Mariana are 27 de ani și o boală care, în lipsa tratamentului, o țintuiește acasă - a fost nevoită să renunțe la facultate chiar dacă a luat bacalaureatul cu notă maximă, nu se poate angaja, are zile când are tulburări de vorbire, îi amețesc fața, brațele, nu poate dormi. Visează cu ochii deschiși să călătorească, dar nu poate pleca în nicio vacanță. Nu poate merge nici măcar într-o banală vizită la rude, din cauză că nu știe niciodată când poate apărea o criză. Mariana suferă de encefalită Rasmussen, o boală autoimună care o face dependentă de tratament cu imunoglobulină. Cu ajutorul tratamentului, ea ar putea duce o viață aproape normală. Numai că tratamentul ei este de negăsit de luni de zile în România.
Mariana a fost perfect sănătoasă până la 16 ani. Într-o duminică la prânz, a leșinat
Mariana nu a fost mereu așa. Până la vârsta de 16 ani, nu a avut absolut nicio problemă de sănătate: „A fost perfect normală până la 16 ani. Nimic din existența ei nu ne-ar fi spus că are o problemă de sănătate, absolut nimic. Mai avem o fiică, iar ea a mai avut o amigdalită când era mică, câte o problemă. Dar Mariana, până la 16 ani, nu a avut chiar nimic”, a povestit mama ei, Elena, pentru HotNews.ro.
La 16 ani, Marianei i-a fost brusc rău - cu dureri de cap și vomă, timp de două zile. Apoi, duminică la prânz, a leșinat. Așa a început calvarul pentru ea și familia ei.
Mariana / Foto: Arhiva personală
„A luat-o salvarea și a ajuns la spital, fără niciun fel de problemă de sănătate în 16 ani. Iar de acolo a început - că poate este criză de epilepsie, că poate este altceva. Noi eram atunci la Spitalul din Baia Mare și am cerut să mergem la Cluj”, povestește Elena, mama Marianei, pentru HotNews.ro.
6 ani a durat până când Marianei i-a fost pus diagnosticul - encefalită Rasmussen, o boală autoimună pe care doar tratamentul cu imunoglobulină o poate ține sub control.
Mariana / Foto: Arhiva personală
În tot acest timp, Mariana și familia ei s-au plimbat pe la diverși medici, iar fata a făcut diverse tratamente: „Într-un final, medicul de la Cluj ne-a trimis la Spitalul Universitar din București. Acolo, doamna dr. Mândruță a diagnosticat-o cu encefalită Rasmussen, boală autoimună, dependentă de imunoglobulină.”
„O perioadă am fost acolo la tratament, până când a venit pandemia. Apoi au început problemele - ne-am mutat la Baia Mare, dar am început să întâmpinăm greutăți. Într-un an, nu a mai primit imunoglobulină de 4 sau de 5 ori, cum ar fi trebuit, a primit doar de 3 ori. Și sigur că se cunoaște acest lucru.”
Mariana alături de părinții ei / Foto: Arhiva personală
Protocolul de tratament spune că Mariana ar trebui să primească imunoglobulină o dată la două luni. Anul acesta nu a făcut deloc, spune mama ei: „În decembrie a făcut a treia doză de anul trecut.”
De atunci, familia a insistat atât la spital, cât și la Casa de asigurări de sănătate din județ. Nimeni nu știe când va primi Mariana imunoglobulină.
„Ea oricum ia acum un cocktail de medicamente, și chiar și așa mai face crize - îi amorțesc fața, brațele, nu doarme noaptea, are tulburări de vorbire. La o astfel de boală, nici nu ar trebui să se pună problema ca tratamentul să se dea pacienților prin rotație. Dar acum chiar nu este imunoglobulină”, povestește mama Marianei.
„E foarte greu să stai mereu cu grijă noaptea: știm cum ne culcăm, dar nu știm cum ne trezim. E foarte greu să nu poți promite nimănui că te duci undeva, nici măcar în familie, pentru că nu știi dacă o să poți merge. Nu poți să știi cum va fi Mariana.”
Elena, mama Marianei / Foto: Arhiva personală
„Când Mariana nu este bine, nu suntem bine niciunul din familie. Nici mâncare nu ne mai trebuie, nici nimic.”
Mama Marianei mai spune că, atunci când tânăra avea tratament, se cunoștea: „În perioada când ea avea tratament, se cunoștea. În plus, boala este ținută pe loc de imunoglobulină, nu evoluează.”
Elena, mama Marianei, știe că în România nu există laboratoare pentru procesarea plasmei, motiv pentru care imunoglobulinele - medicamente fabricate în cantități limitate din plasmă umană - nu pot fi fabricate în România. Iar țările de unde România cumpără imunoglobulină par să nu mai vândă în acest moment. În plus, țara noastră oferă unul dintre cele mai mici prețuri din Europa pentru medicamente.
