Astra Film Fest: Cateva motive pentru a vedea documentare

Sâmbătă, 27 octombrie 2007, 0:00

Astra Film Fest

Un studiu INSOMAR arata ca telespectatorii romani prefera sa vada in prime-time, printre altele (adica stiri, filme si show-uri de divertisment) si cate un film documentar. O optiune deloc surprinzatoare, caci gustul publicului de la noi pentru acest gen de film a fost “educat” cu timpul de catre canale “de nisa” de tipul Discovery Channel.

Pe aceste posturi vedem insa filme realizate dupa o “reteta” comerciala, un infotainment bine facut, dar care risca la un moment dat sa devina plictisitor. Astra Film Fest propune un alt gen de filme documentare. Filme de autor. Filme pe care nu le veti vedea nici la Discovery, nici la TVR (si din cauza faptului ca ei refuza sa lucreze cu producatorii independenti).

De fapt, nu le puteti vedea decat la Sibiu pe parcursul celor 7 zile de festival. Iar de anul acesta cinci dintre ele le puteti viziona si pe Internet, pe site-ul festivalului.

Este vorba despre doua filme ale lui Dumitru Budrala, unul mai vechi (La drum) si altul mai nou (Blestemul Ariciului), un film despre “cazul Tanacu”, un documentar al lui Michael Yorke despre eunucii din India (Eunuchs, India third gender) si un amuzant si in acelasi timp dramatic film polonez (The Fat to Bad, The Slim to the Ball).

Filmele: o selectie impecabila

Proiectiile incep la 10 dimineata si se termina dupa miezul noptii. La primele editii durau pana dimineata. In cele patru zile cat am stat la Sibiu am vazut 9 filme si vreo 5 jumatati. Avantajul la documentare este poti sa mai intri si sa mai iesi din sala (pentru a fuma o tigara si a bea un pahar de vin la club) fara sa pierzi “actiunea”. Recuperezi pe parcurs.

Mi-am dat seama ca durata “optima” a unui documentar este, totusi, cea stabilita de televiziuni, adica in jur de 50 de minute. Dupa o ora, daca nu ai “antrenament” si subiectul nu e foarte “tare” incepi sa obosesti.

In prima seara am vazut in premiera mondiala Cold Waves a lui Alexandru Solomon, un film despre care se scrie deja, desi va intra in cinematografe abia pe 29 noiembrie. Subiectul este mai mult decat incitant: “fenomenul” Radio Europa Libera. Desi are aproape doua ore, filmul e dinamic, inventiv, “te tine in scaun”.

E un film povestit chiar de Alexandru Solomon care recupereaza momente din trecut, ansambleaza interviuri si materiale de arhiva, “improvizeaza”.

Totul intr-o maniera detasata, personala (singurele comentarii negative pe care le-am auzit reclamau faptul ca filmul nu are “nuante”, in sensul ca “binele” si “raul” reprezinta doua tabere clar delimitate).

Interviul inedit prin telefon cu Carlos “Sacalul” este ilustrat de un drum cu masina care se invarte in cerc, intr-o zi ploioasa, in jurul inchisorii din Franta unde acesta este inchis pentru acte de terorism. Carlos isi aminteste nostalgic ca Nicolae Plesita i-a facut cadou doua pusti rusesti.

Finalul ii apartine fostului colonel de securitate, Ilie Merce. Dupa ce in interviu incearca sa ne convinga ca “se exagereaza”, ca nimeni de REL n-a fost omorat sau iradiat, isi ocupa pasnic locul sau din parlament, ca deputat PRM.

Vezi trailer



Un alt documentar romanesc proiectat in premiera la AFF a fost The Fallen Vampire a lui Florin Iepan. Un film de o cu totul alta factura fata de Cold Waves, despre personajul si actorul Bela Lugosi. Printre fragmentele de arhiva este si un interviu cu Bela de prin anii 30, de fapt un soi de material de PR made in Hollywood, mai mult decit amuzant.

Il veti putea vedea la TVR in seara sarbatorii de imprumut numita Halloween (si in aceeasi seara, la ARTE, insa intr-un alt context, gandit mai inteligent). Am mai remarcat Bar de zi and Others Stories al Corinei Radu, un documentar relaxant, un soi de “cronica de carciuma” nu atat despre betivi, cat despre gandurile si meschina realitate a unor oameni lipsiti de perspective.

In rest, am vazut parca mai multe filme despre Romania cu autori straini (care probabil ca se pot “misca” mai repede si mai usor pentru ca au mai multi bani si posturi de televiziune care sa-i sustina). Un exemplu este o “trilogie” britanica a lui Angus Macqueen despre taranii din Maramures care migreaza ilegal spre Vest.

Am inteles ca filmul s-a lansat si cu un mic scandal, protagonistii pe care realizatorii i-au insotit in drumul lor spre Occident asteptandu-se sa fie ajutati sa ajunga acolo si sa-si gaseasca de lucru, ceea ce desigur, nu s-a intamplat. De altfel, Macqueen isi pastreaza rolul de observator, nu se implica. Primul film, Calatorii este lucid si impresionant in acelasi timp.

