Ieri, presa a fost unanima in a sustine ca votul de la Comisia juridica a Camerei Deputatilor de a respinge cererea de perchezitionare a caselor lui Adrian Nastase a fost o victorie, de etapa, e drept, a fostului premier. E un punct de vedere. Cel opus acestuia insa are o temelie cel putin la fel de solida.

Adrian Nastase nu greseste cu nimic atunci cind spune ca este supus unei presiuni mediatice formidabile. Afirmatia aceasta insa nu face o imagine negativa mass-media, ci lui Adrian Nastase si, totodata, confirma pasiunea asumata de mai multe ori in public - laudabila pina la un punct – a liderului social-democrat pentru George Orwell.

Nastase stie ca acuza de „politie politica" poate aduce simpatie pentru cel care este supus acesteia; ceea ce omite el insa, poate cu buna stiinta, e faptul ca in cazul lui invocarea politiei politice este ridicola.

Daca, atunci cind era la putere, Nastase a actionat intr-un stil oarecum orwellian - personalizind, intre altele, Justitia (a se citi in aceasta grila si declaratia sa de ieri, cind a recunoscut ca s-a opus, cindva, arestarii lui Traian Basescu) -, asta nu inseamna ca acum lucrurile stau la fel.

In plus, daca in vremea in care era premier, Nastase era inconjurat de o presa care nu mai stia cum sa il perie si cum sa ii faca o statuie cit mai impunatoare, acum lucrurile sint sensibil diferite.

Nastase, editia ianuarie-februarie 2006, e din nou presat de media, dar altfel: statuia se darima, iar liderul social-democrat intelege pe propria piele ce inseamna sa fii cu adevarat stors, urmarit, vampirizat de presa.

Revenind la votul de ieri din Comisia juridica a Camerei Deputatilor, sa spunem ca nu se poate vorbi despre o victorie de etapa a lui Adrian Nastase, in conditiile in care retorica verbala si nonverbala pe care a etalat-o (sau pe care nu si-a putut-o cenzura) acesta amintea, izbitor de mult, cu aceea a unui derutat Nicolae Ceausescu, cel din decembrie 1989, din balconul Comitetului Central.

Ieri, Nastase a evitat sa invoce in apararea sa argumente de natura constitutionala si a dat-o pe „latura" umana; cinicii si-au imaginat deja cum fiul cel mic al fostului premier s-a scuzat la scoala ca nu si-a facut temele pentru ca procurorii ii stau tatalui la usa, gata sa il perchezitioneze.

In al doilea rind, de obicei, Nastase nu „vorbeste" foarte mult cu miinile; ieri insa, in timpul luarii sale de pozitie, a feliat, nervos, panicat si aproape sufocat, o cantitate impresionanta de aer.

Dupa votul in cerc restrins de ieri de la Camera Deputatilor au fost insa si cistigatori. A cistigat inca o data ideea ca exista o coalitie murdara, a celor care stiu ca, daca rup „lantul" conspiratiei lor vinovate, nu va fi deloc bine pentru ei.

A cistigat, de asemenea, si ideea ca actuala retea de putere este una fragila si impinzita, in multe dintre punctele ei nodale, cu tot felul de cai troieni. La fel, victorioasa a iesit si ideea de obraznicie, pe care Victor Ponta se straduieste din rasputeri sa instituie monopol. In fine, toate acestea au dus la victoria omului Adrian Nastase.

Respingerea cererii de perchezitie a dus la securizarea temporara a persoanei si a averii lui A. Nastase, dar acest aspect nu este unul decisiv. Esential este ca, dupa ziua de ieri, a devenit evident si pentru un copil de gradinita ca Nastase se tine cu dintii de scaun tocmai pentru a nu avea probleme cu legea.

Acuza de justitie politizata este intemeiata in cazul Nastase, dar numai daca se aplica intr-un mod autoreferential, caci fostul premier foloseste functia politica si functia publica tocmai pentru a influenta Justitia. Mai exact, pentru a evita Justitia.

Pina la pronuntarea unei sentinte in Justitie, Adrian Nastase este nevinovat. Cea mai mare problema a lui este ca, prin ceea ce face, se comporta ca si cind ar fi vinovat. Si asta e, din pacate, pentru fostul prim-ministru, limpede ca lumina zilei.

In fond: in competitia dintre justitia autentica si bunul-simt, pe de o parte, si Adrian Nastase, pe de alta, Nastase a mai suferit inca o infringere de etapa.