Nauciti pana la abulie de nebunia care matura scena politica de sase luni de zile, oamenii nostri politici (cu cateva fericite exceptii) se dovedesc orbi si surzi la evenimente de maxima importanta, asupra carora ar fi datori sa se pronunte cu toata promptitudinea, in modul cel mai raspicat.
Cel mai recent exemplu in acest sens ni-l ofera declaratiile facute zilele trecute de ministrul apararii, dl. Teodor Melescanu, Agentiei France Presse referitor la oportunitatea organizarii unor manevre militare comune romano-bulgare-americane.
La inceput ni s-a cerut sa credem ca este vorba de clasicul malentendu, de nefericitele erori care apar frecvent cand un politician roman trebuie sa stea de vorba live cu un ziarist strain.
Aflat la Paris, la o reuniune a Adunarii Interparlamentare a UEO (Uniunea Europei Occidentale), dl. Melescanu a declarat ca Bucurestiul si Sofia sunt gata sa invite Rusia sa participe la manevre militare comune cu trupele americane, pe teritoriul Romaniei.
Spusele unui ministru al apararii unei tari membre NATO sunt, de regula, receptate cu atentia cuvenita - de data asta, declaratia demnitarului de la Bucuresti, facuta intr-un moment in care temperatura relatiilor dintre Moscova si Washington se apropie periculos de cea de fierbere, a provocat stupoare si reactii pe masura.
Pentru ca a recunoaste ca a gresit, ca nu a cumpanit bine inainte de a se fi pronuntat este o postura pe care dl. Melescanu a considerat-o ca nedemna pentru un membru al cabinetului Tariceanu, el l-a luat pe ”nu” in brate (fireste, un cu totul alt ”NU” decat cel din 19 mai) si a negat interviul publicat de AFP.
Ar fi trebuit sa stie, inainte de a proceda cum a facut-o, ca profesionalismul angajatilor AFP este indelung si temeinic rodat, motiv pentru care agentia nu a ezitat nici o clipa sa declare ca Melescanu minte; ca nu se simte responsabila de felul in care ministrul roman al apararii stapaneste limba lui Moliere si poate pune la dispozitia oricui inregistrarea discutiei dintre acesta si ziaristul francez.
Ei bine, daca lucrurile s-ar fi oprit aici, daca un om cu experienta politica si diplomatica a dlui. Melescanu ar fi inteles ca singurul lucru intelept pe care il mai are de facut este sa taca, poate, un ”poate” ingrosat subliniat, valul ar fi trecut si un posibil dezacord aparut intr-un interviu luat ”pe picior” ar fi fost trecut cu vederea. Nu asta a fost optiunea ministrului roman.
El a revenit cu o noua declaratie; si-a exprimat convingerea ca furia cu care Rusia, prin gura presedintelui Putin, respinge scutul american antiracheta si bazele militare americane instalate in Romania si Bulgaria nu este decat rezultatului unui deficit de comunicare si de cunoastere a bunelor noastre intentii si ca nu exista cale mai mirifica de impacare decat organizarea mult-invocatelor
manevre. De data asta, raspunsul Moscovei a fost de o claritate care-ti poate da fiori.
El a fost transmis de generalul Vladimir Samanov, consilierul ministrului Apararii de la Moscova, care, pentru inceput, nu ezita sa aprecieze ca: "Ministrul roman al Apararii se pare ca nu cunoaste bine istoria, daca a facut o astfel de propunere”; considera ca: "a desfasura pe teritoriul celor doua tari (Romania si Bulgaria) manevre comune este cel putin bizar, iar, dintr-un alt unghi de
vedere, este chiar iresponsabil, mai ales ca aplicatiile nu pot fi desfasurate fara indicarea inamicului" si incheie apoteotic, reamintind amenintarea stravezie facuta chiar de presedintele rus, conform caruia: ”Bazele militare ale SUA si alte obiective militare americane ce vor fi amplasate in Europa de Est vor deveni automat tinte pentru armele din dotarea fortelor balistice ruse".
Nu i se poate reprosa lipsa de transparenta generalului Samanov, care, ca orice om de actiune, nu-si mai pierde timpul cu descifrarea nuantelor si clarificarea tuturor detaliilor care pot evidentia sensul deplin al unei asertiuni. Altfel, el ar fi fost interesat sa afle, totusi, in numele si cu acordul cui vorbeste ministrul Teodor Melescanu.
S-a discutat in CSAT si s-a luat vreo decizie referitoare la organizarea unor manevre comune? Au fost consultati americanii, daca sunt de acord sa-si tavaleasca puscasii marini in colbul Dobrogei alaturi de soldatii rusi? Sofia are macar idee de planurile in care este prinsa la Bucuresti?
Sau, poate, premierul Tariceanu si-a dat el acordul pentru ca, prima data dupa 1968, trupele rusesti sa mai puna piciorul in Romania? Toate aceste intrebari sunt de maxima importanta pentru ca ne apropie de adevaratul raspuns ce sta in spatele declaratiilor ministrului Melescanu.
De la o crasa nepricepere la aspiratiile desarte la marea politica, de la o condamnabila superficialitate la favorurile (inca) ascunse pe care guvernul Tariceanu se pare ca este dispus sa le faca Moscovei (agentiile straine vorbesc deja de guvernul filo-rus de la Bucuresti) orice raspuns este posibil.
Intr-o asemenea penibila si riscanta confuzie, singura certitudine care se impunea cu necesitate era decizia pe care primul-ministru ar fi trebuit sa o ia imediat: demiterea ministrului apararii. Asta, bine inteles, daca am fi trait intr-o tara normala.
