Presedintele PSD Mircea Geoana a anuntat vineri ca au fost adunate 163 de semnaturi din partea parlamentarilor, pentru initierea procedurilor prevazute de lege pentru suspendarea sefului statului. Geoana a precizat ca 146 din cei 148 de parlamentari ai PSD au semnat demersul, impreuna cu 17 alesi din partea PRM.
Semnaturile nu pot fi folosite, inca, deoarece juristii PSD nu s-au pus de acord asupra textului ce va fi trimis Curtii Constitutionale. Cu alte cuvinte, au semnat "in alb".
Mircea Geoana a precizat ca cei doi parlamentari PSD care nu au semnat initiativa nu au reusit inca sa ajunga in Bucuresti.
Potrivit articolului 95 din Constitutia Romaniei, procedura de suspendare a presedintelui cade in sarcina Parlamentului, la initiativa a cel putin unei treimi din numarul total de parlamentari. Astfel ca din cei 469 de alesi, cel putin 157 trebuie sa adere la initiativa.
Dup-a consultarea Curtii Contitutionale, presedintele poate da legislativului explicatii cu privire la faptele pentru care se cere suspendarea sa.
Suspendarea presedintelui are loc in sedinta comuna, in cazul in care inititativa primeste votul majoritatii parlamentarilor, adica a 235 de persoane. Abia dupa intrunirea acestei majoritati se trece la organizarea referendumului, in termen de 30 de zile.
Potrivit actualei Legi a referendumului, presedintele poate fi demis daca jumatate plus 1 din numarul total de cetateni cu drept de vot din Romania se pronunta in favoarea acestei masuri.
Potrivit statisticilor, asta inseamna peste opt milioane de voturi, motiv pentru care liderii PSD au declarat ca intentioneaza sa modifice legea. Ei vor ca presedintele sa poata fi demis cu jumatate plus 1 din numarul de cetateni care se prezinta la vot, motivand ca acest principiu este cel aplicat la alegerea acestuia.
Liberalii au anuntat si ei ca vor sprijini initiativa, fapt care a provocat reactii din partea democratilor, acestia gandindu-se chiar sa foloseasca acest motiv pentru a iesi de la guvernare.






























si miroase tare si a Gerovital. E de la bunicuta Iliescu.
Daca pica Base atunci sa nu ne mai miram de ce de cateva sute de ani suntem bataia de joc a altora mai cu 3 c... pt ca suntem asa de prosti incat nu stim sa punem picioru' in prag.
Haidi pa!
"Sunteti de acord ca in eventualitatea in care Parlamentul Romaniei declanseaza procedura de suspendare a Presedintelui Romaniei si aceasta este respinsa in cadrul Referendumului national, Parlamentul Romaniei sa fie automat dizolvat?"
poate cu o asemenea Lege, parlamentarii ar fi mai seriosi cand ocupa timpul platit din banii nostri pentru a propune un act atat de serios.
Deh, te joci cu Mr Prostanak si Mer Le Catir Ilici.
HC
am vazut adineauri la stiri...
Pana acum am zis ca are si Tariceanu dreptatea lui dar vad ca o tine doar din minciuna in minciuna! E mai rau decat Nastase:(
Unde strangem cele 500 000 semnaturi ?
referendum2007.com cred ca e liber.
Hai hotnews, nu va bagati, ca v-ar aduce ceva "audienta" ??!
Si chiar daca va valida (foarte greu de crezut, deoarece nu se prezinta nici un motiv real si palbabil), dupa eventualele alegeri, va fi cineva capabil sa-l ia pe Basescu ?
Va pugurati degeaba penibilior. Keep dreaming, tot Basescu ramane.
Hai Base !
Parerea mea este ca petroliberali sunt chiar mai prosti decat ultima tarancuta. Un taran are scuza ca nu e informat si nu stie carte, petroliberali se cred destepti dar judeca cu fundul.
In tot cazul, Parlamentul trebuie responsabilizat. Nu este admisibil ca ei sa utilizeze o procedura - de altfel democratica -doar ca sa sicaneze un presedinte. Trebuie sa stie ca acesta este un act serios care la o adica ii poate costa si pe ei.
