Parinte, care este azi atmosfera printre romanii din Roma?

Preot Petre Bogdan: Saptamana aceasta, foarte multi mi-au telefonat sa ma intrebe: Ce facem, parinte? Mai ales ca in parohia de la Monterotondo, unde slujesc, au fost si manifestatii anti-romanesti, dar au fost si altele de sustinere. Ne-au sustinut toti ce care ne cunosc bine.

In vizitele la inchisorile din Roma pe care le faceti, ati avut ocazia sa va intalniti cu Romulus Mailat?

Preot Petre Bogdan: Nu, la Regina Coeli, unde este el detinut, ma duc din motive de urgenta. Este un moment de urgenta, dar nu am reusit sa-l intalnesc pe Romulus Mailat. Asta si pentru ca administratia inchisorii nu e foarte deschisa. Dar voi incerca in continuare sa ajung sa-l intalnesc.

Care este atmosfera printre detinutii romani ?

Preot Petre Bogdan: De o saptamana, la inchisoarea Rebibbia situatia este grea pentru toti detinutii. E frig si detinutii nu mai au nici acces la zona verde - acel moment de pauza in timpul zilei, si nu mai au nici unele drepturi minime. Sunt putin demoralizati si pentru faptul ca vor veni procesele si se pare ca vor fi inasprite, iar condamnarile vor fi mai mari.

Ati remarcat o crestere a numarului de romani din inchisorile din capitala Italiei?

Preot Petre Bogdan: Din vara pana in prezent, da. Din 2005 pana la inceputul lui 2007, numarul era constant. Din ianuarie cu siguranta a fost un flux mai mare de romani. Dar din vara pana acum a fost ca o explozie, cu cel putin 20 la suta mai multi. Unii dintre cei care au venit aici nu au reusit sa-si gaseasca o sistematizare, din punct de vedere logistic si economic. Astfel, au ajuns sa comita anumite fapte din cauza foamei.

Deci multi sunt in inchisori din motive minore?

Preot Petre Bogdan: Aproape toti sunt pentru lucruri minore, furturi in general. Dintre cei care sunt in inchisori pentru crime, in mare parte sunt pentru conflictele pe care le-au avut cu patronii de la munca. Patronii nu le-au dat drepturile, iar ei si-au facut singuri dreptate.

Crime in urma unor conflicte de munca?

Preot Petre Bogdan: Da, unii romani incearca sa rezolve conflictele de munca pe cai legale, dar caile legale nu functioneaza intotdeauna. Apoi ajung la un moment de disperare, pentru ca au familia in tara care se gaseste intr-un moment de nevoie. Sau ei aici nu reusesc sa-si plateasca chiriile. Intra intr-un moment de raptus, un blocaj mintal si devin agresivi.

In incheiere, ce mesaj transmiteti pentru romanii din Roma?

Preot Petre Bogdan: Sa aiba rabdare, sa se roage. Si sa fie uniti, acum mai mult ca in alte momente.

Jumatate dintre cei prezenti la slujba Giovannei Reggiani erau romani

Alaturi de alti preoti ortodocsi si catolici si reprentanti ai altor confesiuni religioase, Parintele Bogdan Petre s-a rugat in memoria Giovannei Reggiani, al carei presupus asasin este Romulus Mailat.

Dupa oficierea comemorarii, ne-a declarat: “Am fost opt preoti ortodocsi si au participat foarte multi romani. Asta s-a vazut atunci cand au inceput sa aprinda lumanarile si sa-si faca semnul crucii. Cred ca jumatate din cei prezenti erau romani. Toti au venit sa-si exprime tristetea si solidaritatea lor cu familia Giovannei. Si sa demonstreze ca rugaciunea este calea spre pace. Si numai asa se pot depasi momentele de criza si de suferinta.

Unul din mesajele care mi s-au parut cele mai semnificative a fost acela ca exista momente care ne depasesc. Suntem atunci in mainile lui Dumnezeu si doar prin Dumnezeu putem sa “citim” semnele istoriei si sa trecem de momentele de mare suferinta. Prin puterea mesajului evanghelic si a lui Hristos, care este in mijlocul nostru.