Bilant negru la Palatul Victoria

de     Jurnalul National
Vineri, 15 iulie 2005, 0:00


O evaluare completa a pagubelor nu se va putea face decat dupa ce apele se vor retrage definitiv, a specificat secretarul de stat din MAI, Paul Dobre. Vestea buna a fost insa ca, inca din cursul noptii, la Cosmesti, apele incepusera sa se retraga. Totusi, pericolul unor noi inundatii se mentine, deoarece viitura de pe Siret se deplaseaza in aval, propagandu-se spre Dunare, a anuntat Dobre.

Miercuri noaptea a fost deschisa o bresa in digul de pe raul Siret, la 4,5 kilometri de localitatea Corbu Vechi, pentru a evita acoperirea localitatii de apa.

INSPECTIE. Dupa ce, ieri dupa-amiaza, a inspectat din nou zona Cosmesti, premierul a anuntat ca, desi apele erau in scadere, situatia continua sa fie grava la nivelul infrastructurii, circulatia fiind inca intrerupta la podul peste Siret. "La Nanesti sunt zone inundate foarte mari, situatia fiind, din pacate, asemanatoare cu Delta Dunarii", a prezentat premierul o alta zona foarte afectata.

Totusi, aratand ca toate masurile necesare au fost luate, premierul a precizat ca nu se impune decretarea starii de necesitate.

SPRIJIN INTERNATIONAL. Autoritatile romane au primit deja oferte de sprijin financiar pentru refacerea infrastructurii afectate de inundatii din partea unor institutii din Uniunea Europeana, NATO, Asia si Orientul Mijlociu.

Ministrul delegat pentru lucrari publice, Laszlo Borbely, a anuntat ca de la Banca Mondiala vom primi 20 milioane de dolari, iar alte 30 milioane euro vor fi alocate de Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei. La Ministerul Afacerilor Externe va fi constituit un grup operativ care va coordona solicitarile de sprijin formulate de autoritati, precum si ofertele primite.

BANI PENTRU SINISTRATI. Familiile din zonele calamitate vor primi ajutoare financiare de urgenta, Guvernul adoptand ieri o hotarare in acest sens. Banii vor fi acordati in urma unor anchete sociale realizate de reprezentantii Ministerului Muncii. Prioritate au familiile cu decese si cele ale caror case au fost total distruse.

Ministerul Muncii va stabili cuantumul acestui ajutor, la dispozitia sa fiind pus un fond de 15 miliarde de lei vechi. In plus, pentru reconstructia zonelor afectate, fondul de rezerva la dispozitia Guvernului a fost suplimentat cu 10.170 miliarde de lei vechi.

Criza - Basescu cere sprijin UE

Presedintele Traian Basescu a cerut ieri Comisiei Europene redirectionarea a 20 milioane de euro din fondurile PHARE acordate Romaniei pentru refacerea in regim de urgenta a digurilor, drumurilor, podurilor si podetelor afectate de inundatii.

Basescu s-a intalnit cu comisarul pentru Politici Regionale, Danuta Hübner, care l-a asigurat ca Romania va fi sprijinita in eforturile autoritatilor de a depasi situatia dramatica in care se afla o parte a populatiei in urma inundatiilor.
Potrivit Danutei Hübner, Comisia Europeana poate pune la dispozitia Romaniei sume provenind din Fondul de Solidaritate creat de statele membre ale Uniunii Europene, insa pentru consecintele inundatiilor pot fi folositi si bani din fondurile deja alocate Romaniei. "Sunt reguli foarte precise pentru a accede la Fondul de Solidaritate.

Cererea trebuie sa o faca Guvernul, dar nu mai tarziu de 10 saptamani de la producerea daunelor. Trebuie sa existe informatii precise despre evaluarea pagubelor. Este un proces care va dura mai multa vreme", a precizat comisarul european. (O.S./I.C.)