Cand l-am vazut pe Geoana cu argumentul ca Basescu a admis public la TVR ca el asculta telefoanele ministrilor mi s-a facu tpielea gaina. Nicaieri in acel interviu Basescu nu recunoaste asa ceva. Daca domnul Geoana are alte dovezi sa faca bine sa ni le prezinte si noua. Daca insa acuzatia de ascultare a telefoanelor s-a bazat exclusiv pe distorsionarea a ceea ce a spus Basescu, atunci e gravissim. Atunci am putea spune ca Iliescu l-a alintat cand l-a facut prostanac.
Dar ar fi singura solutie , sicane pentru sicane. Cum a zis Geoana , stim ca nu va trece referendumul dar vrem sa vedem cum se comporta Basescu in alea 30 de zile cat va fi Vacaroiu presedinte(ce oroare!!!).
Fundatia pentru o Societate Deschisa
presa@cdep.ro
gabriela.enea@cdep.ro
Grupul de Dialog Social
gds@ong.ro
Societatea Academica Romana
office@sar.org.ro
Daca mai stiti si voi altele, mai dati.
Eu am trimis deja cereri de sprijin. Presupun ca daca mai trimit si altii vor fi si ei interesati de idee.
PS. nu am injurat si jignit pe nimeni in acest mesaj asa ca ma astept la un comportament asemanator si din partea celorlalti forumisti, fie ei pro sau anti Basescu.
Indiferent de simpatiile noastre personale, democratia in Romania nu va functioandecat atunci cand cetateanul de rand va renunta la pasivitate si va incepe sa se implice in viata politica a comunitatii din care face parte.
sa nu uitam ca e un partid comunist ....
il prefer de 1000 de ori pe Basescu decat pe oricare din PSD.
si da, eu il voi vota in continuare pe Basescu, si nu fac parte din prostime.
sa piara "prostanacii" securisti si bolsevici cit mai repede....
niste nerusinati!
din pacate TUPEUL SI PROSTIA NU DOR !!!!
sa vedem daca se implica si ONG-urile cumva...
nastase isi asteapta si el randul, stanoiu , di popescu, nu au mai suportat povara si s-au dus in bratele lu' voiculescu sa-si mai dezmorteasca umerii..., geoana si el se intreba retoric si tanguitor ca nu stie cati mai sunt asa ca el si ai lui cu umerii inconvoiati.
astia au semnat ca primarii? adica au semnat dar inca nu au dovezile de trimis la curtea constitutionala? pai aia ce au semnat? pe cuvantul lui prostanacu si cucuveaua?
parlamentarii aia sunt ca oile pe bune. fac ce li se spune nu-s capabili sa gandeasca pentru ei
si mai spune cineva ca nu este "razboi civil"...
da, astia sunt aia de vor sa ne anuleze noua voturile.
Sunt intr-adevar hotarat sa ma implic intr-o actiune ce vizeaza modificarea Constitutiei. Datorita mijloacelor ieftine de comunicare si publicitate electronica, acum cetatenii nu mai au nevoie sa astepte ca partidele sa binevoiasca a-i lua in seama.
Voi ce ziceti?
maine am sa analizez ce ai spus, si poate deschidem un blog chiar aici pe HOT ?
Ce zici ?
Andra
nu se stia cine-i prost
cine-o leaca avea cap
si-l punea dupa dulap
iara prosti fiind cam multi
au ramas pe drept desculti
Asa ca nu va mai angrenati in discutii inutile ca nimic nu se schimba, mai bine plecati toti afara sa nu mai aiba nici cine-i vota nici cine-i suporta material.
Sursa: Realitatea TV
http://www.realitatea.net/38887_Basescu-si-Tariceanu-au-primit-informari-de-la-SRI-.html
1. Presedintele poate propune acum Referendum pt orice problema de interes national (prin Decret). Problema este ca asa ceva nu ajuta in acest caz, pt. ca modalitatile de dizolvare a Parlamentului sunt prev. in Constitutie. Din acest motiv se impune revizuirea ei, ceea ce implica o INITIATIVA de revizuire plus Referendum.
2. Revizuirea Const. poate fi initiata de Presedinte-la cererea Guvernului (??)- o treime din plenul Parlamntului (???) sau 500.000 de cetateni cu drept de vot (cate 20.000 din jumatate din judetele tarii-o procedura cu alergatura, timp si nu numai).
3. SURPTRIZA, SURPRIZA.!
Propunerea de revizuire trebuie aprobata de DOUA TREIMI din plenul Parlamentului sau - cand nu exista acord in mediere-cu TREI SFERTURI ( art. 151 Constitutie).
