Traficul pe Drumul National 57 este restrictionat joi dimineata in Mehedinti, intre Orsova si Moldova Noua, iar in acest judet hidrologii au emis "cod portocaliu" pentru ploi abundente dupa ce pe doua rauri au fost depasite cotele de atentie. Inundatiile ameninta mai multe localitati.

Tot joi, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis o avertizare hidrologica "cod galben", vizand cresteri de debite si niveluri, cu depasiri ale cotelor de atentie. Au fost inregistrate averse si sunt prognozate precipitatii insemnate pentru intervalul 28 ianuarie, ora 19:00, - 29 ianuarie, ora 14:00.

Precipitatiile sub forma de aversa inregistrate in noaptea de miercuri spre joi au depasit izolat 25 l /mp in trei ore. Alaturi de cele prognozate, vor produce cresteri semnificative de debite si niveluri pe raurile din bazinele hidrografice Jiu (curs superior si afluentii de dreapta), Desnatui si Olt - afluentii de dreapta din judetul Valcea.

Depasiri ale cotelor de atentie se vor produce pe raurile: Cernovat - jud Mehedinti, Orlea - jud Gorj, Motru (pe sectorul Tarmigani-Fata Motrului) - jud Mehedinti, Desnatui (pe sectorul Calugarei - Dragoia) - jud Dolj si Bistrita - jud Valcea.