​Finanțarea fondului de 100 de miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei ar putea fi realizată dacă statele membre NATO se pun de acord privind un anumit procent din PIB cu care să contribuie, a declarat miercuri ministrul de externe din Letonia, Krisjanis Karins, citat de Reuters.

Steagul NATOFoto: DreamsTime / Erix2005

La rândul său, ministrul de externe al Estoniei, Margus Tsahkna, anunță că susține propunerea și avansează un procent de 0,25% din PIB cu care cele 32 de state membre NATO să contribuie.

Propunerea va fi discutată la reuniunea ministerială, dar este nevoie de un consens în rândul celor 32 de state membre ale Alianţei, a precizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. El a mai menţionat că obiectivul este luarea unei decizii la summitul NATO din luna iulie.

„Trebuie să asigurăm asistenţă de securitate de încredere şi predictibilă pentru Ucraina pe termen lung, astfel încât să ne bazăm mai puţin pe contribuţii voluntare şi mai mult pe angajamente ale NATO. Mai puţine oferte pe termen scurt şi mai multe angajamente pe termen lung", a motivat Stoltenberg.

Unii diplomați, care au vorbit cu Reuters sub protecția anonimatului, au subliniat că fondul plurianual de 100 de miliarde de euro, reprezintă o măsură de siguranță în eventualitatea riscului ca Donald Trump să reducă contribuția SUA în caz că va câștiga alegerile de la finalul anului.

Propunerea lui Stoltenberg a fost salutată de miniștrii de Externe din Germania, Polonia și Canada care au subliniat importanța continuării sprijinului pentru Ucraina.

Germania și Spania au atras, însă, atenția că este important să se asigure că nu va exista o suprapunere a eforturilor între NATO şi UE, în condiţiile în care blocul comunitar a creat la rândul său un fond extrabugetar pentru ajutorul militar destinat Ucrainei.

Propunerea ar putea totuși să se lovească de opoziția Ungariei. Ministrul de externe, Peter Szijjarto, a transmis că „Ungaria nu va susţine nicio propunere a NATO care ar putea apropia Alianţa de război sau care o va transforma dintr-o coaliţie defensivă într-una ofensivă". (Foto:Dreamstime.com)