Fara exceptie de loc si de timp, discursul istoric a fost pentru politicieni unealta menita sa le justifice scopurile, deciziile si actiunile, oricit de infame, nedrepte, ori ruinatoare ar fi fost ele. Ca in metafora lui Borges, discursul istoric pare sa fie cartea care povesteste toate cartile ce povestesc politica, cu tot ce are ea mai bun, ori mai abject.

La 60 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial, politicienii Europei s-au inchinat falsilor zei ai istoriei, intr-o ceremonie a carei ambiguitate politica marcheaza unul dintre cele mai semnificative derapaje publice din ultimul deceniu. Desi s-au aflat in acelasi loc, la Moscova, fiecare dintre cei peste 50 de sefi de stat si de guvern a participat la alta ceremonie!

Pentru unii a fost sarbatoare! Presedintele Rusiei a facut toate eforturile in acest sens. Soldatii au marsaluit prin Piata Rosie, ca in vremurile de glorie ale URSS, sarbatorind "Victoria", marea victorie in "Marele razboi pentru apararea patriei".

Cu parada militara si fanfare, cu steagurile rosii ale fostului imperiu sovietic, devenite steagurile noii armatei a Rusiei, cu imnul de stat al URSS, devenit imnul de stat al Rusiei democrate. Umbra lui Stalin a planat vizibil asupra ceremoniei, iar numele lui a fost invocat de nenumarate ori cu glas raspicat, in afara tribunelor, iar cu voce mai scazuta, in rindurile oficialilor.

O victorie pe care, fara indoiala, rusii, alaturi de popoarele fostului imperiu, au tot dreptul sa o celebreze in numele celor peste 27 de milioane dintre ei, care nu s-au mai intors niciodata acasa de pe front.

"Ziua victoriei" pare sa fi fost sarbatorita si de inaltii reprezentanti ai Statelor Unite, Marii Britanii si Frantei, chiar daca diferit. Premierul Blair a preferat sa ramina acasa, invocind pregatirile pentru formarea noului cabinet, in timp ce Presedintele Frantei a facut tot posibilul sa fie cit mai aproape de Putin, nu cumva sa rateze vreo poza cu inalta sa gazda.

George Bush s-a bucurat si el de privilegiul de a sta de-a dreapta lui Vladimir Putin si a avut aerul ca se bucura din plin de bucuria gazdelor.

Noroc cu cei care-i planifica gesturile politice! Ei au avut grija sa-l trimita, inainte si dupa Moscova, intr-un sir de tari care nu numai ca nu au vrut sa sarbatoreasca in culorile si tonurile Moscovei, dar au avut taria sa ridice glasul pentru a-si revendica drepturile de la invingatorii transformati de interesele politice ale lui Stalin in ocupanti si asupritori.

La Vilnius sau Riga, ca si in multe alte parti ale Europei parasite de partea neagra a cortinei de fier, sfirsitul apocalipsei celui de-al doilea razboi mondial coincide cu inceputul altui calvar. Cel al ocupatiei sovietice. Pentru acesti oameni, nu poate fi vorba de sarbatoare.

Pentru ei este doar prilej de comemorare si rememorare a unor suferinte, pe cit de nedrepte la scara istorica, pe atit de crunt resimtite la scara umana. Presedintele Statelor Unite a facut istorie, referindu-se la istorie intr-unul din discursurile sale in tarile baltice.

Daca, asa cum spune azi Geroge Bush, Ialta a fost o uriasa eroare politica si ea nu trebuie sa se mai repete, atunci multe alte consecinte sint de tras pentru politica curenta, atit a Americii, cit si a celorlalte state care au pretentia sa traseze contururile lumii de minie, pe harta atit de tulburata a celei de azi. Desigur, Vladimir Putin nu impartasesete opinia.

El continua sa sustina ca ocuparea tarilor baltice de catre URSS s-a facut cu respectarea deplina a dreptului international. Interventia trupelor sovietice a fost ceruta chiar de catre victime! Cit despre Ribbentrop-Molotov, la Moscova, subiectul este inchis.

A zis ceva Sovietul Suprem al defunctei URSS, prin 1990, ca n-ar fi fost prea onorabil, ajunge! Pe fondul acestor dispute, probabil ca si Cancelarul Schroeder a avut unele dificultati in a defini continutul politic al participarii sale la evenimente. Aparent, pare sa fie vorba de "marea reconciliere".

El a cerut invingatorilor scuze, in numele germanilor, pentru suferintele produse de cel de-al doilea razboi mondial, proclamind apoi noua era de prietenie si parteneriat cu Rusia. La aceeasi data, Germania sarbatoreste, oficial, eliberarea de sub regimul nazist al celui de-al Treilea Reich. Nu fara contestatiile tot mai vizibile ale miscarilor neo-naziste, desigur!

In sfirsit, ne putem intreba daca Presedintele Romaniei aflat la Moscova pentru ocazie, sarbatorea sau comemora, si ce anume? In contextul in care tarile baltice au ridicat oficial vocea in Uniunea Europeana, cerind ca Europa sa ia in calcul nu doar contributia Moscovei la victorie in cel de-al doilea razboi mondial, ci si responsabilitatile sale pentru ocupatia ilegala a unor tari sau teritor

ii; in conditiile in care chiar si Voronin a stat acasa, declinind invitatia lui Putin, presedintele Romaniei a pierdut o buna ocazie de a marca un punct pentru politica noastra nationala si internationala. La sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, Romania a fost trecuta in rindul invinsilor, iar verdictul a venit de la Moscova.

Ce a urmat, se stie! De ce nu este acum Romania mai degraba in grupul tarilor care isi comemoreaza suferinta si a preferat sa fie reprezentata in grupul celor care celebreaza o victorie, care noua ne-a fost refuzata? Poate ne spune ceva dupa ce se intoarce, presedintele nostru, al tuturor romanilor.

Iar daca nu o sa se sinchiseasca, ori nu o sa stie ce, nu-i mare bai, nici ceilalti participanti la "evenimentul" de la Moscova nu stiu prea bine, mai ales ca, in toata valmaseala, am uitat cu totii de 9 Mai, Ziua Europei.

Cea a lui Schumman si Monet, nu a lui Putin.