Atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu a fost protagonistul unei intamplari mai putin obisnuite. Joi dupa-amiaza, la sedinta de recuperare ce a urmat meciului de pe teren propriu cu Napoli, Mutu a adormit in vestiarul echipei toscane in timp ce se afla pe masa de masaj.

Desi s-au amuzat de situatie, coechipierii sai alaturi de antrenorul Cesare Prandelli nu l-au trezit pe fotbalistul roman.

Tehnicianul italian l-a invelit chiar cu o patura pentru ca Mutu sa se bucure de un "somn linistit". Cesare Prandelli (violanews) :"Adri era foarte obosit. Daca l-am trezit? Nici gand. L-am lasat sa doarma si chiar l-am acoperit. Este un campion, intotdeauna vrea sa dea totul si nu e usor sa prinda un moment de odihna."

Sambata, Adrian Mutu va merge cu Fiorentina la Roma pentru meciul cu Lazio din etapa a 11-a a campionatului italian.