Urmare a intrarii in vigoare a noilor norme de creditare, din aceasta toamna se va accentua tendinta de crestere a imprumuturilor imobiliare/ipotecare, in paralel cu scaderea celor pentru consum, sustine prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Oficialul BNR estimeaza ca normele vor fi aprobate in maximum "o luna-o luna si ceva", dar ca efectul lor va aparea abia in toamna, dupa perioada de concedii. Pana in prezent, la sediul BNR au fost depuse norme din partea a 11 banci comerciale, ele fiind in curs de studiere si aprobare.

Banci puternice intra in Romania

"Noile conditii de creditare se vor adresa unei anumite categorii de cetateni. In nici un caz nu va creste plafonul de indatorare pentru persoanele cu venituri medii sau mici, pentru ca ceea ce le va

ramane dupa plata ratelor nu le va permite asigurarea existentei", a tinut sa puncteze Georgescu.

In ceea ce priveste dobanzile, prim-viceguvernatorul a sustinut ca vor scadea "mai consistent", ca urmare a reducerii constante a nivelului ratei inflatiei, dar si a intensificarii concurentei pe piata bancara romaneasca.

In ceea ce priveste concurenta, Florin Georgescu a spus ca are semnale potrivit carora mai multe banci puternice intentioneaza sa intre pe piata din Romania, depunand deja documentatia in acest sens. Fara a dezvalui numele acestora, Georgescu a opinat ca unele dintre ele si-ar putea incepe activitatea chiar din toamna acestui an.

"Romania va constitui in 2007 terenul de vanatoare in domeniul

evolutiei activitatii bancare, cu accent mai mult pe expansiunea vanzarilor si a cotelor de piata si mai putin pe administrarea costurilor", spune, la randul lui, presedintele Consiliului de Administratie al Institutului Bancar Roman (IBR), Petru Rares.

El a explicat ca, pe masura ce scad marjele si ritmul de crestere al activitatii bancare pe pietele mature, economiile emergente devin din ce in ce mai atractive pentru grupurile financiar-bancare europene si internationale.

Zonele cu potential, in opinia lui Rares, sunt Polonia, Romania si Balcanii de Vest. "Cardurile de credit, creditul ipotecar si pensiile private vor constitui urmatoarele trepte de dezvoltare a activitatii de retail banking in Romania", a mai spus presedintele IBR.

integral in Romania Libera