In concluzie, se poate doar TEORETIC sau CU VOIA LOR (?????). Si inca ce voie trebuie sa obtinem.
INITIATIVA de revzuire si SANSELE de a se ajunge la
Referendum sunt CACIALMALE ale tatalui vitreg al Constitutiei. Impreuna cu fiii lui adoptivi au adus natiunea in situatia sa caste gura la SANSELE de a revizui ceva. Mai sunt CERCURI VICIOASE de acest fel .
Asta nu inseamna ca nu ar trebui incercata o astfel de revizuire. SA-I VEDEM CUM NE REFUZA , cum motiveaza logica nedizolvarii in cazul din discutie si cum sustin ei ca se afla in serviciul natiunii.
oare-i invidie? sau altceva...?
1. hosting
2. domeniu
3. forum de discutie gata instalat
4. scripturi si alte chestii pt blog, petition etc
astept mail la ionut.calugaru@gmail.com
Nedumerirea este cu acest PD care ori tradeaza ori n-are sange in ... instalatzie! Am facut o ruga catre Berceanu si nimic.
Dar marea problema, ce-o vad eu pentru romani, este acest Parlament mizerabil cu cohorta lui de juristi parlamentari care au jonglat cu noile legi (incepand cu CONSTITUTIA ... iorgovana) dupa bunul plac, exclusiv in interesul castei profesionale si politice.
Nu cred ca UE va determina schimbari radicale pentru ca deocamdata e bolnava.
De aceea va rog sa-mi spuneti daca exista solutii (NU IMPLOZIA!), pana la alegeri, sa determinam parlamentarii romani sa munceasca NUMAI in interesul poporului.
Poate c-o idee interesanta si constructiva mi-as putea convinge copii sa revina in tara. De nu, am sa iau bicicleta si am sa ma opresc la Brazzaville!!!
S-auzim si de bine!
La urma urmei, la cat de curat ca lacrima e Basescu, pierzand fraiele puterii o luna de zile, nu ar trebui sa fie vreo problema, nu?
Sper ca acest partid sa se desfiintzeze ..romanii au avut destul de suferit de pe urma lor...Aici este un link de la mineriada din '90..
http://www.youtube.com/watch?v=N6TGuAu-NL o&NR
Si-au batut p... de el o gramada de invadatori, a dat aur si alte cele la turci cateva sute de ani, a avut conducatori care l-au tradat.
Cand a fost un conducator bun (vezi Cuza) cineva a avut grija sa-l dea jos ca sa se mai ocupe nimeni de soarta poporului si sa fie iar la mana infractorilor.
Apoi a stat 50 de ani in bezna comunista (poporul) care l-a prostit si mai tare ca acum la 17 de la "caderea comunismului" inca se mai invarte bezmetic cu "seringa" in vene cautand o doza de roseata.
GANDITI-VA ca cei care il dau jos acum pe base, NU AU FACUT DECAT SA VA FURE 15 ANI.
TREZITI-VA O DATA!!!!! Daca nu va pasa de bunastarea voastra, ganditi-va la copii vostrii.
Semneaza: cel mai prost dintre pamanteni.
Pacat insa ca multi romani nu inteleg asta. in lipsa votului, democratia nu exista. Cu toate televiziunile , ziarele si analistii lor limbisti nu vor reusi sa minta un intreg popor. Romanii nu sunt prosti. Pur si simplu nu au relaizat inca regulile jocului democratic. Eu zic ca la 17 ani de la catigarea "dreptului la libertate" sa incepem in sfarsit sa ne si cerem libertatea.
Daca reusim o reforma a mentalitatilor in randul cat mai multor romani, atunci clasa politica va fi OBLIGATA sa se reformeze. ASta este miza. Asta este ceea ce eu tintesc.
Ca in definitv nu e vorba de a sprijini un politician sau altul: e vorba ca sistemul pe ansamblu sa functioneze, e vorba ca institutiile sa functioneze (e adevarat, l-am copiat pe Presedintele Basescu aici, dar a zis-o bine :) )
Multa bafta si tinem legatura.
Pana una alta trimiteti petitii la ONG-urile de mai jos. Continui sa crd ca numai un ONG are infrastructura si logistica necesara sa desfasoare o asemenea campanie de strangere de semnaturi.
Marinalului ii place in ape agitate, ce n-ati inteles?
