Comisia a publicat o foaie de parcurs, invitând cetățenii și părțile interesate să își exprime opinia cu privire la Strategia farmaceutică pentru Europa.

HotNews.roFoto: Hotnews

Planificată să fie adoptată înainte de sfârșitul anului, obiectivul general este de a contribui la asigurarea aprovizionării Europei cu medicamente sigure, la prețuri accesibile, și de a sprijini industria farmaceutică europeană să își consolideze statutul de lider mondial și să rămână inovatoare.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Până la sfârșitul anului, voi prezenta o Strategie farmaceutică ambițioasă pentru Europa, cu scopul de a asigura prețuri accesibile, sustenabilitate și securitatea aprovizionării. Pandemia de coronavirus ne-a demonstrat mai mult ca oricând faptul că trebuie să avem un sistem rezistent la crize și mijloacele de a produce medicamente în UE pentru a le asigura cetățenilor și spitalelor noastre accesul în timp util la cele esențiale, în orice circumstanțe.”

Cetățenii, experții și părțile interesate sunt invitați să își prezinte opiniile cu privire la foaia de parcurs până la 7 iulie 2020, prin intermediul portalului pentru o mai bună legiferare, și să consulte website-ul dedicat.