Unul dintre presedintii Ligii "Pro Europa" (LPE) de la Targu-Mures, Smaranda Enache, isi simte amenintata securitatea personala, cat si a angajatilor organizatiei pe care o conduce. Ea sustine ca ieri, in jurul pranzului, a fost amenintata cu moartea chiar in sediul ligii de o persoana care s-a dat drept preot ortodox.

Potrivit unui comunicat de presa al LPE, barbatul a intrat in sediul "intr-o stare de vadita surescitare, si a proferat amenintari cu moartea la adresa co-presedintei organizatiei". In acelasi document se mai arata ca barbatul a acuzat-o pe Smaranda Enache si ONG-ul pe care aceasta il conduce ca "este in slujba Satanei".

Toate acestea au avut la baza faptul ca LPE a cerut informatii privind avizele legate de construirea Schitului in mijlocul unei paduri, existand suspiciunea ca edificiul nu este construit legal si nu respecta normele de mediu.

In urma incidentului, Smaranda Enache este hotarata sa depuna, astazi, plangere penala impotriva celui care a proferat amenintari la adresa ei. Totodata, aceasta a sesizat Protopopiatul Ortodox, care a negat, insa, ca preotul respectiv ar reprezenta BOR.

"Smaranda Enache urmeaza sa adreseze o plangere Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru a semnala situatia si va solicita Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane sa ancheteze cazul pentru ca persoane cu astfel de atitudini periculoase sa nu se erijeze in reprezentanti ai BOR", se mai arata in comunicatul dat publicitatii.

Din document mai reiese ca Smaranda Enache se va adresa si Nuntiaturii Papale de la Bucuresti deoarece considera ca amenintarile si catalogarea ei drept necredincioasa ar avea la baza si fapul ca ea apartine religiei romano-catolice.

Protopopul Gheorghe Sincan de la Protopopiatul Ortodox din Targu-Mures si IPS Andrei Arhiepiscop al Alba Iuliei s-au delimitat categoric de asa-zisul preot care l-a amenintat cu moartea pe liderul LPE. Inaltii ierarhi au tinut sa precizeze ca respectiva persoana care se erijeaza in reprezentant al BOR sufera de tulburari si a mai avut si in trecut manifestari violente, inclusiv fata de preoti.

Reprezentantii bisericii au mai precizat ca vor depune la randul lor plangere la Politie.