​Președintele american Joe Biden a discutat telefonic, marți, cu mai mulți aliați importanți ai Statelor Unite, în condițiile în care viitorul finanțării americane pentru Ucraina rămâne incert, relatează CNN.

Joe Biden intr-un apel telefonic cu Volodimir ZelenskiFoto: White House Photo / Alamy / Profimedia Images

„Președintele Biden a convocat o discuție în această dimineață cu aliații și partenerii, pentru a coordona sprijinul nostru continuu pentru Ucraina”, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Convorbirea telefonică vine la câteva zile după ce Congresul SUA a adoptat o lege provizorie ce prelungește cu o lună cheltuielile guvernamentale, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, dar care însă nu a inclus nicio prevedere despre fondurile alocate drept ajutor pentru Ucraina, care rămân o problema spinoasă pentru conservatorii de linie dură din rândul republicanilor.

Potrivit Casei Albe, printre participanții la discuția cu Biden s-au numărat:

  • premierul Canadei, Justin Trudeau
  • președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
  • președintele Consiliului European, Charles Michel
  • cancelarul Germaniei, Olaf Scholz
  • șefa guvernului Italiei, Giorgia Meloni
  • premierul Japoniei, Fumio Kishida
  • secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg
  • președintele Poloniei, Andrzej Duda
  • președintele României, Klaus Iohannis
  • premierul Marii Britanii, Rishi Sunak
  • ministrul de externe al Franței, Catherine Colonna

De altfel, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a informat încă de luni că Administrația SUA a luat legătura cu aliaţii şi cu partenerii pe tema continuării finanţării pentru Ucraina și că aceste discuţii vor continua.

În urma convorbirii de marți, președintele polonez Andrzej Duda a anunțat că președintele Biden i-a asigurat în cadrul videoconferinței pe liderii G7 și ai statelor UE de sprijinul continuu al Washingtonului pentru Ucraina, relatează Reuters.

„Ne-a asigurat că susținerea pentru ajutorul acordat Ucrainei continuă, în special ajutorul militar. A spus că va obține acest sprijin în Congres”, a declarat Andrzej Duda, marți, într-o conferință de presă.

Cum privește Ucraina ceea ce se întâmplă la Washington

Comentând asupra evoluțiilor de la Washington, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a spus luni că speră că excluderea ajutorului pentru Ucraina din acordul votat de Congresul SUA nu este nimic mai mult decât un „incident”.

„Întrebarea este dacă ceea ce s-a întâmplat în Congresul american la sfârşitul săptămânii trecute este un incident sau este sistematic”, a declarat Kuleba în marja reuniunii cu miniştrii de externe din Uniunea Europeană. „Cred că a fost un incident. Avem o discuţie foarte aprofundată cu ambele părţi ale Congresului, republicani şi democraţi. Şi pe fondul unei potenţiale închideri a activităţii guvernamentale în Statele Unite, decizia a fost luată aşa cum a fost”, a explicat el.

„Dar acum lucrăm cu ambele părţi ale Congresului pentru a ne asigura că nu se va mai repeta în nicio circumstanţă. Aşa că nu simţim că sprijinul Statelor Unite s-a spulberat. Pentru că Statele Unite înţeleg că miza în Ucraina este mult mai mare decât doar Ucraina, este vorba despre stabilitatea şi predictibilitatea lumii”, a adăugat Kuleba.

„Suntem mai mult decât încrezători că sprijinul american nu va înceta”

Pe de altă parte, într-un interviu amplu acordat CNN, consilierul pentru securitate naţională al Ucrainei, Oleksii Danilov, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de acţiunea Congresului SUA de a exclude ajutorul pentru Ucraina în cadrul acordului de menţinere a activităţii guvernului federal.

„Trebuie să vedem dacă Statele Unite sunt responsabile pentru democraţie în lume, dacă rămân ţara care sprijină democraţia sau dacă sunt ţara care va sta deoparte şi va privi cum statele autoritare acaparează din ce în ce mai mult teritoriu. Acest lucru este destul de simplu”, a punctat Danilov.

„Dacă Statele Unite sunt un bastion al democraţiei în lume, atunci răspunsul ar trebui să fie clar pentru toată lumea. Dacă Statele Unite consideră că ar trebui să se îndepărteze de acest lucru, că haosul ar trebui să domnească în întreaga lume, că statele autoritare ar trebui să acapareze tot mai mult teritoriu, atunci Statele Unite ar trebui să dea şi acest răspuns”, a subliniat oficialul ucrainean.

Referindu-se la dezbaterea dintre candidaţii republicani la preşedinţie cu privire la amploarea ajutorului pentru Ucraina, Danilov a declarat: „Suntem conştienţi de faptul că în Statele Unite a început un proces politic, un proces electoral. Noi nu intervenim în acest proces în niciun fel, dar ne-am dori foarte mult ca acesta să nu afecteze dezvoltarea democraţiei în lume”.

„Subliniez încă o dată că ar fi o mare bucurie pentru Putin şi nu numai pentru el, ci pentru toate regimurile autocratice, dacă SUA s-ar retrage din asistenţa pe care o acordă ţării noastre”, a insistat el.

Danilov a mai spus că lumea se află la o răscruce de drumuri. „Întunericul poate cuprinde rapid multe ţări. Poporul american trebuie să aleagă - fie de partea luminii, fie să se pregătească pentru evenimente foarte neaşteptate care pot apărea”, a avertizat consilierul ucrainean. Danilov a adăugat însă că este sigur că poporul american „este de partea luminii”.

„În ceea ce priveşte încetarea sprijinului american, suntem mai mult decât încrezători că acest lucru nu se va întâmpla”, a spus el.

Lunile de iarnă nu vor face nicio diferenţă în ceea ce priveşte obiectivele strategice ale Ucrainei, a asigurat Danilov referindu-se la situaţia de pe câmpul de luptă.

El a spus că ţara sa are în continuare nevoie de mai multe sisteme de apărare aeriană pentru a proteja infrastructura critică - facilităţile energetice, aprovizionarea cu apă şi complexul de combustibil şi energie.

În ceea ce priveşte eventuale negocieri pentru a pune capăt conflictului, Danilov a declarat că ruşii nu pot fi de încredere. „Aceştia sunt oameni care nu pot negocia cu nimeni. Astăzi vor fi de acord cu tine, dar mâine nu vor pune în aplicare aceste acorduri”, a avertizat el.

____