Nu mai conteaza culoarea politica,parca ar fi contat vreodata,ci doar FRICA,frica nebuna ca Presedintele s-ar putea sa le vina de hac la un moment dat.Si daca noi tot vorbim discutii,cum sa scapam de ei si tot cerem" vot uninominal"cum putem sa facem acest lucru,cind acum citiva ani "ProDemocratia "a avut aceasta initiativa de stringere a semnaturilor necesare pentru declansarea procedurilor de legiferare a votului uninominal si cu toate ca a strins destule semnaturi,EU am zis inca de atunci ca una este sa stringi 2-300.000 de semnaturi si sa te duci in parlament cu ele si alta este sa te duci cu 2-3 milioane de semnaturi.
Asa te poti duce la sigur ca esti luat in considerare .
Sau dus cu cele cit erau necesare si s-a vazut rezultatul,a fost un mare fis.
Poate nici asa nu este prea bine dar oricum am fi scapat deja de multi din cei care nu mai pot de dragul nostru si fac tot posibilul sa ne fereasca de marele dusman Basescu.
Pina una alta eu nu vad decit cum alesii nostrii pe liste se chinuie sa-l suspende pe cel ales de noi prin alegere directa de ......FRICA.
DA
Nu uitati, tinta pentru alegatori trebuie sa fie VOTUL UNINOMINAL!
Atata timp cat vom fi condusi de asemenea oameni gen Basescu vom fi mereu o tara de mana a doua.
Evident insa, ca votul uninominal este o alta prioritate absoluta. Mi se pare decent si de bun simt ca eu, cetateanul X sa stiu cui exact i-am dat votul ca dupa aceea sa stiu clar la cine trebuie sa ma duc sa il iau de urechi.
Fratilor, trebuie sa iesim din lancezeala. Scopul nostru - zic eu - la 17 ani de la Revolutie nu e sa strigam naiv Sus X-ulescu Jos X-lescu. Nu: scopul nostru ar trebui sa devina responsabilizarea acelor oameni care ocupa vremelnic functii administrative. Acei oameni trebuie sa stie ca au un stapan. Fiecare roman trebuie sa se implice in viata politica. Altfel, Romania nu o sa iasa niciodata din jegul in care este.
In paralel cu o campanie de strangere de semnaturi, propun ca fiecare dintre noi care doreste o schimbare reala a felului in care sunt guvernate Institutiile Statului sa poarte o insigna, un ceva distinctiv. Ar putea fi si asta un mod de a atrage atentia contaionalilor nostri ca avem TOTI o raspundere pentru mersul democratiei in Romania. Astept opinii ce parere aveti despre aceasta propunere, si eventual sugestii cu privire la cum ar putea arata aceasta insigna.
Cit despre Base recunosc ca si-a cam facut dusmani prin Parlament.
1. Este o initiativa de revizuire a constitutiei care sa fie realizata de cineva - altii decat noi - deci CARE NU VA FI REALIZATA NICIODATA, pt. ca Fundatia pt. o societate deschisa e CONTROLATA de liberali, e fundatia madamei Renate Weber, iar SAR nu se va baga sa faca asa ceva pt. ca nu are logistica
Vad ca ai omis TOCMAI pe cei care ar au logistica, dar sunt platiti de liberali, adica PRO DEMOCRATIA, iar o neimplicare din partea lor acum, cu logistica pe care o au, ar da "pe fatza" intentiile liberalilor : MULT PREA DEVREME. Deci neoportun.
2. O initiativa care e IMPOSIBILA, caci, asa cum explica si OARE CINE, parlamentul o va respinge doar cu un bobarnac
3.. Toate astea sunt MIJLOACE de a devia atentia oamenilor, DANDU-LE O SPERANTA CARE NU SE VA MATERIALIZA NICIODATA
4. Si ca atare, va atrage dupa sine DEMOBILIZAREA.
5. Pentru mine, cineva care incearca sa faca asa ceva, este cineva care stie foarte bine ca Valul nemultumirii creste si atunci, se catara pe el si il sparge, cu lovitutir mici si multe.
6. Mi se pare o tehnica de deviere, care nu va aduce nimic CONCRET.
7. Cineva care ar putea sa ne dea o idee FEZABILA - care aduce altfel spus un rezultat si nu se termina ca un balon de sapun - ne poate da Doc, care poate fi contactat pe pagina blogului sau, la "blogurile Hotnews".
Chiar eu am sa-i scriu.