Pe de o parte, vedem viata inca idilica si pe undeva “traditionala” din satele maramuresene, de cealalta parte sunt schimbarile de mentalitate, dorinta comuna a oamenilor de a pleca, de a se imbogati, de a se “transforma” (o taranca isi da jos basmaua si incepe sa se macheze intr-o oglinda ca “sa arate mai a femeie”, in timp ce fetita ei o urmareste fascinata si o intreaba daca o doare).
De altfel, tema migratiei este foarte la moda printre realizatorii de documentare (si cei mai multi isi indreapta atentia spre Romania). La fel si o alta tema, considerata sexi si de catre public, cea legata de rolul femeii in lumea moderna. Am vazut doua filme asiatice cu si despre femei.

Unul dintre ele, un documentar vietnamez, Workers’s Dreams este despre un grup de femei de la tara care isi cauta de lucru in Hanoi, in corporatiile internationale. Aparent, nu fac nimic decat se pregatesc pentru interviuri pe care nu le iau, blameaza “sistemul” si pe intermediari.

Locuiesc in niste case ca niste debarale, au barbati someri carora le gatesc taietei si in fiecare zi pleaca pe jos, cu masti pe fata contra poluarii spre marele oras despre care continua sa creada ca le va schimba viata. Pentru publicul european este un film “de pe o alta planeta”, desi problemele sociale sunt similare.

Una dintre femei viziteaza un mall, nu-si permite sa cumpere mai nimic, insa e atrasa irezistibil de societatea de cosmun si trage una dintre concluziile filmului: “Visul unora e realitatea altora”.
Printre proiectiile de la AFF au fost si patru filme ale lui Michael Yorke, cunoscut antropolog si realizator la BBC, “specializat” pe documentare despre India. Daca vreti sa aveti un prim contact cu India lui Yorke va sfatuiesc sa vedeti mai intii Dust and Ashes.

50 de milioane de hindusi (si incercati sa va imaginati o multime de oameni de doua ori mai mare decit populatia Romaniei!) se strang din 12 in 12 ani pentru a se purifica de pacate, spalandu-se in apele sacre ale Gangelui.

Veti urmari inainte de toate un “spectacol” in care sint implicati oamenii obisnuiti ce sosesc din toate colturile Indiei, carandu-si in carca copiii si batranii si oamenii sfinti (sadhu) ce reprezinta principalele “exponate” al acestui muzeu in aer liber al credintei.

Sfintii, fiecare cu propria sa modalitate de a-si exprima “statutul” (de pilda, unul dintre ei traieste de ani buni suspendat intr-un leagan) declara ca au venit aici pentru a da un exemplu maselor de devotiune profunda, totala. Aparatul de filmat descrie pelerinajul Maha Kumbh Mela, in cadre lungi, lente, “curate”, imprimand filmului un ritm halucinat, hipnotic. La finalul sau te simti sedat.

Un alt film a lui Yorke este controversatul Holy Men and Fools, realizat la 15 ani dupa Ashes and Dust. Regizorul i-a cunoscut pe protagonistii acestui documentar la pelerinajul de la Maha Kumbh Mela.

Vezi prezentare Holy Men and Fools



Atmosfera: welcome to my „tribe”!

Nu e cool. Nu e glamour. Insa e cea mai interesanta „experienta” in materie de festivaluri de film pe care o poti trai in Romania. Totul se intampla intr-un singur loc: Casa de Cultura a Sindicatelor. O cladire socialista, cu o fatada gri, cu un interior anost, dar cu doua sali de proiectie.

Astra Film Fest este insa un exemplu incredibil despre cum se poate “modifica” un spatiu in functie de un eveniment. Cum un astfel de decor poate sa devina prietenos, cum in doar cateva ore poti sa te simti “de-al casei”. M-am intalnit cu 20 de cunoscuti. M-am imprietenit cu 20 de necunoscuti.

Toata lumea (inclusiv invitatii straini cum ar fi Michael Yorke) e abordabila, se vorbeste despre film in conversatii lejere, se asculta muzica buna, se bea moderat “la bufet”. Si pentru ca tot vorbim despre antropologie vizuala, ai senzatia ca faci parte dintr-un “trib”.

Deja nu mai e doar lume din “breasla”, vin multi tineri, multi studenti care isi creaza aici propriul lor “campus”. Participarea e una afectiva. E un tip de organizare pe care rar il intalnesti la noi. Relaxata si sincera. Oamenii care fac acest festival chiar cred in el. Nu vor sa castige bani sau prestigiu.

Ti se pare ca mereu improvizeaza, insa toate improvizatiile lor sunt reusite. De aceea la o pana de curent din timpul proiectiei nu mai ai reactia aceea de frustare: traim in Romania, nu-i asa? Iesi pe hol, iti aprinzi o tigara alaturi de alti o suta de oameni care isi aprind tigarile lor sau pur si simplu asteapta “sa vina lumina”, nu-ti strici buna dispozitie.

Voluntarii te intreaba in permanenta cum te simti. Nu-i vezi tot timpul, ei muncesc “in culise”. Daca te arati incantat, iti spun ca asta e marea lor satisfactie. Asa ca am vazut si la noi voluntari fericiti...
Anul acesta au venit cei de la ARTE si de la TV5 ca sa faca transmisii si corespondente. Regizorii de documentare isi programeaza aici premierele filmelor lor. Inca nu mi-am dat seama care e “reteta” (filmele bune, publicul, organizarea sau o combinatie intre mai multe), insa Astra Film Fest este un festival din ce in ce mai bine cotat, in primul rand la nivel european. Are deja o recunoastere pe care o merita.