Olteanul Dorel Stoica, aflat la prima convocare este marea surpriza din lotul pentru partidele din preliminariile EURO 2008. Victor Piturca a convocat cate patru jucatori de la granzii capitalei, printre ei si Ianis Zicu, cel mai in forma jucator al momentului. Rapidistul revine la nationala, pentru care a jucat de doua ori, dar niciodata intr-un meci oficial.

Prima oara, Zicu a imbracat tricoul nationalei in 2003, la un amical contra Japoniei, ultima oara in 2006, in turneul din Cipru, contra Armeniei.

Selectionerul a fost obligat din cauza accidentarilor sa renunte la doi fotbalisti din Europa, convocati in urma cu doua saptamani. Daca despre Cristi Chivu se stia ca va absenta, Florentin Petre s-a accidentat duminica, in campionatul Bulgariei, fiind indisponibil pentru dubla din preliminariile EURO 2008.

Lotul Romaniei pentru partidele cu Olanda si Luxemburg

Portari: Bogdan Lobont (Dinamo) si Danut Coman (Rapid)

Fundasi: Cosmin Contra (Getafe), Valentin Badoi (Rapid), Gabriel Tamas (Celta Vigo), Dorin Goian (Steaua), Radu Stefan (Dinamo), Mirel Radoi (Steaua), Dorel Stoica (Universitatea Craiova), Razvan Rat (Sahtior Donetk), Cristian Pulhac (Dinamo)

Mijlocasi: Banel Nicolita (Steaua), Paul Codrea (Siena), Sorin Paraschiv (Steaua), Razvan Cocis (Lokomotiv Moscova), Adrian Cristea (Dinamo), Ianis Zicu (Rapid), Laurentiu Rosu (Recreativo Huelva)

Atacanti: Adrian Mutu (Fiorentina), Ciprian Marica (Sahtior Donetk), Daniel Niculae (Auxerre) si Ionut Mazilu (Rapid).

Tricolorii se reunesc luni dimineata la Mogosoaia, iar joi vor pleca spre Olanda. Vineri dimineata, la ora 11, vor efectua antrenamentul oficial pe stadionul De Kuip din Rotterdam, locul disputarii partidei dintre Olanda si Romania, de sambata seara, ora 21.30.

Duminica viitoare, nationala Romaniei va reveni in tara, aterizand la Bacau, iar miercuri, 28 martie, va intalni la Piatra Neamt reprezentativa Luxemburgului.