Andra
Doc-(27-01-2007 01:30)
Radu Sabin, raspunsul este nu. Exista o singura cale de a dizolva parlamentul, caderea guvernului si respingerea altor doua nominalizari la postul de premier.
http://host2.cotidianul.ro/index.php?id=8999&art=23669&nr=5&cHash=f1f1808273#opinii
I-am scris lui Doc pe blogul sau si astept raspunsul.
Asta cred ca vor sa faca de fapt, pentru ca liberalii au facut tot ce-au putut sa-i provoace pe PD-isti sa iasa de la givernare, si n-au reusit.
Au nevoie de ministerul de interne si de justitie pentru ca numai asa pot fura alegerile pentru PE.
NU E O GLUMA ce se intampla.
Mai departe, propusesem sa apelam la ONG-uri in ideea ca acestia ar avea logistica si consilierea necesara. Cum am si spus in mesajul meu, daca mai cunoasteti si alte oNG-uri care ar putea fi interesate va rog sa le faceti publice adresele unde pot fi contactati. Nu am pretentia ca ceea ce spun eu sa nu fie combatut! Din contra: o disputa care sa duca la idei viabile este binevenita :) asa ca astept si alte opinii din partea ta.
Cat despre incredere, evident ca nu ma cunosti. increderea insa se castiga in timp. Stai pe aproape si poate o sa ne cunoastem mai bine si o sa invatam sa ne incredem unul in celalalt. Si eu am citit blogul lui Doc. Mi se pare o idee buna ce ai propus tu cu el. Doc a reusit sa puna pe picioare un blog si are deja o anume vizibilitate.
ptr 48 - ideea cu insigna era adiacenta ideii strangerii de semnaturi. rolul insignelor ar fi de a atrage atentia celorlalti - carora li sa facut lehamite de democratia noastra originala (ca sa nu spun esuata) - ca trebuie sa se implice si ca deja exista oameni care cauta alte alternative.
Cred ca trebuie sa avem un blog al nostru unde sa ne dezbatem ideile. Hotnews, ce zici? Ne oferi un spatiu de dezbatere publica?
Sa fim seriosi, e o cacialma, care nu are din start nici o valoare finala.
Pana cand ne vom scereme noi sa semnam petitii si altele, PSD-ul isi va numi guvernul lui si ii va inlocui pe PD-isii care detin in momentul asta ministerele cheie: internele si justitia.
PSD si PNL au nevoie de ministerele astea ca sa fuer alegerile!
Trebuie gandit ceva mult mai inteligent decat atat. Sorry. N-am incredere in initiative sortite din start esecului.
Se vor face alegeri de presedinte, insa oricine va veni va fi sub puterea lui Iliescu. PD-ul nu va mai conta. Ori se va prostitua, cum a facut acum, ori va fi spulberat cu DNA-ul sau absorbit. PNL-ul nu va avea destula putere, se bat intre ei, au bube pe care ei le numesc afaceri. Isi fac iluzii ca psd-ul ii va tolera mult timp la guvernare.
NU VEDETI CA ILIESCU E DISPERAT SA AJUNGA IAR SA CONDUCA DESTINELE ACESTEI TARI? Chiar daca nu va fi presedinte(desi pot face referendum si pe aceasta problema) ii va juca pe toti pe degete, pentru ca el are INFORMATIA. Iliescu, omul "echilibrat si al consensului", e capul si motorul actiunii de suspendare al presedintelui, care va acelasi efect asupra imaginii tarii ca si cel al mineriadelor gestionate de el in anii 90. Motivul suspendarii : NU E LINISTE.
DE LA ZI LA ZI, AM CONVINGEREA CA NU VOM SCAPA DE BLESTEMUL COMUNISMULUI SI SECURISTILOR DECIT ATUNCI CIND NU VOR MAI EXISTA BIOLOGIC REPREZENTANTII LOR DE SEAMA, printre care si ion iliescu. Adica, macar inca... 20 DE ANI.
Cit despre propunerea lui Liviu M., e interesanta, dar nu cred sa aiba sanse in lumea noastra plina de oglinzi deformate. Mai intii trebuie sparte oglinzile.
In momentul ala a ucis societatea civila (pt. ca ea adusese CDR-ul la guvernare), a demobilizat-o definitiv, si a dat tara pe mana PSD-ului, de pe urma caruia nu mai putem sa ne revenim nici astazi.
