Centrele de oncologie din România care nu folosesc tumor board - echipe multidisciplinare de medici care să pună diagnosticul și să decidă împreună asupra tratamentului fiecărui bolnav cu afecțiuni oncologice - nu vor mai primi finanțare de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, începând din acest an. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă, de ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Acest lucru este în concordanță cu legislația actuală, care prevede o echipă multidisciplinară pentru tratarea tumorilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sorina Pintea a anunțat că "La propunerea Comisiei de oncologie (din Ministerul Sănătății - n.red.), începând de anul acesta, odată cu aplicarea noului contract cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, centrele de oncologie care nu vor folosi tumor board-ul nu vor mai fi finanţate. Pentru că aveau în legislaţie această sintagmă - specialiştii, echipa multidisciplinară care tratează tumorile. Din păcate, unii nu au putut să facă dovada că în tratamentul cancerului pentru pacienţi s-a folosit acest lucru. De anul acesta va deveni obligatoriu."