Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Iulian Chiriac, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că are informaţii potrivit cărora angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila fură materiale sanitare, motiv pentru care, începând de anul viitor, va monta un sistem de supraveghere video pe toate holurile unităţii spitaliceşti.

Iulian ChiriacFoto: AGERPRES

"Una din soluţii pe care am găsit-o şi pe care vreau să o implementăm anul viitor este punerea de camere video pe toate holurile spitalului, pentru că se tranzitează pe acolo tot felul de persoane, dar şi materiale din spital către exterior. Eu am informaţii că personalul medical fură din spital. Medicamentele nu mai pot dispărea în momentul de faţă, pentru că avem un sistem implementat pe fiecare pastilă care se duce către pacient. Medicamentele, însă, pot dispărea în momentul în care le ia asistenta şi nu i le dă pacientului. Problema furtului de medicamente am rezolvat-o, mai rămâne de rezolvat problema furtului de materiale sanitare. Vorbim despre un sistem care va fi foarte greu de implementat, de monitorizare a materialelor sanitare, gen seringi, spirt, vată", a declarat Iulian Chiriac, citat de Agerpres.

Declaraţia preşedintelui CJ vine în contextul în care Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila se confruntă în acest moment cu o criză financiară din cauza recentelor majorări salariale ale cadrelor medicale, motiv pentru care unitatea spitalicească poate asigura doar medicamentele pe partea de urgenţă.