Retailerul german Kaufland a deschis recent un hypermarket in orasul Ruse din Bulgaria, magazinul fiind a patra unitate deschisa in ultimele doua luni de zile, informeaza publicatia bulgara Dnevnik.

Pana la sfarsitul anului, Kaufland intentioneaza sa se extinda si in Varna, Sliven, Yambol si Vratsa, iar in Sofia urmeaza sa fie deschis al doilea hypermarket. Pe piata romaneasca concernul german are deschise 11 hypermarketuri.

Noul magazin deschis in localitatea Ruse are o suprafata de 7000 de metri patrati. Conducerea Kaufland intentioneaza ca pana la sfarsitul acestui an sa isi extinda prezenta si in orasele Varna, Sliven, Yambol si Vratsa, iar in capitala Bulgariei se va deschide in curand cel de-al doilea hypermarket.

Potrivit Dnevnik, primul magazin Kaufland din Bulgaria a fost deschis in luna martie a acestui an, la Plovdiv, al doilea oras ca marime al tarii, iar in Sofia hypermarketul a fost deschis in luna iulie a acestui an. In Ruse, Kaufland va concura cu Metro, cu grupul austriac Billa, care tocmai isi deschide aici un magazin dar si cu alti retaileri locali.

In Romania, Kaufland are deschise pana in prezent 11 magazine, ultimul dintre ele fiind dat in folosinta la sfarsitul lunii iulie a acestui an la Satu Mare, investitia situandu-se in jurul valorii de 7,5 milioane euro.

Divizia Kaufland face parte din concernul Lidl & Schwarz Co&KG. Grupul Schwarz, cu peste 166.000 de angajati in intreaga Europa, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 40 de miliarde de Euro. Concernul Kaufland este reprezentat de peste 730 de magazine in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croatia si Romania.