patru formatiuni politice care nu vor, in ruptul capului, sa accepte reduceri de cheltuieli la ministerele pe care le pastoresc. Ultima sedinta de guvern in care s-au certat precum chiorii pe aceasta tema este elocventa pentru modul in care (nu) se ia o decizie, pana la urma cruciala.

Nimeni n-ar vrea sa fie acum in pielea premierului care trebuie sa mentina echilibrul intre ministri care isi umfla muschii pentru ca nu vor sa renunte la banii pe care ii au alocati doar pe hartie. Lipsa unei strategii coerente si lalaiala politica nu lasa sa se vada clar daca pentru cabinetul Tariceanu exista niste prioritati clare: invatamant, sanatate, ordine publica, aparare etc.

Banii par a se imparti in functie de rezistenta corzilor vocale ale fiecarui demnitar. Si decizia se amana de duminica pe luni, de luni pe joi si de joi pana mai apoi... Iar, pe de alta parte, o astfel de decizie politica nici nu poate fi luata laolalta cu hotarari privind cresterea amenzilor pentru cei care fac pipi in metrou si acte normative care cresc inflatia de decoratii.

Solutia salvatoare nu poate veni nici daca premierul se plimba "in tinuta lejera" pe la salonul auto de la Geneva sau onoreaza centura Capitalei pentru a participa la nu stiu ce concursuri de karting. Astfel de evenimente mondene ilustreaza zicala "tara arde si baba se piaptana", cand membrii Executivului nici nu ar trebui sa puna geana pe geana pana nu se rezolva problema.

Dar nu se intampla asa, si nici macar nu mai este nevoie de documentul FMI-ului care pomeneste de "weak management" (conducere slaba) pentru a vedea ca in Guvern unii trag "hais" si altii "cea". Si-atunci, nu e de mirare ca negocierile in interiorul coalitiei de guvernare se dovedesc mult mai dificile decat cele cu FMI.