Geoana, nevoit sa mai astepte

de Silviu Sergiu, Carmen Epuran     Evenimentul Zilei
Sâmbătă, 15 octombrie 2005, 0:00


Presedintele PSD are destul de multi adversari in ceea ce priveste convocarea congresului extraordinar care ar putea duce la mazilirea lui Adrian Nastase

Ideea convocarii unui congres extraordinar, lansata de Mircea Geoana, cu scopul clar de a scapa de Adrian Nastase din conducerea partidului, a agitat ieri serios spiritele in interiorul formatiunii social-democrate.

Nastase a dat cartile pe fata

Presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, a fost cel care, printre randuri, a descris cel mai aproape de realitate adevarata miza a unui congres extraordinar, deconspirand intentiile lui Geoana de a-l mazili. Nastase a vorbit joi seara, la Giurgiu, despre functii.

„Nu avem nevoie acum sa ne intepam sau sa ne atacam unii pe altii. Vom vedea dupa castigarea alegerilor cum o sa asezam scaunele in jurul mesei, dar acum avem nevoie sa dam dovada de unitate (É). PSD este un partid care nu a avut niciodata un singur sef si acest lucru este normal pentru un partid de 600.000 de oameni", a spus Nastase.

Geoana s-a grabit

La scurt timp, presedintele PSD Mircea Geoana a precizat ca alegerile din partid se vor desfasura in cadrul congesului din 2007, asa cum a fost deja stabilit, dar nu a exclus posibilitatea convocarii unui congres extraordinar pentru discutarea statutului si pentru elemente de directie politica.

Potrivit unor surse din partid, reactia lui Geoana a fost generata de o serie de reprosuri pe care reprezentantii „grupului de la Cluj" i le-au facut.

Ei i-au atras atentia ca a deschis acest subiect prea devreme, cu doua luni inainte de Consiliul National din decembrie, care va decide daca se va organiza un congres extraordinar, iar acest lucru poate permite „gruparii Nastase" sa-si puna la punct o strategie pentru a preintampina debarcarea sa din functia de presedinte executiv.

De altfel, Ioan Rus s-a numarat printre cei care au afirmat ca nu sustin ideea unui congres extraordinar. Ca si in cazul lui Geoana este vorba despre o declaratie de linistire a apelor.

Secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a declarat ca nu crede ca va avea loc un congres extraordinar, fara a exclude insa aceasta posibilitate. El a spus ca un astfel de congres nu poate avea loc mai
devreme de luna aprilie a anului viitor.

Iliescu bate in retragere

Dupa ce anuntase ca ar putea candida, Ion Iliescu a declarat ieri ca nu are „niciun fel de apetit" pentru vreo functie in cadrul organizarii unui congres extraordinar. Intrebat, totusi, daca este de parere ca va fi convocat un congres extraordinar al PSD inainte de termen, Iliescu a raspuns: „Nu stiu, draga. Nu eu decid asta, si nici macar Geoana n-o sa va raspunda".

Despre Mircea Geoana, Iliescu a spus, intr-un interviu acordat publicatiei iesene „Opinia studenteasca", faptul ca „e un baiat inteligent, dar este handicapat in zona experientei politicii propriu-zise in conducerea unui partid".

Iorgovan: „Sper ca Rus sa aiba forta sa nu se spanzure"

Senatorul Antonie Iorgovan a facut joi seara, in stilu-i caracteristic, o radiografie a situatiei actuale din PSD. Invitat la emisiunea „Politica, frate!", de la Realitatea TV, Iorgovan si-a ridicat in slavi mentorul politic, pe Ion Iliescu, si i-a atacat frontal pe Mircea Geoana, Adrian Nastase si Ioan Rus. Reproducem pasaje din dialogul purtat cu realizatorul emisiunii, Andrei Gheorghe:

Andrei Gheorghe: Cine trebuie sa vina la directie? Este o intrebare personala adresata lui Antonie Iorgovan.
Antonie Iorgovan: Pai, cum, il intrebati pe Antonie Iorgovan care il apara pana si intr-un dosar penal pe Ion Iliescu, intr-un dosar teleghidat politic

Pe Ion Iliescu?
Evident. Spre deosebire de alte partide care-i cauta liderii...

Dar nu e prea batran?
...noi avem lideri. Nu, cum sa va spun, ce inseamna „prea batran"? Batranetea si tineretea este o stare de spirit. (...)

Si-n afara de Antonie Iorgovan, cine mai este in gruparea lui Ion Iliescu?
Dupa parerea mea cred ca, in partid, este acum cam un procent de 80% pro-Iliescu.

Si 20% sunt pro-Geoana?
Nu stiu, 20% sunt nedecisi.

Cine mai e cu Geoana atunci?
Pai, cred ca nici cei care l-au instalat nu mai sunt.

Unde se afla Nastase in aceasta ecuatie?
Deocamdata isi cauta locul. Adica el a spus despre mine candva ca sunt un electron sarit de pe orbita... si cred ca acum el mi-a luat locul.

E o nebunie atomica acolo. Unde-i Mitrea?
Mitrea s-ar putea sa fie in continuare in carti (...)

Rus?
Pai, domnul Rus cred ca va ramane in istorie prin omul care aranjeaza tot felul de lucruri de culise care ies foarte prost.

Asta-i destinul lu’ Rus?
Asta e destinul lui. Si sper ca-n final, cand isi da seama ca a facut numai asemenea manevre care au iesit foarte prost, sa aiba forta de a nu se spanzura.

















38 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică