In Capitala Culturala Europeana are loc, in perioada 4-9 septembrie, primul mare eveniment ecumenic de anvergura europeana din ultimii ani, Adunarea Ecumenica Europeana, la care vor participa aproape toate confesiunile crestine.

Tema reuniunii este: “Lumina lui Hristos lumineaza tuturor: Speranta de reiinoire si unitate in Europa” (Ioan, 8,12). Participantii vor discuta despre marile provocari in fata carora se afla bisericile europene, abordand ca teme principale unitatea, spiritualitatea, marturia, Europa, religia, migratia, creatia, dreptatea si pacea.

Programul manifestarii include conferinte, forumuri, sesiuni plenare, rugaciuni comune, studii biblice si meditatii in spatii special amenajate. Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, din 8 septembrie, va fi marcata prin oficierea Sfintei Liturghii si un pelerinaj al luminii in Piata Mare din Sibiu.

Vor fi prezenti 2 500 de delegati oficiali ai tuturor bisericilor europene, printre care episcopi, cardinali, mitropoliti si preoti.

Acestia se vor adauga unor inalti prelati precum Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, presedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, Cardinalul Walter Kasper, si Patriarhul melkit greco-catolic de Antiohia, Ierusalim si Alexandria, Gregorios III.

Papa Benedict al XVI-lea va transmite un mesaj care va fi prezentat de Cardinalul Kasper.

Sunt asteptati, de asemenea, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Rene van der Linden, secretarul general al Consiliului Europei, Terry Davis, comisarul pentru cultura, Jan Figel, si comisarul pentru multilingvism, Leonard Orban.

Adunarea va reuni, ca observatori, si reprezentanti ai comunitatilor musulmane si evreiesti din toata lumea.

La finalul reuniunii, reprezentantii bisericilor crestine vor transmite un mesaj comun asupra pasilor ce trebuie facuti pentru realizarea unitatii spirituale intre biserici si pentru rezolvarea problemelor societatii moderne.

Adunarea a fost finantata de Guvern cu 1,4 milioane de lei si de catre Ministerul Culturii cu 280.000 de lei, sume ce vor acoperi transportul, cazarea si masa delegatilor.

Evenimentul are si o latura ecologica. Biserica Evanghelica din Sibiu va strange de la delegatii sositi cu avionul cate 15 euro pentru a compensa emisiile de dioxid de carbon provocate de aeronave.

Evenimentul, aflat la a treia editie, are loc doar o data la 10 ani. Prima Adunare Ecumenica Europeana a avut loc in anul 1989 la Bassel, in Elvetia, tara majoritar protestanta, iar a doua in 1997 la Gratz, in Austria, tara majoritar catolica.