Afacerile firmei Sulzer in Romania, devenita apoi VA Tech, s-au derulat sub obladuirea directa a cinci guverne. Retehnologizarea complexului energetic de la Portile de Fier I si II este cea mai complexa operatiune de acaparare a sistemului energetic pusa la cale in birourile din Elvetia.
Portile de Fier sunt doar varful aisbergului la construirea caruia statul roman a pompat si pompeaza sume imense de bani.
Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a anuntat ca saptamana aceasta va declansa un control la Portile de Fier I si II, privind efectuarea lucrarilor de retehnologizare si modernizare efectuate de firma VA Tech.
Inainte ca ministrul sa-si arate bunele intentii, prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu a tinut sa precizeze ca decizia de a incredinta lucrarile de retehnologizare firmei amintite nu-i apartine lui, ci guvernului de la vremea respectiva, din care cu onor facea parte si domnia sa, in calitate de ministru al industriilor.
Comunicatul Guvernului de saptamana trecuta mai precizeaza ca „intelegerea a fost incheiata in conditii avantajoase pentru statul roman“, iar oferta firmei Sulzer (ulterior VA Tech) a fost cea mai performanta din punct de vedere economic si financiar. Pai, daca-i asa, la ce mai e nevoie de un control?
Raspunsul il putem regasi intr-una dintre legile lui Murphy: „Un politician onest este acela care, dupa ce a fost cumparat, ramane cumparat“. Afirmatie grava, desigur. Luand insa la puricat intreaga istorie a retehnologizarilor din sistemul energetic romanesc, vom demonstra ca un control asupra afacerilor Sulzer-VA Tech in Romania este mai mult decat imperativ.
Ingineria construita cu mare migala in ultimii 17 ani de helveto-romanii din spatele acestor companii a dus, in final, la cele mai mari afaceri cu energie, afaceri „inalbite“ azi cu sprijinul nemijlocit al politicienilor romani. Caracatita din jurul Portilor de Fier este doar varful aisbergului.
Revista „Saptamana Financiara“ si-a propus realizarea unui serial privind dezvoltarea acestei caracatite, inainte ca acea comisie de control a Ministerului Economiei sa apuce sa mai ingroape o data poate cea mai maiastra inginerie financiara postdecembrista.
Marele plan
In demersul nostru vom sari peste anumite etape de natura tehnica ale retehnologizarii de la Portile de Fier, programata a se incheia in acest an, pentru simplul motiv ca aici nu se mai poate schimba nimic. Important este ca toate afacerile cu energie si acuzatiile la adresa „baietilor destepti“ au legatura cu ceea ce s-a intamplat la Portile de Fier.
Piata de energie, reglementarile ANRE, liberalizarea si privatizarea au fost gandite intr-un laborator din Elvetia, imediat dupa 1990, cu concursul nemijlocit al reprezentantilor autoritatilor romane in tara respectiva.
Pentru a simplifica oarecum intregul labirint, incepem cu cateva comentarii referitoare la comunicatul Guvernului de saptamana trecuta, care incearca sa-l exonereze pe premierul Tariceanu de orice implicare in afacerea Portile de Fier.
Se spune in acest comunicat ca decizia privind retehnologizarea hidrocentralei a fost luata in baza unei decizii a Guvernului, si nu a ministrului industriilor din acea perioada, Calin Popescu-Tariceanu. Sa vedem daca este asa.
Cine a inventat incredintarea directa
Hotararea de Guvern nr. 474/1997 a fost emisa pe data de 28 august si contrasemnata de ministrul industriilor, Calin Popescu-Tariceanu, si de ministrul finantelor, Mircea Ciumara. La pozitia prim-ministrului apare semnatura lui Victor Ciorbea, care, atentie!, in perioada 25-28 august se afla intr-o vizita in Germania. Se pare, asadar, ca semnatura premierului ar fi fost falsificata.
Sa fie intamplator faptul ca, trei luni mai tarziu, cei trei ministri amintiti au fost remaniati?
Trecem peste faptul ca lucrarile de retehnologizare au fost atribuite prin incredintare directa - decizie cu care directorul RENEL, Aurel Leca, nu a fost de acord pentru ca initial se vorbea despre o licitatie la care si-au anuntat intentia de participare patru firme straine - si ne oprim asupra modalitatii de finantare a lucrarii.
Mircea Ciumara a semnat Hotararea de Guvern pe motiv ca „nu se dadeau bani de la buget“. S-a dovedit insa, ulterior, ca ministrul finantelor s-a inselat.
In articolul doi al Hotararii se precizeaza: „Se autorizeaza Regia Autonoma de Electricitate RENEL ca, in termen de 15 zile de la data publicarii prezentei hotarari in Monitorul Oficial al Romaniei, sa angajeze executia lucrarii prevazute la articolul 1 cu un singur contractant, firma Sulzer Hydro/ ABB, impreuna cu societatea comerciala UCM Resita, societatea comerciala Hidroconstructia si
societatea comerciala Energomontaj, cu finantarea asigurata integral de catre firma Sulzer Hydro/ABB“. Numai ca Sulzer nu avea bani, ea nemaiefectuand o lucrare de amploare in domeniul energetic de prin 1976.
Dovada ca, la scurt timp, se incheie o nota intre reprezentantii RENEL si cei ai Sulzer care modifica punctul 2 al Hotararii de Guvern, in sensul ca finantarea lucrarii se face din credite cu garantii de stat, banca aleasa pentru contractarea creditului fiind nimeni alta decat City Bank (n.r. - vezi ancheta in cazul Stancev).
In baza acestei note apare o alta Hotarare de Guvern prin care se stabilesc imprumuturile si pentru celelalte grupuri energetice de la Portile de Fier (anterior a fost vorba de inceperea lucrarilor la grupul 6), in baza careia tot statul roman este cel ce garanteaza banii. Initial era vorba de 202.200.000 franci elvetieni, suma care nu ramane insa batuta in cuie.
