Gheorghe Andrei are 31 ani si a fost diagnosticat in februarie 2009 cu leucemie acuta limfoblastica B-forma hiperleucocitara refractara la chimioterapia standard. In prezent, Andrei alaturi de sotia lui lupta pentru a nu-si irosi singura speranta de viata: o operatie al carei cost este de 80.000 de euro. Incepand din 10 august 2009, timp de o luna, a fost initiata o campanie pentru a-l ajuta pe Andrei sa adune suma necesara operatiei de transplant.

Campania este sustinuta de operatorii de telefonie mobila Orange, Vodafone si Cosmote, astfel incat orice utilizator poate dona 2 euro prin trimiterea unui SMS la numarul 879 intre 10 august si 10 septembrie 2009 (nu se percepe TVA). Serviciul este oferit gratuit de Orange, Vodafone si Cosmote.

Povestea lui Andrei este emotionanta. Este povestea unui om care lupta cu moartea, stiind ca are sanse de 95% sa iasa invingator. Toti cei care doresc sa ii fie alaturi, ii pot transmite un gand bun sau pot afla ultimele detalii despre starea sa de pe site-ul sau: andreigheorgheumanitar.blogspot.com.

Gheorghe Andrei a fost internat, timp de cinci luni, la Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti, insa nu a reusit sa obtina remisia (scaderea blastilor din maduva - celule canceroase - sub 5%). In urma tratamentului cu citostatice, pe fondul imunitatii foarte scazute, au aparut diverse complicatii ale bolii: pneumonie acuta severa (lucru deosebit de grav pentru un bolnav de leucemie) si spargerea unei vene de la mana dreapta. Avand in vedere faptul ca nici un tratament nu a avut efect, medicii din Romania au recomandat plecarea la o clinica de specialitate din strainatate. La sfarsitul lunii iunie, a primit acceptul de tratament la Hammersmith Hospital din Londra, Anglia.

In data de 22 iunie, la sosirea in Anglia la Hammersmith Hospital, au fost repetate toate investigatiile. In urma realizarii acestora, noul diagnostic a fost leucemie mieloblastica. In consecinta s-a inceput un nou tratament, pentru aceasta forma a bolii, la care pacientul a raspuns bine. Dupa fiecare cura de tratament urmeaza o perioada de asteptare de aproximativ trei saptamani. Andrei se afla in prezent la sfarsitul acestei perioade si asteapta inceperea celei de a doua cure. Daca cea de a doua cura se incheie cu succes, adica numarul blastilor scade sub nivelul de 5%, se considera remisie si se poate realiza operatia de transplant.

Fiecare cura de chimioterapie costa aproximativ 30.000 lire si necesita o perioada de spitalizare de minimum 30 zile. Avand in vedere ca donatorul va fi sora lui Andrei, costul operatiei este de aproximativ 80.000 de euro. Pentru cea de a doua cura de tratament este posibil ca Andrei sa beneficieze de un ajutor de la statul roman, in baza formularului E112. Dosarul a fost depus, in prezent asteptandu-se raspuns de la CASMB.

Pentru operatie insa, avand in vedere faptul ca aceasta poate fi efectuata teoretic si in Romania, statul nu acorda nimic. Cele trei spitale din Romania unde se realizeaza aceste operatii sunt: Fundeni (unde din lipsa de fonduri au fost sistate operatiile de transplant), Timisoara si Targu-Mures. Dar, in aceste spitale se realizeaza toate tipurile de operatii de transplant, nu numai transplant de maduva, iar listele de asteptare sunt foarte lungi. Sansa de viata a lui Andrei, in cazul unei operatii reusite, este de 95%.

Fondurile stranse vor fi administrate de Asociatia pentru Relatii Comunitare. Toate sumele donate vor fi folosite in mod integral pentru tratamentul lui Gheorghe Andrei.