UIte ce am incercat eu sa fac ieri si alaltaieri in legatura cu implicarea, numai dupa cat m-a dus pe mine nintea:
http://forum.realitatea.net/opennewsdrupal//?q=node/2341#comment-26844
http://forum.realitatea.net/opennewsdrupal//?q=node/2264
noi avem acum libertatea ed a comunica, de a ne intalni...amaratzii aia din Timisoara lui '89 nu aveau nimic....decat gloante si crematorii in miez de noapte...si totusi au fost SCANTEIA de la care a pornit tavalugul popular.
noua acum ar trebui sa ne fie totusi mai usor. hopuri sunt - si inca destule. Dar locul gloantelor si al terorii a fost luat de minciuna - care doare, dar nu ucide! Astia nu vor reusi sa minta la nesfarsit, ce Dumnezeu ?! Hai sa avem mai multa incredere in noi. Daca noi nu o vom face, nimeni nu o va face pentru noi. Pentru mine asta inseamna DEMOCRATIA!
Inainte sa hotaram din start ca nu avem ce face, mai bine sa incercam sa facem ceva cap-coada! asta e buba la noi. Prosti nu suntem, dar ne irosim energiile in zeci de directii in acelasi timp. hai sa invatam si sa terminam ceva. si asa, pas cu pas, om ajunge undeva.
Hotnews, este posibil sa organizezi un blog special pentru un asemena forum?
Adica: parlamentul hotaraste suspendarea, 30 de zile vacaroiu e pres interimar, in acest timp PSD depune motiune de cenzura si cade guvernul, Vacaroiu numeste un prim-ministru PSD-ist, apoi, ii coopteaza si pe liberali, si in felul asta ii dau afara practic de la guvernare pe PD-isti, care in acest moment detin ministerele cheie pentru alegerile pentru parlamentul european : internele si Justitia.
Ei nu pot fura din nou alegerile fara ministerul de interne si justitie.
Asta e treaba.
Nu stiu cum poate fi impiedicata o astfel de miscare, pt. ca Iorgovan a spus la un moment dat ca ei vor trece si peste avizul Curtii Constitutionale.
Adica, in traducere, invoca o ipotetica si nedemonstrata incalcare a constitutiei, trecand chiar ei peste constitutie.
Este o noua mineriada a FRONTULUI CORUPTIEI NATIONALE.
Cei care il critica cu atita vehementa ar trebui sa discerne ca acest om are un contract de viata ca fiecare dintre noi, pentruca fiti sigur ca nimic nu e intimplator in Creatie. CVT este destinat ca un antipol multor aspecte negative din politica Ro.:
- Antipol contra iredentistilor maghiari, cineva trebuia sa faca acest job murdar.
- Antipol contra imoralitatii si coruptiei care paralizeaza societatea Ro.
- Antipol contra mizeriei sociale, contra clasei politice care in cirdasie cu strainii au instrainat bunurile de patrimoniu pentru nimic.
Societatea/Civilizatia in care traim e puternic polarizata, iar pentru fiecare aspect al vietii exista un antipol, iar CVT fiti siguri are un rol de ANTIPOL, rol stabilit pentru el inca de a veni in actuala viata fizica. In opinia mea acest CVT are f. mult curaj civic, iar acei care-l critica si resp. il tiresc prin noroi ar trebuie sa se intrebe: Dece face el ceace face?
Numai felul si modul cum o face gasesc ca nu e adecvat. Ii lipseste finete si diplomatie, el este ca taurul din arena care vede numai draperia rosie a matadorului. Cind vrei sa prinzi soareci nu atirna clopotel de gitul pisicii, spune un vechi proverb popular.
Atita timp cit actiunile lui nu genereaza violenta publica ar trebui sa i se acorde o sansa si cred ca aceasta sansa e pe cale de a se materializa. Marele Maestru elevat contele de Saint Germain a spus: Nu criticati, pentru ca nu cunoasteti menirea celui pe care il criticati, incercati sa intelegeti.
la aspectele practice ale initiativei noastre. Constat, la primul pas, ca discutam pe lista de comentarii a unui articol, cea ce este cu totul provizoriu. Repet, sunt de gasit la adresa marcdumi@hotmail.com si cred ca este o necesitate urgenta sa ne facem blog si lista de discutii. La pasul urmator, site. Am ceva experianta in programare, ma pot implica. Sunteti de acord sa facem o lista de discutii la Yahoo, de exemplu ?
