Măcinat de accidentarea la cot, Novak Djokovic (13 ATP) a avut un început de sezon dezamăgitor, a părăsit prematur competițiile de la Indian Wells și Miami, renunțând apoi și la colaborarea cu Andre Agassi și Radek Stepanek. Fostul lider mondial speră însă că vor veni vremuri mai bune și vede un nou început alături de antrenorul Marian Vajda, care i-a fost alături mai bine de un deceniu (în perioada 2006-2017). Tehnicianul slovac a acceptat să îl ajute pe Djokovic, însoțindu-l la turneul Masters de la Monte Carlo (15-22 aprilie). "Este ca un nou început pentru amândoi", a spus sârbul.

Novak Djokovic, la Roland Garros 2017Foto: rolandgarros.com

Marian Vajda, antrenorul care îl cunoaște cel mai bine

"Este ca un nou început pentru amândoi. Mi-a lipsit. Și cred că și eu i-am lipsit lui. Amândoi ne-am bucurat de ultimele 10 zile de antrenament. Mă cunoaște mai bine decât orice antrenor cu care am lucrat vreodată. E un prieten. E persoana cu care pot împărtăși multe lucruri în plan profesional, cât şi personal. El a fost întotdeauna acolo pentru mine. Știe cum să mă pună în ordine. Nu se putea un început mai bun. Toată lumea îl cunoaște pe Marian, este umil, onest, apreciat de toți din circuit. De la prima noatră ședință de pregătire, m-am simțit în siguranță și motivat pe teren", a spus Djokovic.

Despre despărțirea de Andre Agassi și Radek Stepanek

"Le sunt recunoscător pentru că au vrut să mă ajute. Ne-am despărțit pentru că am simțit că așa este mai bine pentru toată lumea. După Indian Wells și Miami, nu știam în ce direcție să mă îndrept. Nu am vrut să îi las în întuneric, fără indicații clare despre ceea ce voiam să fac", a precizat Djokovic.

"Nu am avut niciun angajament oficial, niciun contract (n.r. cu Agassi). A încercat sincer să mă ajute și să îmi dea sfaturi. Am învățat multe lucruri, despre viață în general. Nu există nicio neînțelegere între noi doi, niciun sentiment rău", a mai spus fostul lider mondial.

Despre evoluțiile de la Indian Wells și Miami

"La Indian Wells și Miami, după operație, am jucat sub nivelul meu. Am avut dificultăți în a face față. A fost dificil din punct de vedere mental pe teren. Pe de altă parte, asta m-a motivat și mai mult să vin aici (n.r. la Monte Carlo). Cu siguranță, m-am grăbit să revin la Indian Wells. Dar am ratat atât de multe meciuri... Nu eram pregătit fizic pentru acest nivel. Și încă resimțeam dureri la cot. Acum nu mai am nicio durere.

Când am încercat să reiau antrenamentele la sfârșitul anului trecut, după patru luni în care nu am jucat deloc, nu puteam să fac anuminte lucruri în timpul pregătirii fizice. Nu puteam arunca mingea. Nu puteam face mișcări la serviciu", a afirmat Novak Djokovic.

Ce a spus despre victoria de la Monte Carlo

"Chiar dacă adversarul meu (n.r. Dusan Lajovic ) a făcut multe greșeli, trebuie să ținem cont de numărul mic de meciuri pe care le-am jucat în ultimele 12 luni. Mi-e dor de meciuri, de concurență, toată lumea poate vedea asta", a precizat sârbul.

Recent, Novak Djokovic a decis să pună capăt colaborării cu Andre Agassi și Radek Stepanek. Colaborarea dintre Agassi și Nole începuse la ediția trecută de la Roland Garros (n.r. 2017), în timp ce Radek Stepanek făcea parte din echipa sârbului de la începutul lunii decembrie a lui 2017.

Marian Vajda, care a fost antrenorul lui Djokovic o mare parte a carierei sale, se află alături de jucătorul sârb la turneul Masters de la Monte Carlo. Tehnicianul slovac a fost de acord să îl ajute pe fostul lider mondial, care nu are o echipă tehnică. În prezent, nu există niciun acord cu privire la o colaborare viitoare între cei doi.

Djokovic și Vajda au început prima colaborarea în 2006, când slovacul a fost numit în fruntea echipei tehnice a lui Nole. Din 2014, Boris Becker a devenit antrenorul principal al lui Djokovic, înțelegerea luând sfârșit la începutul lunii decembrie 2016.Vajda a rămas în echipa tehnică a sârbului până în mai 2017.

În ultima perioadă, Djokovic a fost măcinat de o accidentare la cot. Sârbul a fost nevoit să stea departe de teren din luna iulie a anului trecut și până la Australian Open (ianuarie 2018). Problemele s-au ținut de Djokovic și în acest an, fiind supus unei noi intervenții chirurgicale la începutul lunii februarie.

În acest an, Djokovic a fost eliminat în optimi la Australian Open (scor 6-7(4), 5-7, 6-7(3) cu Hyeon Chung), învins în turul doi de la Indian Wells, scor 6-7(3), 6-4, 1-6 cu Taro Daniel (a fost singurul meci jucat în deșertul californian - în runda inaugurală a avut bye) și depășit la prima dispută de la Miami (scor 3-6, 4-6 cu Benoit Paire).

Luni, Nole a debutat cu o victorie categorică la turneul Masters de la Monte Carlo, scor 6-0, 6-1 cu Dusan Lajovic. În turul doi, fostul lider mondial îl va întâlni pe pe Borna Coric (Croația - locul 39 ATP).

Novak Djokovic, aflat în prezent pe locul 13 ATP, a câștigat din tenis $110,053,951. Sârbul are în palmares 68 de trofee, dintre care 12 de Grand Slam: Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016), Roland Garros (2016), Wimbledon (2011, 2014, 2015) și US Open (2011, 2015).

S-ar putea să te intereseze și:

Ce se ascunde de fapt în spatele rupturii dintre Novak Djokovic și Andre Agassi - Un amestec de neîncredere, neputință și

Ruptură între Novak Djokovic și Andre Agassi - Fostul campion american nu mai este antrenorul sârbului

Novak Djokovic anunță despărțirea de Radek Stepanek, la puțin timp după ce încetase colaborarea cu Andre Agassi

Novak Djokovic, inca o mutare: A renuntat la Marian Vajda, la preparatorul fizic si la kinetoterapeut - "O vreme voi fi singur in circuit"