Directoratul Principal de Informații al Ucrainei a publicat o înregistrare video care arată cum nava rusească de desant Cezar Kunikov a fost scufundată în Marea Neagră cu ajutorul unui val de atacuri ale dronelor kamikaze navale.

Nava „Cezar Kunikov” a fost lovita in cursul noptii de marti spre miercuriFoto: Captura video - OSINTTechnical

„Pe 14 februarie, Direcția Principală de Informații, în cooperare cu toate componentele Forțelor de Securitate și Apărare ale Ucrainei, a distrus marea navă de debarcare 'Cezar Kunikov' a Flotei Mării Negre a statului agresor al Rusiei. Misiunea a fost efectuată de forțele speciale ale 'Grupului 13' al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei”, a declarat serviciul de informații mai cunoscut sub acronimul GUR.

GUR, serviciul de informații militare condus de generalul Kirilo Budanov, afirmă că „nava inamică a fost atacată de dronele de atac naval Magura V5. Acest lucru s-a întâmplat în Marea Neagră, lângă orașul Alupka, aflat în Crimeea ocupată temporar”.

Înregistrarea video publicată de GUR arată cum nava a fost lovită în mod repetat de drone navale kamikaze, ultimele secvențe surprinzând cum nava pare să fi luat foc iar apoi s-a înclinat complet pe o parte înainte să se scufunde.

„Operațiunea de căutare și salvare a invadatorilor nu a avut succes. Slavă Ucrainei!”, a mai notat GUR în comunicatul său. În condiții de echipaj complet, nava de desant ar fi avut 87 de marinari și ofițeri la bord.

Nava „Cezar Kunikov” a fost scufundată la aniversarea decesului ofițerului rus după care a fost botezată

„Este simbolic faptul că ofițerul rus după care a fost numită nava a fost ucis cu exact 81 de ani în urmă”, mai notează comunicatul GUR.

Tsaezar Kunikov a fost un ofițer al marinei sovietice care a fost ucis pe 14 februarie 1943 în timpul unei operațiuni de desant ce a avut loc în Bătălia pentru Caucaz cu forțele naziste. El a fost decorat postmortem cu ordinul „Erou al Uniunii Sovietice”.

Kunikov avea 33 de ani când a fost ucis în luptă.

Presa ucraineană a fost cea care a transmis inițial miercuri dimineața că nava de desant Cezar Kunikov a fost scufundată de forțele Kievului, informația fiind confirmată ulterior și de ministerul ucrainean al apărării.

Se pare că atacul asupra navei ar fi avut loc în timpul nopții de marți spre miercuri, alte imagini video arătând că în zori nava rusească ardea deja puternic.

Scufundarea navei Cezar Kunikov marchează a doua reușită de luna aceasta a ucrainenilor împotriva flotei ruse din Marea Neagră, după ce pe 1 februarie au anunțat că au scufundat corveta rusească „Ivanovets”, înarmată cu cu rachete ghidate.

Urmărește ultimele evoluții din a 721-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.