Din imaginatia bogata a unei Romanii hamesite dupa un rol important pe scena europeana, s-a nascut un fel de mihnire nationala atunci cind lui Leonard Orban i s-a servit, in loc de o ceafa de porc garnisita cu cartofi prajiti, un fel de ciocolata pentru diabetici.

Cei care privesc intrarea Romaniei in Uniunea Europeana ca pe un punct de start intr-o noua viata trebuie sa fie constienti de faptul ca acel omulet, care sta cu steagul in mina prin multimea adunata ca la circ, mai intii ne arata finalul unei curse. O cursa pe care Romania o termina epuizata.

Un maraton pe parcursul caruia s-a impiedicat, i s-a facut rau de citeva ori, ba a mai si gresit drumul uneori. Efortul depus in acest sens, mic sau mare, nu conteaza prea mult in acest moment. Conteaza insa efectul sau asupra corpului atletului. Un corp sleit de puteri, ce nu mai poate efectua un sprint de final.

Un organism ce se misca mai mult in virtutea inertiei si intr-un ritm impus de spasmele muschilor obositi. Flaminda, insetata, dornica de un dejun copios, Romania s-a asezat asadar la prima masa ce i-a iesit in cale si s-a asteptat la un festin. Cu toate ca atletii de performanta stiu ca nu trebuie sa se indoape dupa un asemenea eveniment.

Din iluziile crescute, din imaginatia hamesita dupa un rol important pe scena europeana s-a nascut un fel de mihnire nationala atunci cind presedintele Comisiei Europene i-a increditat lui Leonard Orban, in loc de o ceafa de porc garnisita cu cartofi prajiti, un fel de ciocolata pentru diabetici.

Doua nuante trebuie scoase in evidenta aici. In primul rind, ca altceva nu am fi putut primi. Un comisar european reprezinta interesele Comisiei, nu pe ale tarii care l-a propus, drept pentru care ar fi fost cel putin dubios ca persoana care provine dintr-un mediu instabil economic, politic si juridic sa gestioneze probleme mult mai mari decit cele care n-au putut fi rezolvate la el acasa.

Daca ne intrebam de ce bulgarii au primit un portofoliu mai mare, raspunsul vine tot din plan sportiv. Degeaba driblezi cu eleganta jucatorii din apararea adversa, daca atunci cind esti fata in fata cu portarul pasezi catre un coechipier aflat in ofsaid. Golul este anulat, mingea se repune repede in joc, iar pe contraatac cealalta echipa marcheaza.

Bilbiiala guvernului Tariceanu, caci primul-ministru propune comisarul, a lasat Romania in afara jocului. Ca si in meciul de fotbal de la Constanta, Bulgaria ne-a spus un elegant „Mamaliciko, go home!“, chiar si fara sa deschida gura. La fel ca in multe alte ocazii, atunci cind nu putem sa-i invingem pe altii, preferam sa ne batem singuri.

Si nu doar cu pumnul in piept, caci uneori mai nimerim si in plex, raminind inevitabil fara rasuflare pe moment.

A doua considerantie importanta pe marginea portofoliului incredintat lui Leonard Orban este ca, desi este o ciocolata pentru diabetici, numarul bolnavilor de diabet este mare, iar gustul ei nu e totusi atit de amar. Cu toate ca zaharul lipseste.

Cu o senzatie plasata intre amarui, salciu si dulceag, Orban are pe mina o problema actuala, care a primit un suport academic relativ recent din partea Occidentului, cu toate ca in Balcani ea este luata in deridere.

Cine zimbeste atunci cind crede ca limba vorbita intr-o tara poate fi un impediment pentru dezvoltarea acelei tari sa se uite la statele baltice, unde atacul violent al rusei si englezei face din ce in ce mai multe victime asupra identitatii nationale, a carei componenta esentiala este limba vorbita. Uniunea Europeana nu se doreste a fi un viitor produs omogenizat din punct de vedere lingvistic.

Oricit de paradoxal ar parea, tocmai diversitatea etnica tinuta in echilibru bine calculat este ingredientul convietuirii eficiente a unui grup de natiuni. Astfel incit sa nu se produca dezastre din pricina neintelegerii unor cuvinte care pot ruina economia unor tari, iar in acelasi timp, natiunile sa nu se simta amenintate pentru a rabufni prin violenta.