Turistul care a anunţat vineri seară că s-a rătăcit în masivul Bucegi a fost găsit, sâmbătă după-amiază, de salvamontişti pe Valea Morarului, a anunţat Serviciul Salvamont Buşteni.

SalvamontFoto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Potrivit sursei citate, bărbatul de 38 de ani este din Caraş-Severin şi a plecat singur pe munte, scrie Agerpres.

Acesta va fi coborât în staţiunea Buşteni.

Anterior, reprezentanţii Salvamont Buşteni au precizat că bărbatul a sunat de pe un număr de telefon din Marea Britanie, anunţând că s-a rătăcit pe munte, iar telefonul acestuia s-a descărcat înainte de a reuşi să le transmită date referitoare la poziţia sa.

El a fost căutat, vineri seară, în zonele Creasta Balaurului, Bucşoiu Mare, Valea Mălăieşti, iar sâmbătă acţiunea de căutare a fost reluată, fiind efectuată în partea de jos a masivului.

Acţiunea de căutare la care au participat salvatori ai serviciilor Salvamont Buşteni şi Salvamont Prahova a beneficiat şi de sprijin aerian.