​​Jaqueline Cristian a fost învinsă de Diane Parry în primul tur al turneului de la Miami, iar în acest moment România mai are o singură reprezentantă pe tabloul feminin de simplu: Sorana Cîrstea.

Jaqueline CristianFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Simona Halep vorbește despre înfrângerea de la WTA Miami - Ce spune despre reîntâlnirea cu Patrick Mouratoglou

Jaqueline Cristian, învinsă de Diane Parry - Sorana Cîrstea, ultima româncă de la WTA Miami

Scutită de meciurile din calificări după ce mai multe jucătoare mai bine clasate s-au retras, Jaqueline (82 WTA) a cedat în momentele importante ale partidei cu Parry (54 WTA) și franțuzoaica s-a impus după o oră și 45 de minute de joc, scor 7-6(2), 6-2.

România a rămas deja fără trei sportive de pe tabloul de simplu, Simona Halep, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian părăsind turneul din Florida încă din turul întâi.

Favorită 19 la Miami, Sorana Cîrstea beneficiază de un „bye” (prim tur liber), urmând ca în runda secundă să se dueleze cu învingătoarea meciului dintre Sloane Stephens (41 WTA - campioană la US Open 2017) și Angelique Kerber (342 WTA - fostă lideră mondială și campioană la Australian Open 2016, US Open 2016 și Wimbledon 2018).

Miami Open, turneu din categoria WTA 1000, are loc în perioada 19-31 martie. Se joacă pe suprafață hard, pe tabloul principal se află 128 de jucătoare, iar premiile acordate au valoare totală de $8,995,555. Campioana en-titre este Petra Kvitova (este însărcinată și nu va participa la ediția din acest an).

S-ar putea să te mai intereseze și:

>> Reacția Simonei Halep după ce o importantă rivală a spus că sportivii depistați pozitiv nu ar trebui să primească wild carduri

>> WTA Miami: L'Equipe explică de ce Simona Halep a pierdut meciul cu Paula Badosa

>> WTA Miami: Paula Badosa reacționează după ce a învins-o pe Simona Halep, la revenirea pe teren a româncei