Cum adica „fosta Securitate”? Atentie la aceste cuvinte care se inalta din centrul opiumului democratic. Securitatea exista, intr-un anume fel complicat si decisiv.

Dupa balul mortuar din decembrie ’89, Securitatea a incetat sa mai fie o institutie, lepadindu-se, adica, de sediu, bufet si schema de salarizare. Insa in chiar momentele in care isi abandona firma si stampila, Securitatea s-a transformat intr-o realitate istorica viitoare. Ea a fondat noul stat roman.

I-a dat personalul de virf si instinctele joase, a preluat economia, a desenat institutiile care se ocupa cu protectia legislativa a oligarhiei (Parlamentul) si cu recrutarea principiilor de drept in serviciul starii de fapt (Justitia). „Fosta Securitate” a incetat sa mai pozeze in institutie si a atins, astfel, adevarata ei definitie. „Fosta Securitate” s-a dovedit singura noastra traditie politica.

Vorbim, adesea, neglijent despre traditie si avem impresia ca acest cuvint e dator sa descrie continuitati pozitive. Ne gindim, de pilda, nostalgic la faimoasa „traditie democratica romaneasca”, la interbelic si parlamentarism. Uitam ca aceasta traditie pozitiva a fost distrusa pina la ultima fila si pina la ultimul os de detinut politic. Refuzam sa intelegem ca avem o traditie noua.

Ca ea nu e deloc pozitiva, iar acest lucru nu o face mai putin activa si valabila. „Fosta Securitate” e autoarea ultimelor doua proiecte statale romanesti. Primul - impus, prin forta, la remorca unui regim de ocupatie straina, in 1947. Al doilea - lansat sub premisa imitativa a democratiei, in 1989.

Aceste doua fapte istorice certe spun ca „fosta Securitate” e precursorul realitatii politice si sociale romanesti de dupa 1989, asa cum pasoptismul a fost precursorul democratiei interbelice romanesti. „Fosta Securitate” e o expresie la fel de idioata ca expresia „fosta democratie” in gura lui Maiorescu, vorbind despre pasoptisti.

Astfel descrisa, realitatea romaneasca pare adjudecata. Rezistenta si militantismul democratic devin sporturi private, iar resemnarea si lirismul defetist par reactiile legitime ale unei societati incercuite ermetic si conspirativ. Nu e asa.

Descrierea cruda a starii de fapt are valoare doar in masura in care face portretul exact al marelui inamic intern si ne inarmeaza cu singura stare care il poate pune in pericol: luciditatea. Abia acest gen de realism se numeste anticomunism. Anticomunism practic si eficient, nu ruda sa lozincarda care poarta prin presa refrenul „Securitatea ne-a invins!”.

Nu vom fi invinsi decit daca ne grabim sa capitulam. Iar capitularea vine, aproape nechemata, din clipa in care gindirea pozitiva lasa locul vechii tentatii magice ce a tinut loc de discernamint in viata claselor intelectuale romanesti. Aceasta aplecare a inlocuit realitatea politica vie cu o suita de antiicoane: Codreanu, Dej, Ceausescu, Iliescu.

Sau icoane: Cornea, Coposu si, mai nou, „talentata doamna Musca” (sfarimata de Scrisoarea-Program remisa de Gabriel Liiceanu unei societati care a uitat ca are dreptul la cuvint si revolta). Cu fiecare dintre aceste figuri am repetat aceeasi eroare. Am trait entuziasmul sau deznadejdea pe conturul unui cult.

Am aflat negru pe si mai negru ca doamna Musca a fost o impostoare. Decedam, emigram, capitulam? Ar fi o eroare, si anume o eroare indelung programata de prietenii nostri din „fosta Securitate” si arhivele lor minunate. Miza e sa ne mentinem reflexele active, nu sa lesinam iar, ca la cenaclu.

A tradat Mona Musca? Sa fie extrem de sanatoasa! Urmatorul la rind! Altfel nu putem face istorie si o scriu altii cu mina noastra slaba. Cazul Mona Musca e important daca si numai daca ne lamureste asupra citorva lucruri. Sarcina societatii civile nu e sa romanteze figuri de cazuti, ci sa cucereasca arhivele.

Sarcina noastra e sa nu mai acceptam basmul cu „fosta Securitate”, ci sa iesim din logica impusa de prezenta ei foarte vie. In aceasta logica, cistiga doar ei. Ce vor ei? Sa rupa gitul increderii. Sa separe oamenii tineri de onoarea democratica pastrata pentru ei de oameni teferi, de la Cornea la Liiceanu. Sa produca o noua generatie de cinici, emigranti si mercenari.

Sa va convinga ca acest articol e impotriva deconspirarii dosarelor. Sa va dea sansa de a alege intre a nu fi si a nu fi.