Comisia europeana a autorizat vanzarea pe piata Uniunii Europene a vaccinului Cervarix, impotriva cancerului de col uterin, a anuntat luni compania britanica GlaxoSmithKline (GSK), citata de agentiile internationale de presa.

Decizia a fost luata dupa ce in urma cu doua luni Agentia europeana a medicamentului a constatat eficienta excelenta a acestui medicament.

Cervarix nu fusese, pana acum, autorizat decat in Australia. GSK a cerut autorizatie si pentru piata din SUA, Africa, Asia si America latina.

Potrivit GSK, cancerul de col este a doua cauza a mortalitatii in lume in randul femeilor, cu 270 000 de decese inregistrate anual.

Pe piata mai exista un vaccin impotriva cancerului de col produs de laboratoarele Merck si Sanofi Pasteur, care se vinde deja in Europa si in Statele Unite.

GlaxoSmithKline este una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, cu un profit de 7,8 miliarde lire sterline si peste 100 000 de angajati