La Institutul de Filosofie al Academiei, propagandistii comunisti si dinozaurii ostracizati de studenti in ’90 se intilnesc cu personaje cu legaturi legionare. Savantii nemuritori de acolo sint ilustri necunoscuti pe plan international, iar romanii ii stiu din „Apelul catre lichele" al lui Liiceanu.
Pe Calea 13 Septembrie, la numarul 13, este o casa pe unde trec, numai citeva ore pe zi, nemuritorii. Sint imuni la superstitii, pentru ca existenta lor nu pare afectata de istorie, iar „permanenta" lor bate timpul. Sau, cel putin, asa le place lor sa creada.
In realitate, filosofii de la academie sint persoane in carne si oase, care au, totusi, biografii „lumesti", mai degraba supuse vremurilor decit dedicate vreunor inalte idealuri.
Caci intelepciunea ilustrilor de la Institutul de Filosofie al Academiei este, in primul rind, adaptabilitate si rezistenta la schimbare: trasaturi care, la citiva dintre ei, au fost deja remarcate in „Apelul catre lichele" si in „Epistolarul", semnate de Gabriel Liiceanu imediat dupa ’89.
Filosofii lui Dej
Acolo se povesteste cum, dornic de a se initia in tainele bine pastrate ale reginei stiintelor, tinarul iubitor de intelepciune a suferit o enorma dezamagire dupa ce s-a inscris, in anii ’60, la Facultatea de Filosofie. Institutia fusese deja complet epurata, personalitatile interbelice ca P. P. Negulescu sau Mircea Florian fiind eliminate.
Acestea nu erau nume mari in context international – Romania nu a stralucit niciodata in filosofia de tip academic – , dar beneficiasera de o educatie riguroasa, de cele mai multe ori in Germania. Din 1948, locurile lor au fost insa luate, cum povesteste Liiceanu, de semidocti agresivi bine insurubati politic de partea regimului care pretindea ca se trage direct din operele lui Marx.
„Filosofii" Gogoneata si Gulian fusesera alesi de partidul din vremea lui Dej ca sa predea, intr-o limba romana aproximativa, materialismul dialectic si istoric.
Studentii nu mai vor dinozauri
Prin anii ’60, falsii luminatori ai constiintelor proletare facusera deja scoala. Alexandru Boboc, actualmente membru al Academiei si numarul doi la Institutul de Filosofie, a intrat la facultate in 1952 si a inceput sa predea acolo imediat dupa ce si-a terminat studiile, in 1957.
Pentru „maestri" ca Gulian si tineri propagandisti ca Boboc, regimul infiintase in 1948 Institutul de Filosofie, plasat sub egida Academiei R.P.R., care, intre 1959 si 1963, a fost condusa chiar de Athanasie Joja, unul dintre noii filosofi oficiali. In 1974, institutul a fost mutat sub autoritatea scolii de invatamint politic „Stefan Gheorghiu", dar a revenit la Academie in ’90.
Dupa caderea regimului comunist, studentii de la filosofie - foarte prezenti la manifestatiile din Piata Universitatii - au decis sa se debaraseze de dinozauri, astfel ca aproape jumatate dintre profesori au aflat ca nu mai au ce cauta in amfiteatre, ceea ce a permis ca Filosofia de la Bucuresti sa fie astazi una dintre cele mai reformate si mai „curate" facultati de la Universitate.
„Sub semnul nevoilor timpului"
O parte dintre filosofii de serviciu ai dictaturii s-au pensionat, dar cei mai multi au luat drumul Caii 13 Septembrie, unde Academia le oferea un loc sigur. Boboc a fost nevoit si el sa se refugieze mai degraba acolo, desi a scapat la mustata de operatia de purificare din facultate (gurile rele pun asta pe seama unei scene care a reusit sa stirneasca mila studentilor).
Academicianului ii era repartizat cite un curs optional pe semestru si, in ciuda relativei popularitati a cursului in rindul studentilor care vroiau sa-si asigure un 10 fara bataie de cap, respectiva activitate didactica a aparut din ce in ce mai rar in orar. Cu timpul, Boboc a cazut din ce in ce mai mult in obliviune.
Anul trecut, cind a implinit 75 de ani, a fost invitat sa dea un interviu revistei „Arges", a Centrului Cultural din Pitesti. Cind reporterul de la aceasta gazeta il intreaba de ce nu tine jurnal, Boboc foloseste prilejul pentru a plati polite din ’90 lui Liiceanu: „La unii, jurnalele tin loc de opera. Dar sa nu fim intoleranti! Sol omnibus lucet (Soarele straluceste pentru toti)".
Intrebat de acelasi reporter daca nu s-a gindit sa „coboare in arena", nemuritorul recunoaste modest: „Nu m-am hotarit niciodata pentru politica, decit poate sub semnul nevoilor timpului".
Dacii, Dracula si legionarii
Daca „traseul" lui Boboc nu are nimic fascinant, parcursul sefului lui de la institut, academicianul Alexandru Surdu, ridica probleme mai interesante. Nascut in 1938 la Brasov, Surdu este presedintele Sectiei de Filosofie, Teologie si Psihologie a Academiei si directorul Institutului de Filosofie. In facultate, preda cursuri de filosofie moderna.
Amator de spiritualitate si ocultisme, Surdu este membru al Asociatiei Romane de Psihologie Transpersonala si este interesat de „Medicina zalmoxiana", sustinind pe aceasta tema si o lucrare la al VI-lea Congres International de Dacologie, care a avut loc anul trecut. Excentricul profesor are, de asemenea, o intensa pasiune pentru tot ce este romanesc.
In 2003, a participat la al III-lea Congres Mondial despre Dracula, organizat la Sighisoara, iar simbata trecuta cei interesati l-au putut asculta la o conferinta despre Nae Ionescu.
Recentul eveniment a fost patronat de Fundatia „George Manu", o organizatie de inspiratie legionara, mentionata ca negationista in rapoartele internationale despre extrema dreapta din Romania - intre altele, si pe site-ul Administratiei Prezidentiale.
Necunoscuti in lume
Institutele Academiei Romane nu s-au remarcat niciodata printr-o activitate de cercetare cu rezultate proeminente pe plan international insa, dintre ele, cel de filosofie este unul dintre cele cu cea mai slaba activitate. Nemuritorii nu sint de gasit mai niciodata acolo si nici macar secretarii lor nu apar prea des pe Calea 13 Septembrie.
Din 2001 pina astazi, Institutul de filosofie, care, dupa ’90, si-a apropiat numele lui Constantin Radulescu Motru, nu a participat la nici un program de cercetare dintre cele derulate de Academie si nu a propus nici un proiect propriu. Numele cercetatorilor de acolo nu pot fi gasite in revistele internationale de filosofie, iar listele lor de publicatii includ, aproape exclusiv, articole
