Ce-au mai facut de data asta? S-au suparat. Pe presedinte. Care, zic “sursele parlamentare” citate pe nemestecate de jurnalisti, ar fi trebuit sa promulge legea referendumului cu amendamentul Nicolicea.

Trimitand-o inapoi spre reexaminare, presedintele ar fi incalcat Constitutia, pentru ca acolo scrie clar ca are voie o singura data s-o faca, iar dreptul a fost exercitat deja in ianuarie anul curent. Cum modificarile obsesive ale acestei legi au creat o oarecare confuzie, a trebuit sa se faca cercetari si, intr-adevar,

Departamentul legislativ al Camerei a confirmat in urma studierii documentelor, ca este vorba de o singura lege, si a concluzionat ca nu trebuia trimisa la reexaminare, ci promulgata pina pe 29 octombrie.(Cotidianul, 8 noiembrie)

La fel se vede si daca ne uitam la traseul proiectului de lege. Si atunci? Au dreptate “sursele parlamentare”, si/adica hahalera Nicolicea?

Da, Constitutia spune ca presedintele poate cere Parlamentului o singura data reexaminarea unei legi. Intrebarea care se pune aici este, ce se intelege in articolul cu pricina prin “lege”? Avem doua cazuri. In primul caz “legea” este definita ca rezultatul final al unui proces legislativ in parlament.

Proiectul X, dupa ce a parcurs toate etapele prin comisii si plen si a ajuns in faza de a fi promulgat, e o “lege” din punctul de vedere al constitutiei. In al doilea caz “legea” este definita in raport cu continutul ei. O lege este o suma de prevederi votate ca atare de parlament, si ajunse in faza de promulgare.

Bun, in principiu cele doua cazuri ar trebui sa fie tot timpul identice, cu alte cuvinte, la finalul unui proces parlamentar asupra unui (singur) proiect de lege rezulta un (singur) text trimis la promulgare.

Intrebarea se pune doar in doua situatii exceptionale cand cazurile sunt diferite, adica acelasi proiect produce doua texte diferite (nota bene, excluzand diferenta provocata chiar de cererea de reexaminare!).

Bunul simt ar spune ca ultimul caz e cel valabil : prerogativa presedintelui de a retrimite, o singura data, parlamentului o lege se refera la prevederile acesteia, caci ele vor fi examinate! Daca s-ar referi doar la procesul legislativ in sine, fara legatura cu textul legii, adica daca ar fi doar o etapa si o formalitate in acest proces, atunci n-ar avea nici o noima.

De altfel, intr-una din cele doua situatii exceptionale, Curtea Constitutionala a judecat la fel. Ironic, cazul se refera ... tot la o modificare iresponsabila a legii referendumului. Curtea a respins-o cu argumentul ca, daca acelasi proces legislativ produce dupa cererea de reexaminare un alt text decat cel initial (reexaminat sau nu) atunci prerogativa prezidentiala este anulata.

In schimb, in cea de-a doua situatie Curtea nu mai poate respinge modificarea, caci aceasta este ceruta tot de ea pe motiv de neconstitutionalitate a prevederilor initiale. De fapt, in cazul de fata legea in ansamblul ei a fost declarata neconstitutionala.

Cu alte cuvinte, chiar daca avem acelasi parcurs legislativ, in fata presedintelui a ajuns un alt text de lege decat cel initial, cel pe care-l intorsese odata parlamentului. Prin urmare presedintele este indreptatit sa ceara din nou reexaminarea.

Citeste integral si dezbate pe blogul lui Doc