Mediile politice acrediteaza posibilitatea ca retragerea lui Miclea, unul dintre ministrii PD, sa fie semnalul dat de presedintele Traian Basescu pentru dinamitarea guvernului Tariceanu, prin retragerea succesiva a ministrilor PD din Executiv si fortarea alegerilor anticipate. Sistemul de invatamant national a primit pe anul trecut un buget de 3,82% din PIB, insuficient pentru nevoi.

Acest fapt a dus la blocaje institutionale in sistem, la proteste si la negocieri zile in sir intre sindicalisti si minister. Anul acesta, proiectul pentru bugetul alocat MEC, care va fi trimis in Parlament, prevede o alocare de 3,3% din PIB, mult mai putin decat solicitarea ministrului Miclea, cifrata la 5%.

Numirea lui Miclea, o surpriza

Numirea profesorului de psihologie de la UBB Cluj, Mircea Miclea, in functia de ministru al Educatiei, in detrimentul fostului rector Andrei Marga, a fost una din surprizele constiturii guvernului Tariceanu.

Miclea s-a remarcat in cele zece luni de ministeriat in special prin „valurile" provocate de afirmatiile sale dintr-o carte autobiografica intitulata „ Estul si Vestul", in care descria cum isi procura banii de buzunar in vremea studentiei - facand pe groparul in Cimitirul Central din Cluj.

Numele lui Miclea a fost vehiculat in diverse scandaluri de presa referitoare la contractele incheiate de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC) sau, recent, intr-o disputa privitoare la numirea sotiei sefului sau politic, ministrul Administratiei si Internelor Vasile Blaga, pe o functie importanta in MEdC.

Acuze de plagiat

La nici doua saptamani de la numirea in functie, Miclea a fost acuzat in presa de plagiat. Intr-unul din cele doua volume ale lucrarii "Psihologia cognitiva", Mircea Miclea ar fi compilat capitole ale mai multor carti consacrate. Mai precis, din studiile lui Colin Martindale, "Cognitive Psichology" (1991), ale lui John R.

Anderson, "Cognitive Psichology and its Implications", volum aparut in 1985, si dintr-o lucrare a lui Neil A. Shilings, "Cognitive Science".

Un alt scandal legat de prestatia sa profesionala a izbucnit odata ce presa centrala a republicat un interviu dat de Miclea in presa clujeana in care a recunoscut ca a consumat droguri psihedelice pentru a se familiariza cu ele, in contextul in care acestea sunt folosite in diverse terapii.

Cognitrom, pusculita profesorului Miclea

ZIUA de Cluj a dezvaluit la inceputul anului modul in care Mircea Miclea a reusit sa faca bani printr-o firma privata, folosindu-se de titulatura sa de decan al Facultatii de Psihologie a UBB. Miclea a fost implicat in activitatile de cercetare ale UBB finantate din fonduri internationale.

La randul ei, societatea "Cognitrom", administrata de omul de afaceri Miclea, a scos miliarde de lei vechi din proiectele conduse de profesorul Miclea.

O alta legatura interesanta din trecutul ministrului este relatia sa de afaceri cu societatea Softwin, la care ministrul a fost angajat ca si consultant. Odata cu instalarea lui Miclea in fotoliul de ministru, reprezentantii Softwin au atacat in presa societatea rivala Siveco, castigatoarea programului denumit "Sistem Educational Informatizat".

La randul lui, Miclea a facut demersuri ca firma Siveco sa fie scoasa din proiect. In final, ministrul a reusit sa reduca pretul contractului.

Acuzat de santaj la Timisoara

Fostul rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara, Stefan Dragulescu, i-a cerut lui Miclea demisia pe motiv ca ar fi incalcat principiul autonomiei universitare. Dragulescu l-a acuzat pe ministru de santaj, spunand ca a fost nevoit sa demisioneze din functie in urma amenintarii ca institutia nu va mai primi finantari.

Dragulescu a fost ales de senatul universitatii pentru al treilea mandat de rector, votul fiind contestat de Miclea in baza prevederilor Legii Invatamantului. Dragulescu a contestat in Justitie dispozitiile MEdC de a nu-l reconfirma in functie si, in ultimul proces, Curtea de Apel Timis i-a dat castig de cauza.

