Opoziţia nicaraguană a anunţat vineri o grevă generală la 13 iulie pentru a cere plecarea preşedintelui Daniel Ortega şi încetarea violenţelor în această ţară pradă unei puternice mişcări de contestare, relatează AFP.

"Anunţăm o serie de acţiuni pe trei zile pentru a le spune lui Ortega şi Rosario Murillo (soţia lui) să plece", a declarat liderul studenţilor, Francisco Martinez, în cursul unui briefing de presă.

Greva de vineri, cu o durată de 24 de ore, va fi precedată joi de o manifestaţie, în locul celei prevăzute sâmbătă, potrivit Agerpres.