Mariana la spital / Foto: Arhiva personală
Elena lucrează, atunci când are timp, costume populare cu margele. Marianei îi place să lucreze și ea cu mama ei. În plus, tânăra își cumpără multe cărți și îi place să citească: „Ea când este bine, este bine - citește mult, are o bibliotecă întreagă. Dar deja sunt tot mai dese episoadele când nu este bine. Se simte lipsa imunoglobulinei și nici nu știm când va mai fi”, mai povestește mama tinerei.
„Știți cât de dureros este să o vezi că visează cu ochii deschiși, că ar vrea să călătorească? Și când știu care este situația... Dacă era un copil cu probleme când s-ar fi născut, sau că nu merge, sau că nu învață la școală... Dar așa cum a fost la noi a fost o lovitură. Dintr-un copil perfect sănătos, care nu mi-a creat nicio problemă, nici de sănătate, nici la școală. De aceea este mai greu de acceptat.”
Medicii vorbesc despre lipsa medicamentelor doar pe ascuns. Ministerul Sănătății pune imunoglobulina pe lista medicamentelor pentru nevoi speciale
O nouă criză gravă a imunoglobulinei bântuie, în ultimele luni, spitalele din România. După criza gravă din 2017-2018, lucrurile nu au stat niciodată roz în ceea ce privește stocurile de imunoglobulină, însă în ultimele luni, problemele mereu prezente s-au acutizat.
În acest moment, unele spitale au stoc zero sau mai au doar cantități infime, astfel că medicii sunt nevoiți să aleagă între pacienți - pe cine tratează cu puținul pe care îl au și pe cine sunt nevoiți să amâne. Chiar și așa, pacienții „norocoși” care au cele mai grave afecțiuni și primesc, din când în când, imunoglobulină o primesc cu țârâita: doze mai mici decât ar avea nevoie, spun asociațiile de pacienți.
La spital / Foto: Peter Byrne / PA Images / Profimedia Images
Informațiile privind lipsa imunoglobulinei din majoritatea spitalelor au fost confirmate pentru HotNews.ro și de medici din mai multe spitale. Niciunul nu a dorit însă să fie citat. A existat, pe parcurcul documentării acestui material, chiar un medic care ne-a acordat un interviu despre criza de imunoglobulină, dar s-a răzgândit brusc înaintea publicării materialului și nu a mai dorit ca declarațiile sale să fie făcute publice.
HotNews.ro a încercat, de asemenea, încă din data de 28 aprilie, să ia legătura cu direcția responsabilă din Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului - pentru clarificări privind criza de imunoglobulină din România.Până la momentul publicării acestui articol, nu am primit niciun răspuns.
În schimb, pe data de 10 mai, Ministerul Sănătății a decis să includă imunoglobulina pe lista medicamentelor pentru nevoi speciale - practic, o portiță legislativă prin care medicamentele pot fi cumpărate în regim de urgență, la preț mai mare, după ce, în condițiile actuale - stocuri limitate peste tot în Europa și unul dintre cele mai mici prețuri oferit de țara noastră - a fost imposibil să se asigure necesarul de medicamente în spitale.
Președintele asociației pacienților cu boli autoimune: „Pacienții primesc doze de imunoglobulină mai mici decât au nevoie”
În ultimii 5-6 ani, România a avut aproape în permanență probleme cu asigurarea necesarului de imunoglobulinele - este vorba despre imunoglobulinele cu administrare intravasculară, a declarat, pentru HotNews.ro, Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune din România.
„Față de criza precedentă (din perioada 2017 - 2018 - n.red), acum avem șansa că între timp s-au aprobat pentru utilizare în România și imunoglobuline cu administrare subcutană, dar acestea pot fi folosite în principal la copiii și la persoanele care suferă de imunodeficiențe primare”, spune Rozalina Lăpădatu, ea însăși pacientă diagnosticată cu afecțiuni autoimune.
„Acolo se poate spune că am rezolvat problema, dar în restul bolilor, și în special în bolile autoimune, este nevoie de imunoglobuline cu administrare intravasculară, pentru că sunt doze foarte mari de imunoglobuline care se administrează unui pacient. Un pacient adult, în funcție de severitatea crizei pe care o face și de greutatea lui, are nevoie de între 40 și 50 de flacoane de imunoglobulină cu administrare intravasculară”, explică președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.
„La fel și la copiii cu boli autoimune, nu se poate substitui imunoglobulina cu administrare intravasculară cu cea administrată subcutanat pentru că, la fel, este vorba despre doze foarte mari și nu pot fi folosite - medical, nu au aceeași eficiență și nu au beneficii pentru pacienți”, adaugă Rozalina Lăpădatu.
În această perioadă, pacienții sunt afectați de criza imunoglobulinelor IV - cu administrare intravenoasă, spune Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.
Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune din România
Cei mai mulți dintre pacienți primesc, în spitale, doze de tratament mai mici decât au nevoie: „În toată această perioadă, pacienții au fost subdozați - majoritatea pacienților au primit doze mai mici de imunoglobulină decât aveau nevoie. Iar acum, de aproape două luni, mă sună pacienții și îmi spun că medicii le transmit că în spitale nu se găsesc imunoglobuline și nici nu au o altă opțiune.”
Există anumite spitale unde mai există câte un rest de stoc, spune Rozalina Lăpădatu, dar „dacă un spital are 50 de flacoane, acest lucru înseamnă că vine un pacient într-o criză de boală autoimună - în majoritatea cazurilor sunt boli neurologice și mai rar reumatologice - în stare acută de boală, într-un puseu, iar 50 de flacoane înseamnă pur și simplu administrarea de imunoglobuline pentru acest pacient. Ceea ce înseamnă că, dacă un spital are doar 50 sau 100 de flacoane, pot fi tratați acolo doar unul sau doi pacienți”.
În acest moment, Ministerul Sănătății încearcă să cumpere imunoglobulină, dar se pare că nu are de unde, spune Rozalina Lăpădatu: „Din câte am înțeles din discuțiile pe care le-am purtat cu Ministerul Sănătății, ni s-a spus că a fost declanșat Mecanismul european de urgență, dar se pare că mecanismul nu funcționează și nu prea avem de unde să cumpărăm imunoglobulină. Diferența față de data trecută - criza gravă din perioada 2017-2018 - este că, din cauza pandemiei, colectarea de plasmă și producția de imunoglobuline a scăzut la nivel global.”
”Cu alte cuvinte, nu prea este nicio țară dispusă să ne vândă ceva, din cauză că toți se confruntă cu minusuri din cauza pandemiei și bănuiesc că acum, odată cu războiul din Ucraina, anumite produse derivate din plasmă și sânge se duc către răniții din război. Și este o nevoie mare și urgentă”, adaugă președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.
În următoarea perioadă ar urma să ajungă în România o cantitate de imunoglobulină, dar vorbim despre o cantitate insuficientă pentru toți pacienții care au nevoie de tratament, afirmă Rozalina Lăpădatu: „Înțeleg că producătorii de imunoglobulină urmează să aducă medicamente în următoarea perioadă, dar cantitățile sunt mici, iar acestea nu vor ajunge pentru toți pacienții. Se vor rezolva în cel mai bun caz crizele care apar la unii pacienți, dar nu se vor putea face tratamentele de fond, prin care pot fi prevenite aceste crize.”
Președintele asociației pacienților cu imunodeficiențe primare: „Suntem de ani de zile într-o criză semi-permanentă”
Otilia Stanga, președintele Asociației Pacienților cu Imunodeficiențe Primare și membru în board-ul Asociației Internaționale a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare (IPOPI) confirmă că imunoglobulina cu administrare intravenoasă „am putea spune că nu există spre deloc” în acest moment în țara noastră.
Otilia Stanga este, ea însăși, mamă de pacientă cu imunodeficiență primară.
Potrivit Otiliei Stanga, doar două firme livrează în acest moment imunoglobulină cu administrare intravenoasă în România, dar în cantități insuficiente.
Otilia Stanga și fiica sa, Maia / Foto: Arhiva personală
Totuși, pacienții cu imunodeficiențe primare stau ceva mai bine decât ceilalți pacienți, pentru că au acces la imunoglobulină cu administrare subcutanată, care se găsește mai ușor: „Dar există anumite cazuri în care imunoglobulina cu administrare subcutană nu este indicată nici la pacienții cu imunodeficinență primară. Spre exemplu, pacienții cu trombocitopenie severă sau pacienții foarte slabi, unde țesutul adipos lipsește cu desăvârșire”, subliniază Otilia Stanga.
Președintele Asociației Pacienților cu Imunodeficiențe Primare mai spune că, în ceea ce privește imunoglobulina, România este de ani de zile într-o criză semi-permanentă: „Într-o situație normală, pacienții ar primi doza corectă și la timp, cu produsul pe care medicul îl consideră cel mai potrivit pentru pacientul respectiv, nu cu ce se găsește.”
De ce crizele de imunoglobulină lovesc periodic România
Unul dintre motivele pentru care imunoglobulina lipsește periodic din România, spune Rozalina Lăpădatu, este acela că „noi nu avem niște contracte foarte ferme cu producătorii de imunoglobuline, și nu le trimitem necesarul pentru anul acesta cu un an înainte. Noi nu facem niciodată lucrul acesta și din această cauză și repetăm aceste crize - nu facem previziuni privind necesarul”.
Nu în ultimul rând, ”România nu colectează plasmă, iar imunoglobulinele se obțin doar din plasmă umană. Atâta timp cât nu există materie primă, iar materia primă este deficitară și în lume, este clar că nu avem de unde să cumpărăm. Dacă am colecta plasmă, atunci am putea semna contracte ferme cu producătorii - le-am oferi plasmă și am primi la schimb produse derivate din plasmă, inclusiv imunoglobuline”.
