​Una din cinci companii care au realizat profit în anul 2017 a ales să investească în cauze sociale, direcționând 20% din impozitul pe profit către proiecte derulate în beneficiul societății, arată datele furnizate de ANAF, la solicitarea Salvați Copiii România. Datele ANAF arată că, deși numărul companiilor care au înțeles importanța direcționării a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale a crescut în ultimii ani, nu toate companiile au apelat la acest instrument crucial pentru programele pe care organizațiile neguvernamentale le derulează în folosul unor nevoi ale societății.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dintre cele 147.137 de societăți comerciale care au realizat profit, doar 27.784 au folosit această pârghie, de a sprijini cauzele sociale prin direcționarea unei părți din impozitul pe profit. Procentual, înseamnă că mai puțin de 20% dintre companiile care ar fi putut sprijini cauze sociale, fără niciun efort financiar suplimentar, au făcut această alegere.

Astfel, valoarea totală a impozitului pe profit, înainte de scăderea sumelor reprezentând sponsorizare și/sau acte de mecenat, burse private a fost de 14.716.629.828 de lei, din care 1.279.200.892 de lei au fost direcționați către cauze sociale, prin mecanismul de 20%.

În acest fel, în proporție covârșitoare, fondurile astfel rezultate au rămas în administrarea statului.

Comparativ, în anul 2016, dintre cei 119.594 de contribuabili care au realizat profit, 39.067 au ales să direcționeze o parte din impozitul pe profit către cauzele sociale, asta însemnând 1.213.199.623 de lei. În anul 2015, 137.909 societăți comerciale au realizat profit, potrivit ANAF, iar dintre acestea, 21%, adică 28.545, au înregistrat cheltuieli de sponsorizare, mecenat sau cu burse.

Câteva dintre cele mai cunoscute campanii sociale derulate de ONG-uri din România, cu bani proveniți din donații și sponsorizări, sunt programul de reducere a mortalității infantile derulat de Salvați Copiii prin dotarea cu aparatură medicală a maternităților, construirea primului spital de oncologie pediatrică din România, în curtea Spitalului Marie Curie din București, de Asociația Dăruiește Viață, și construirea MagicHome, primul adăpost pentru părinții copiilor bolnavi de cancer, în apropierea spitalului Fundeni din București.