Un elev de 11 ani din Ploiesti este pe cale sa isi piarda un rinichi dupa ce a fost batut, in urma cu doua zile, cu pumnii si picioarele de doi colegi la scoala, in timpul recreatiei. In timp ce era lovit de colegii sai, copilul s-a dezechilibrat, lovindu-se cu spatele de coltul unei banci, anunta Realitatea Tv.

Copilul se afla acum la spital si va mai ramane internat cateva zile. Familia elevului batut spune ca nu este prima data cand baiatul este agresat de colegi.

Conducerea scolii a deschis o ancheta pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile si cine sunt vinovatii pentru acest incident, iar cazul este cercetat si de Politie.