APEL LA SOLIDARITATE
La solicitarea primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului a deschis in luna aprilie trei conturi la BCR – in lei, in euro si in dolari – pentru a strange donatii in bani pentru sinistrati.

Conturile sunt:
RO65RNCB5010000138390083 ROL
RO11RNCB5010000138390085 USD
RO38RNCB5010000138390084 EUR.

Reactie - AOAR vrea imprumuturi de 200 de milioane de euro

Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) si-a exprimat ingrijorarea fata de gravele consecinte economice, de mediu, de sanatate si pierderi de vieti omenesti pe care le provoaca actualele inundatii.

In acest sens, AOAR cere Guvernului si Parlamentului Romaniei sa aprobe in regim de maxima urgenta lansarea unui imprumut public, intern si international, de minimum 200 milioane de euro (eurobonduri pe termen de 15-20 ani), care sa permita finantarea tuturor lucrarilor, livrarilor de echipamente si platii fortei de munca ce trebuie implicata in indepartarea cu maxima urgenta a efectelor

inundatiilor din acest an, dar mai ales elaborarea si sustinerea unui program national, regional si local pentru limitarea cat de mult posibil a unor astfel de evenimente in anii urmatori. AOAR anunta ca va initia campanii de implicare a oamenilor de afaceri in a oferi sustinerea materiala si financiara directa a populatiei si comunitatii locale afectate.

Statistica - Drumuri inchise

EFECT. Diluviile au facut impracticabile caile de circulatie
Circulatia rutiera se desfasoara cu dificultate pe unele drumuri nationale de pe raza judetelor Harghita, Neamt, Bacau, Valcea, Sibiu, Mehedinti si Gorj. Exista insa si sosele inchise.

CIRCULATIE INTRERUPTA

DN 11 A (Onesti-Adjud) – in zona localitatii Urechesti (judetul Vrancea), terasamentul este rupt complet pe o distanta de 120 de metri.
DN 2 – pe o distanta de 42 de kilometri intre localitatile Focsani si Adjud. Pe o distanta de 500 de metri, apa de pe carosabil are o inaltime de circa un metru.
DN 2 – in zona localitatii Maracineni. Cele trei poduri provizorii sunt inchise. Se circula pe varianta Buzau – DN10 – Satuc – Berca – Sapoca – Maracineni.
DN 2 – traficul autovehiculelor a fost intezis pe un tronson de 50 de kilometri intre localitatile Balotesti si Lepsa (jud. Vrancea).
DN 2 (Odobesti si Andreiasu) – traficul este oprit pe o sectiune de 29 de kilometri intre Odobesti si Nereju (Vrancea), ca urmare a viiturilor de pe raul Milcov.
DN 10 (Buzau – Brasov) – circulatia vehiculelor de peste 10 tone este interzisa in zona localitatii Siriu.
DN 12 A (Comanesti – Onesti) – viitura raului Trotus a afectat partea carosabila pe mai mult de doua treimi in dreptul localitatii Tg. Ocna (jud. Bacau).
DN 12 A (Miercurea Ciuc – Onesti) – drumul este inundat de apele raului Trotus pe o lungime de 200 de metri, pe o portiune de 50 de metri fiind distrus in totalitate, in dreptul localitatii Agas – Bacau.
DN 12 B (Tg. Ocna – Slanic Moldova) – viitura raului Slanic a distrus drumul pe un sector de circa 70 de metri in zona localitatii Ciresoaia (Bacau).
DN 22 (Rm. Sarat – Braila) – acoperit de apa in dreptul localitatii Gradistea.
DN 23 (Focsani – Braila) – intrerupt pe o distanta de 35 km. Apele revarsate ale raului Putna trec peste drum, intre localitatile Rastoaca si Maicanesti, judetul Vrancea.
DN 24 (Tisita – Tecuci) – apa a ajuns la nivelul aparatelor de reazem in zona localitatii Cosmesti.
DN 2 L (Tisita – Lepsa) – viituri ale raului Putna intre Vornita si Lepsa.



















35 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri