Omul de afaceri, Dinu Patriciu s-a intalnit, miercuri, la Palatul Victoria, timp de aproape doua ore, cu premierul Calin Popescu Tariceanu. Intr-o declaratie acordata presei, Patriciu a mentionat ca a cerut premierului o audienta, pentru a reglementa chestiuni legate de necesara prezumtie de nevinovatie in anchetarea dosarului Rompetrol si despre scurgerile de informatii de la Parchetul General.

Potrivit Antena 3, intalnirea nu a fost anuntata pe programul public al premierului Tariceanu si a fost confirmata oficial doar dupa ce aceasta intalnire a avut loc.

Potrivit unui comunicat al Guvernului primit la redactie, premierul Tariceanu "a luat nota de cele prezentate de Dinu Patriciu si va transmite cele semnalate ministrului Justitiei in vederea unei informari a Consiliul Superior al Magistraturii.

In cursul audientei presedintele Rompetrol a informat ca a solicitat o audienta pe aceeasi tema si Presedintelui Romaniei", se mai arata in document.