Hai sa invatam sa facem diferenta intre DEMAGOGIE si DEMOCRATIE. Asta e ultimul hop....si putem spune ca am incheiat tranzitia
toi avem nevoie de pace. de liniste si de suflete curate, sfinte unite. Avem o istorie asa de frumoasa si de rastignita de foarte multe tragedii. Am iceput sa fim noi insine. de aceea eu vad ca noi toti avem nevoie de conducatori uniti si curati. Eu nu-i judec pe nici unul. Haide-ti romani la treaba cu totii care sunt fiii Mariei si crescuti in Gradina ei Sfinte.
Va felicit pentru acest forum si sper ca atat Domnul Presedinte cat si Domnul Prim-Ministru vor lasa sa zboare Porumbelul Pacii de la un Palat la altul, de la Inima la alta.
La multi ani la toti Romanii.
Am facut o petitie online, care va fi inaintata Parlamentului Romaniei si Presedintilor partidelor care pregatesc suspendarea Presedintelui Basescu si anume PSD, PRM, PC, dar si PNL(pentru colaborare tacita).
Adresa petitiei este:
http://www.petitiononline.com/ProBase/petition.html
Scopul petitiei este sa adune cat mai multe semnaturi pentru a demonstra tuturor celor care isi fac iluzii ca pot lua decizii pentru tara noastra in interes personal, ca se inseala amarnic.
Mergeti si semnati pentru este un mod de a spune nu raspicat hotiei si coruptiei.
Aceasta petitie probabil ca nu va dizolva parlamentul, dar trebuie cel putin sa impresioneze, sa creeze frica in randurile partidelor vizate.
Asadar la lupta!
Am creat un blog pe Yahoo 360 unde sa putem discuta despre aceste idei, unde sa ne putem organiza intr-un grup articulat.
Daca sunteti interesati vizitati:
http://360.yahoo.com/mlkoby
Am facut si o cerere la Hotnews pentru a ne permite sa avem un blog la ei. Pana la raspunsul celor de la Hotnews insa, ne putem dezbate pe blogul de pe yahoo. Singurul dezavantaj este ca trebuie sa aveti un cont pe yahoo pentru a putea accesa acest blog
1.Parlamentul Romaniei ar trebui sa aiba 2 camere : - Senatul cu cel mult 100 de membrii care sa se ocupe doar de capitolul politica externa si aparare si 8 camere regionale corespunzatoare fiecarei regiuni de dezvoltare a tarii,care sa se ocupe de politica interna a regiunilor respective
- Camera Deputatilor tot cu cel mult 100 de membrii care sa se ocupe strict de partea interna.Cele doua camere ar avea astfel atributii diferite si nu ar mai fi necesar ca o lege sa treaca prin ambele camere si sa devina un ghiveci ordinar ,pentrtu "gatirea" caruia a fost necesar si un timp foarte indelungat.
2.Votul pentrru oricare camera a parlamentului sa fie UNINOMINAL.
3.Presedintelui dar si parlamentului sa li se permita neingradit sa organizeze referendum popular care sa nu mai fie conditionat de participarea a cel putin jumatate din populatia cu drept de vot cum e sistemul acum ci sa se poata valida rezultatul respectivului referendum cu orice numar de participanti.Acest lucru sa se aplice chiar si in cazul demiterii presedintelui sau modificarii constitutiei.
Stiu ca tot ce am scris aici s-a mai vehiculat de multe ori in anii de dupa 89 dar eu propun acuma sa cerem ferm partidelor politice sa accepte si sa aplice aceste lucruri.Pentru asta ar trebui sa strangem semnaturi si sa cerem sprijinul organizatiilor care alcatuiesc societatea civila dar si personalitatilor independente din mediul universitar ,academic etc.Si solicitatea sprijinului din partea mass-media.Doar asa se va crea presiune asupra clasei politice.
Ai spus ca nu stii prea multe despre trecutul sau. Cred ca atunci gresesti cand ii iei apararea. Simplu: daca nu stii, nu te baga!
Ai citit poeziile "inchinate" lui Ceausescu ale individului? Daca nu, iti propun s-o faci in masura in care ai stomac!
Crezi ca unul care a putut scrie aceste aberatii merita o minima incredere?
Sa-ti amintesc: tu ai plecat din Romania datorita politicienilor de cacao! Vadim este un psiho care serveste tocmai acelor politicieni.
La sfarsit un sfat: Inainte de a lua o pozitie, INFORMEAZA-TE!