Alba: Fost primar de comuna si sotia sa, loviti mortal de o masina in timp ce se plimbau pe trotuar
Fost primar al comunei Sincel, timp de doua mandate, si initiator si coordonator al grupului folcloric 'Sincelenii', G.L. se plimba alaturi de sotia sa. Cei doi se aflau pe trotuar, in fata primei case situate la intrarea in sat, la circa o suta de metri distanta de locuinta lor, cand, din sens opus, pe DJ 107B, a venit o autoutilitara, care, din cauze care urmeaza sa fie stabilite de anchetatori, a iesit de pe sosea si a ajuns in rigola. De aici, masina si-a continuat parcursul pe trotuar, acrosand-o pe femeie si strivindu-l pe barbat.
La fata locului s-a deplasat si un echipaj SMURD, dar cele doua victime au suferit multiple traumatisme, decedand, potrivit martorilor, imediat dupa impact.
Soferul autoutilitarei, apartinand unei firme din judetul Alba, a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Acesta a sustinut ca i-ar fi explodat un pneu. In autoutilitara se mai afla un pasager.
Politia a demarat o ancheta pentru stabilirea imprejurarilor in care s-a produs tragedia.
Citeste mai multe despre accident rutier judetul alba