Reactii

Petru Calian, deputat PRM

„Actualul Guvern este pe o bomba gata sa fie detonata in orice moment. Mircea Miclea nu a facut decat sa aprinda primul fitil, prima grenada. Bugetul este foarte mic, nu numai la invatamant. Probleme mari exista si in ceea ce priveste bugetele locale. Pentru Cluj, de exemplu, nu sunt asigurate nici 40% din necesitati"

Marius Nicoara, presedintele CJ Cluj

„Din munca in administratia locala stiu cat de greu este sa faci un buget, cat de greu este sa imparti un buget la toate necesitatile si mai stiu ca necesitatile sunt, intotdeauna, de o suta de ori mai mari decat posibilitatile bugetare. Despre demisia ministrului Miclea pot spune doar ca totul depinde de cat de luptator este, de dispus sa stea in fata obstacolelor.

Pe de alta parte, apreciez verticalitatea domnului ministru Miclea in situatia in care bugetul nu-i permite sa-si duca la indeplinire proiectele"

Ioan Rus, presedinte PSD Cluj

„Demisia este un act de vointa unilaterala si nu pot comenta eu resorturile care l-au impins pe ministrul Miclea spre o asemenea solutie. Pot spune doar ca un bun manager este acela care face treaba cu resursele pe care le are la dispozitie. Este important de stiut, totusi, ce inseamna acel 4% din PIB in valoare absoluta, pentru ca din 100 de lei inseamna patru lei, dar din 200 inseamna opt lei"

Daniel Buda, deputat PD

„Este consecvent cu ceea ce a spus inainte de adoptarea bugetului, cand a cerut 5% din PIB. Este, insa, un act unilateral pe care nu-l pot comenta eu. Sper din suflet sa revina asupra demisiei. Ar trebui sa se bata mai departe pentru aceasta reforma, chiar daca banii sunt mai putini si realizarea proiectelor sale se va intinde pe o durata mai lunga. Asta e, sunt bani putini in buget"

Emil Boc, presedintele PD

„Eu, personal, inteleg demisia ministrului Miclea pentru ca este un om de onoare. Din nefericire, suma alocata pentru invatamant a fost apreciata de domnia sa ca nefiind suficienta pentru a-si duce la indeplinire proiectele pe care le-a anuntat si obiectivele din programul de guvernare.

Din punct de vedere politic, imi mentin speranta ca vom gasi resursele politice si financiare necesare astfel incat educatia sa ramana o prioritate nationala, iar, la modificarea bugetului in Parlament, sa fie alocate sumele necesare educatiei si ministrul Miclea sa-si continue activitatea in Guvern, pentru ca este un ministru performant, care s-a remarcat prin lucruri concrete in beneficiul invatamantului romanesc preuniverstiar si universitar.

Sunt convins ca va exista o disponibilitate politica pentru ca bugetul educatiei sa fie rediscutat. Educatia trebuie sa ramana o prioritate. Deocamdata nu vad nici o alta optiune. Exclud varianta numirii unui nou ministru, ministrul Miclea este un ministru performant".

Grigore Pop, sef Cartel Alfa Cluj

„E o demisie de onoare, pe care o salutam. E un ardelean adevarat domnul Miclea, care stie sa isi tina cuvantul. El ne-a promis clar ca se va lupta pentru 5% din PIB si, daca a vazut ca nu a obtinut banii, a demisionat. Il felicitam pentru gestul sau. Noi ne pregatim sa iesim in strada in zilele viitoare, pentru ca sindicatul Alma Mater este afiliat la noi".

Mircea Muresan, purtator de cuvant al Ministerului Educatiei

„Este o demisie certa, inregistrata la cabinetul lui Tariceanu. Ministrul Miclea s-a luptat pentru o suma de bani, si-a asumat o misiune si un proiect. Nu cred ca mai e cale de intoarcere. Speculatiile privind o implicare a fostului ministru Andrei Marga in aceasta demisie nu au nici o acoperire. Daca obtinea 5%, Miclea nu demisiona!"

Titiana Zlatior, inspector sef al Inspectoratul Scolar Judetean Cluj

„Nu stiam ca a demisionat. Acum am iesit dintr-o sedinta lunga. Imi pare foarte rau, dar sper ca va fi un gest revocabil. El a dorit foarte mult ca sa obtina acest buget si ne-a promis ca se va bate pentru el, a promis la o intalnire cu toti sefii de ISJ-uri. Sistemul e subfinantat si e rau ca e asa!"